Este dragostea un act de vointa?

Te gandesti tantru. Buna asta, aramis.

:D

n-am gasit alta rima si m-a furat peisajul acestor discutii elevate despre dragoste,

m-am cam pierdut cu firea, ca sa zic asa (nu cu Firea) 

scuzati!

stupid_me a scris:

una e sa nu constientizezi atunci cand nu e necesar, pentru ca poti respira oricum

si cu totul alta importanta are capacitatea de a constientiza si a intelege unele mecanisme a propriei tale entitati atunci cand incerci sa faci alegeri care sa iti schimbe viata, mai ales atunci cand incerci sa evoluezi sau, de ce nu, sa intelegi ce poti face pentru a fi mai putin nefericit.

nu stiu ce sa zic.

când nu mai poti respira nu ti se schimba viata?

argumentul din partea a doua a declaratiei (cu mecanismele entitatii) l-ai anulat în prima parte (cea cu respiratul),

pastrând tonul constant cu schimbatul vietii - adica si neconstientizarea respiratului si constientizarea mecanismelor îti schimba (îti pot schimba) viata, dar una e mai importanta de luat în seama decât cealalta (adica ultima).

nu sunt tare la logica  si nici nu vreau sa fiu,  mi se pare doar ca ai amestecat aici niste concepte diferite, ca sa-ti iasa rezultatul dorit.

în limbaj popular, ai amestecat mere cu pere, rosii cu gogonele, papadii cu floricele - si ti-a dat ce-ai vrut

politically correct (eu sunt fan al acestui concept, puteti sa huliti linistiti) e sa folosesti acelasi tip de argument în comparatie, altfel ne pierdem.

Pai nu e necesar sa constientizezi ca respiri, o faci deja din reflex.

Eventual, te ajuta daca vrei sa nu mai respiri. Sa te opresti, cat poti.

Da, poti alege sa nu mai respiri, pe cand, sa respiri, poate o alegi doar la nivel mai jos decat de cel subconstient; unii il numesc inconstient

Tocmai aici evidentiam diferenta. Intre a fi necesar sa intervii si a nu fi necesar pentru a functiona optim, evolua, repara,etc.

Deci chiar nu stiu ce ai vrut sa subliniezi cu interventia ta.

Posibil ceva constructiv si nu imi dau eu seama.

Posibil sa nu-ti dai seama.

Când folosesti în discutie doar o parte a "adevarului", cu intentia de a-ti impune argumentul,

risti sa fii combatut în partea descoperita, tocmai pentru ca acolo ai cedat terenul discutiei.

Era în folosul acestui dialog, deci intentia e constructiva.

Daca ti se schimba viata si când nu mai poti respira (si ti se schimba chiar radical, pâna la letal ) mi se pare ca-i la fel de importanta capacitatea inconstienta -dar instinctuala.

Dragostea asta - mult prea teoretizata - poate avea astfel de laturi importante, inconstiente, care sunt cel putin la fel de importante ca si cele cerebrale.

Apoi, eu stiu ca fiecare e diferit, mi-e greu sa cred ca exista anumite retete (vezi anumite teorii universal valabile) în privinta acestui subiect,

explica-mi te rog de ce te-ai îndragostit de verde si urasti portocaliul, e asta constient sau inconstient, o faci instinctual sau mai întâi te gândesti o saptamâna daca-i asa?

În multe (toate?) interactiunile si actiunile umane, instinctul si gândirea, vointa si delasarea, simtul si nesimtul se întrepatrund, se amesteca, se completeaza,

nu putem spune cu exactitate câte procente sunt de-o parte si de alta, cert e ca nu actionezi/interactionezi teoretic, ca la carte.

Exista, din fericire, acel je ne sais pas quoi, fara de care am fi ori niste masinarii prost utilizate, cu termen precis de garantie, ori niste pietre de la marginea drumului.

Pe scurt, a baga cu forta cerebelul (cu actiunile lui profund gândite si razgândite, nu-i asa?) în orice manifestare, legatura umana sau interumana, 

nu face decât sa diminueze farmecul întregului, acolo unde alte simturi au un cuvânt greu de spus. 

Lipsa de vointa, de constientizare, de hiperteoretizare si multi automotivare nu-i aici neaparat un handicap,

e tocmai partea aia neplanificata a vietii, cu surprizele ei.

Discutia asta mi-a amintit de discursul lui Al. Peleologu, invitat în anii '80 la un institu de fizica atomica, unde vorbea despre umanism si arte.

Dragostea tine  mai mult de umanism si de arte decât de matematica gândirii - filosofia ei.

Habar n-am de ce-mi place la nebunie Franz Marc, probabil ca am o celula undeva ascunsa care-mi sopteste tot timpul: asta e! 

Vointa aici? Constientizare? Realism teoretic? Nici vorba, celula respectiva mi le suplineste.

Si e minunat ca-i asa.

se vede ca nu ai urmarit nici macar 2% din ceea ce am discutat aici, cel putin in ceea ce ma priveste.

sincer, ti-as raspunde, dar nu stiu ce anume ai vrea sa auzi.

mai dau o data ce am concluzionat, habar nu am daca ai citit sau nu, caci ceea ce ai citit tu era strict un raspuns pentru king, care spunea ca pe de o parte i se pare curioas mecanismul, pe de alta parte nu, iar eu consider ca sunt lucruri pe care nu le putem alege constient (cum ar fi sa respiram, in caz ca nu mai putem respira) si lucruri la care avem acces sa le schimbam prin liberul arbitru. cel putin, care se ridica si la nivel de subconstient si consient.

ah, ca inainte am incercat sa spun ceva, tot teoretic, despre un subconstient exterior, intuitie, inspiratie si faptul ca nu se stie de unde vin ele, dar eu cred ca de undeva din exterior, vine ca anexa a ceea ce am concluzionat apoi, caci, nu am trantit teoria, ci am ajuns pas cu pas la ea.

Uite, ca sa ne intelegem mai bine, fa putin abstractie de la raspunsul meu spre king (si daca insisti, vom reveni si la el, dupa ce clarificam anumite aspecte) si critica intr-un mod constructiv ceea ce redau mai jos, cu o mica corectura, sesizata perfect de catre alexandra:

Dragostea se naste (nu mai reiau cum) --> se naste vointa --> prin urmare, dragostea nu este un act de vointa,este deci independenta de vointa -  vointa este forta dragostei  (in acest caz, caci vointa poate fi forta si altei trairi).

liberul arbitru preia toate informatiile subtile din subconstient, moment in care face primul nivel al alegerii - adica, la nivel de subconstient, caci acolo exista sansa sa se adune toate informatiile disponibile in universul interior - atat cele constiente, cat si mai putin constiente, lasand cu totul aparte inconstientul (pe a carui teorie generala eu nu o inteleg)

Da, eu cred ca intai alegerea se face la nivel de subconstient si abia apoi se dezvaluie in constient - sub forma de dorinta.

De aceea pare de multe ori ca alegem cu inima (ce poate fi, in fond, fix acel subconstient, care nu se dezvaluie in totalitate ca sa intelegem o dorinta, ci doar sa o ,,simtim''), insa, mai apoi, liberul arbitru trece la cel de-al doilea nivel al alegerii, cel pur constient si inteles in totalitate de individ - in care intervine vointa prin care actionam.

E ceva sa despici firu n patru despre iubire pe la 40 de ani. E ca si cum stafiile ar dezbate ce e savoarea.

oh, giz.

ei fi stiind tu, daca zici.

eu n-am ajuns inca acolo. mai am.

Era odata o insula unde traiau toate sentimentele umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea si altele.
Intr-o zi sentimentele au aflat ca insula se va scufunda in curand, asa ca si-au pregatit navele si au plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul moment. Cand insula a inceput sa se scufunde, Iubirea a hotarat sa ceara ajutor.
Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca luxoasa si Iubirea i-a zis:
-Bogatie, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot lua, caci am mult aur si argint in barca mea si nu mai am loc pentru tine.
Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:
-Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea intina nava.
Iubirea a rugat mai apoi Tristetea, care trecea pe langa ea:
-Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!
-Oh, Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa stau singura…
Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga.
Dintr-o data o voce a strigat:
-Vino, Iubire, te iau cu mine!
Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au ajuns pe tarm, batranul a plecat.
Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora si a intrebat Cunoasterea:
-Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?
-Era Timpul…
-Timpul? s-a intreba Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoasterea, plina de intelepciune, i-a raspuns:
-Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Iubirea ..

Da despre dragostea la primă vedere, ce ziceți? 

Eh croyez-vous au coup de foudre?  :)

master.omega a scris:

E ceva sa despici firu n patru despre iubire pe la 40 de ani. E ca si cum stafiile ar dezbate ce e savoarea.

Poi, de ce, bre? O fi vreo rușine sau cum? :)  Iubirea se poate „despica-n patru” pe la orice vârstă, a'ma depinde de cei care despică 

Hai da facem un sondaj. Care e ultima varsta la care ati simtit iubire, adica fluturi in stomac? Ma refer la îndrăgostire cu nebuneala, sperante, nu la iubire calculata, când analizezi si iti fai seama ca o persoana s ar potrivi bine cu tine. Eu am simtit ultima oara la 37. Voi? Sunt curios daca dupa o varsta mai poti simti ceva.