Allexandrra a scris:Se vede ca ati avut de-a face cu fratii mei. Da` sa stiti ca uneori noi chiar nu facem nimic, numai ca lumea e asa obisnuita sa fim noi de vina pt. cate ceva, ca la noi se prezinta imediat cu reclamatii, cand se intampla ceva nedorit. Asa mi s-a intamplat intotdeauna. S-a rupt balamaua, imediat privirea suspicioasa pe mine. A venit curierul si n-a gasit pe nimeni, clar eu am stabilit data si ora cu el. Si tot asa. E greu, foarte greu.
Stricaciuni nu face, dimpotriva, chiar se pricepe la reparatii. De fapt, se pricepe la atatea, ca nu stiu la ce as putea spune ca nu se pricepe, asta nu inseamna ca ii si place sa faca multe sau ca termina ce incepe sa faca, cred ca a facut un pact cu lenea, ma intrece. Daca eu fac multe si atunci cand n-am chef pt. ca trebuie, el tot amana sa faca ceva, chiar daca-i important, pana vede ca nu mai are cum sa amane si atunci se agita si se enerveaza si trebuie sa-l lasi in ale lui, ca altfel risti sa-ti auzi cuvinte pe care apoi, fireste, nu recunoaste ca le-a spus (nici macar nu-i sta in caracter sa scoata pe gurita astfel de vorbe, se poate?).
La noi neindemanatica sunt eu: am 2 maini stangi, 2 picioare stangi, 2 ... Ma rog, toate-s stangi. Din punctul lui de vedere, sunt toata anapoda. Si unde mai pui, ca mai sunt si cobe pe deasupra, in sensul ca daca zic ceva de bine, nu se implineste, dar daca zic de rau, sigur se-mplineste. Dar in imprastiere, nimeni nu-l intrece. Daca mananca, daca gateste, daca face orice lucru, cat de mic, lasa prapad in urma lui. Normal ca aproape niciodata nu are timp sa si curete. Si-apoi, daca tot are cine, ar fi si pacat, nu?
Il mai intreb cateodata, cum fac toate tutele: "Ma iubesti?" Si el imi raspunde candid: "Da!" "De ce?", il intreb, insistand sa-i demonstrez, desi nu ar mai fi nevoie, ca-s tuta. "Nu stiu!" "Dar inainte de ce ma iubeai?" "Nu stiu."
Si mai are o calitate mare: e sincer. Cum asa? Acum n-o sa pun la socoteala ca, desi minte frecvent, minte atat de prost incat ma bufneste rasul de fiecare data cand o face.
Nici el nu parea c-ar crede prea tare in poveste, dar ailalti, cei cu care era, la fiecare vorba a lui dadeau din cap aprobator, ca sa i-o sustina. E drept ca unul dintre ei abia se abtinea sa nu rada in hohote, avea gura stramba de atata hlizeala, dar ailalti erau seriosi.