Cu cat ma gandesc mai mult si mai detasat la ce am considerat a fi un sistem de valori, cu atat imi dau seama ca omul de rand, produs al ingineriei sociale din perioada in care traieste, nu are cum sa verifice daca vreuna dintre aceste valori are o baza reala.
Ca si cei de acum 100, 200 si 500 de ani, crestem in ''spiritul'' normelor decise de cei de la varf; dupa cum s-a dovedit si se dovedeste, ei au cu totul alte scopuri decat ajutarea fiintei umane sa isi atinga potentialul maxim. Omul trebuie impins intr-o matrita, intr-un sistem economic si social pe care sa il accepte ca si cand ar fi natural, picat din cer. Ca si cand nu s-ar putea trai/ gandi si altfel.
Daca ne uitam in jur, in afara de empatie, totul e artificial - norme, obiceiuri, mod de viata. Pana si emotiile pe care multi le simt cand aud imnul national (pretutindeni in lume) sunt reactii chimice in creier, conditionate de educatie. In realitate, peste 2 minute compatriotii isi dau in cap unii altora pentru avantaje materiale. Mandria bazata pe rasa, tara, etnie, oras etc etc etc e una ilogica. Nu e nimic de autentic in ea, in afara de ramasitele unui instinct tribal, chipurile depasit in vremurile noastre.
Religia organizata deja se descopera in fata lumii intregi ca fiind o gluma. Cu exceptii, desigur (constand in indivizi cu un interes real pentru spiritualitate). Psihiatria, la care apelam cand nu mai putem ''functiona'', este cunoscuta pentru modul mecanic in care proceseaza fiinte umane aflate in dileme existentiale, oferind calmante pentru simptome, fara a trata cauza. Sistemul economic este o alta gluma proasta menita sa ii tina pe unii desupra si pe altii dedesubt, ca regula generala. Politica e un lighean de laturi aburinde, de la cap la coada. Invatamantul e o menghina mancatoare de suflete, care, pe langa procentul infim de informatii utile unui om in viitor, ii reduce timpul de reflectie reala obligandu-l sa retina pe termen scurt o caruta de informatii paralele cu interesele lui. Daca mai e si consumator de divertisment, ii da acestei industrii timpul care i-a mai ramas.
Pe vremuri credeam ca vad lucrurile foarte clar; cel putin pe unele. Incep sa vad din ce in ce mai mult limitarea din jur si limitarea proprie, consumul psihic pentru a ma incadra intr-un sistem creat de altii, unde fiecare este ''tocat'' din gura pe baza unor criterii nevalide, de la tinuta zilnica pana la credinta pe care si-a format-o despre originea vietii. In opinia multimii, exista ''calea cea dreapta'' in toate aspectele vietii si fiecare asteapta nerabdator ocazia de a ii critica pe altii pentru cea mai mica ''erezie''. Imi vin in minte cuvintele ''totul este desertaciune''...
Vai de mine! Pantofi cu toc la fusta aia! Cine a mai vazut!
Unde ati mai vazut sa semneze cineva cererea pe mijlocul foii? Cum sa v-o accept asa? Sa nu fim absurzi!
A luat 7.50! E un ratat! Asa va ramane toata viata!
S-a facut de ras; a folosit paharul gresit la masa! A stat cu coatele pe masa! Ce rusine!
Cum sa fii la cutare facultate si sa nu fi auzit despre X-ulescu! Asta e un idiot!
Etc. Am gasit inspiratia ideala pentru o statuie dedicata ''zeitatii'' numite Gura Lumii. Sa ne imaginam ca e facuta din aur si cocotata pe un varf de munte, venerata in secret de mai toti locuitorii Pamantului.
Aceasta zeitate are mereu gura cascata intrucat nu va fi multumita in veci, iar oamenii ii sacrifica timp, energie si neuroni, consumandu-se psihic pentru a o tine linistita, la o distanta rezonabila.

