Început de Abbie M., Dum 14 iun 2015 · 56 răspunsuri · 10.549 vizualizări
Da, l-am citit si e foarte relevant pentru realitatea de azi (dintotdeauna, de fapt, drept dovada, lucrurile nu s-au schimbat de atunci).
Insa ma intreb cata lume constientizeaza ca exista si ale cai decat traseul stabilit de ei (sau pentru ei) initial; ca exista acea lumea din afara pesterii.
Si eu ma intreb acelasi lucru. Si inca ceva: nu cumva lumea din afara pesterii nu este altceva decat o alta pestera, una mai mare si mai luminoasa?
Obisnuiam sa ma gandesc la asta pana ma durea mintea; sa incerc sa vizualizez universul, conceptul de infinit, notiunea de existenta marita pana la absolut.
Am convingerea ca exista ceva autentic, o parte spirituala a lumii, iar noi vedem doar suprafata si ne cramponam de toate nimicurile.
Finnian a scris:Obisnuiam sa ma gandesc la asta pana ma durea mintea; sa incerc sa vizualizez universul, conceptul de infinit, notiunea de existenta marita pana la absolut
Pentru a descoperi realitatea din afara pesterii trebuie depasita mintea care nu e altceva decat pestera.
A o depasi nu e atat de simplu.Dar devine mai usor cand gasesti acea persoana care cunoaste acea realitate si stie ce trebuie facut.
Insa majoritatea nu accepta sa fie condusi de altii motiv pentru care raman in continuare prizonierii mintii.Nu accepta ca altii au descoperit si stiu pentru ei insisi cum trebuie depasita mintea.
Acest prizonierat se manifesta prin atasamentul la diverse categorii de concepte care aparent justifica ca lumea universul este intr-un fel sau altul.Mintea este extrem de priceputa in a creea categorii in care ca apoi sa credem.
Depasirea prizonieratului conceptual este aproape imposibil de unul singur multi amagindu-se o viata intreaga.
Cred ca reticenta in a se lasa condusi se bazeaza mai degraba pe experientele triste (sau tragice) ale multora care s-au abandonat complet unor ''iluminati'', pentru a sfarsi ca Heaven's Gate; ei ''au plecat in cosmos'' prin sinuciderea in masa, dupa ce au acceptat sa fie castrati, pentru a nu mai simti impulsurile acestei lumi.
Poate exista si povesti de succes, ale unor oameni care si-au gasit calea in acest mod, insa e un risc imens; el poate sfarsi in abisul nebuniei sau al spalarii pe creier. Sa iti pui perceptiile si luciditatea in mainile cuiva nu e deloc un lucru intelept. Pe ce se bazeaza acordarea increderii absolute?
Jnanadakini a scris:Acest prizonierat se manifesta prin atasamentul la diverse categorii de concepte care aparent justifica ca lumea universul este intr-un fel sau altul.Mintea este extrem de priceputa in a creea categorii in care ca apoi sa credem.
Depasirea prizonieratului conceptual este aproape imposibil de unul singur multi amagindu-se o viata intreaga.
Ce facem deci? Stergem totul cu buretele si lasam pe cineva, pe baza increderii, sa puna acolo ce i se pare potrivit?
Jnanadakini a scris:
Semnatura ta este unul si acelasi lucru cu "sunt una cu Universul?" Chiar ma intereseaza modul in care folosesti cuvintele. Incerc sa ma apropii de perceptia ta.
Allexandrra a scris:Semnatura ta este unul si acelasi lucru cu "sunt una cu Universul?" Chiar ma intereseaza modul in care folosesti cuvintele. Incerc sa ma apropii de perceptia ta.
Semnatura mea este oarecum imprecisa.Ar trebui sa o schimb.
Dar in nici un caz ea nu inseamna o uniune cu universul
Fenomenele trebuie intelese ca fiind asemanatoare reflectiilor in oglinda.
Jnanadakini a scris:Fenomenele trebuie intelese ca fiind asemanatoare reflectiilor in oglinda.
Reflexiile din oglinda sunt echivalente cu "maya", in sensul pe care il are in textele vedice?
Scuze daca suna a interogatoriu. Vreau doar sa gasim un pic de teren comun de discutie.
Allexandrra a scris:Reflexiile din oglinda sunt echivalente cu "maya", in sensul pe care il are in textele vedice?
Din pacate nu sunt familiar cu textele vedice.
Stiu doar ce se spune in textele cu care sunt familiar.
Acolo , reflexiile asa cum spui sunt complet echivalente cu iluzia.Si de aici intelegem ca ele sunt goale de realitate sau ca realitatea lor este insubstantiala.
Dar acest adevar trebuie inteles ca situandu-se la nivelul mintii, in contextul mintii si nu ca un adevar care se refera la obiectivitatea acestei lumi .
Scopul nu este acela de a descoperi daca un copac are sau nu substanta ci acela de a descoperi cum acest copac apare in contextul mintii si cum este cunoscut de catre aceasta.
Aceasta e o diferenta cruciala de care o mare parte dintre cautatori nu sunt constienti amestecand constant cele doua perspective.
Jnanadakini a scris:Acolo , reflexiile asa cum spui sunt complet echivalente cu iluzia.
Asta se spune in textele vedice.