Prezentarea de mai jos e, posibil, cea mai interesanta pe care am auzit-o vreodata referitor la natura umana. Cu siguranta s-a mai discutat dintr-un unghi sau altul si observatia cum ca nu e sanatos sa gandesti in alb si negru e una de bun simt, acceptata declarativ de multa lume. Cu toate astea, traim intr-o lume dominata de stereotipuri, adevaruri ''absolute'', ''omniscienti'', grupuri care se urasc cu inflacarare samd. O lume aproape robotizata, in care multi sunt nefericiti pana la depresie si nu isi dau seama de ce.
Thomas Sheridan crede ca o dinamica interioara complexa, cu tot ce cuprinde asta (oscialtii, conflicte, nonconformism ce poate parea absurd dpdv social, nuantarea foarte fina a opiniilor despre altii etc) e sanatoasa si naturala, spre deosebire de atitudinea transanta a omului care actioneaza ca un robot in sistemul in care traieste.
Comparatia pe care o face este cu semnalul digital (asociat cu omul robotizat) si cel analogic (asociat cu omul care gandeste liber). Daca va pasioneaza fizica, aceasta comparatie incepe de la minutul 18, prima parte tratand alte subiecte.
Daca va intereseaza doar partea legata de natura umana si vremurile in care traim, sariti la minutul 36. Stilul lui e foarte informal; e usor de ascultat si e ludic pe alocuri.
Intre sub-temele tratate sunt urmatoarele:
- ''Nebunia'' creativa a omului care gandeste liber e o parte integranta, fireasca a fiecaruia, pe care sistemul ne invata sa o reprimam.
- Referitor la cei care se considera avansati in intelegerea sistemului in care traim, multi dintre ei se cred superiori, desi nu pot verifica personal informatiile si sursele accesate. Simultan, ii cred pe altii prosti pentru ca au un alt ritm de intelegere a acelor informatii; ii resping complet. Insa sunt la fel de vulnerabili la dezinformare si pot cadea in plasa unor escroci care le vand un ''adevar'' inventat sau distorsionat.
- Referitor la cei care se considera inaintati dpdv spiritual pentru ca urmeaza strict indicatiile unui guru sau cult, ei sunt predispusi spalarii pe creier.
- Suntem dominati de presiunea de a fi perfecti, a avea relatii perfecte, a ne incadra vietile in anumite coordonate.
Adesea rupem relatiile cu altii pentru ca ei nu sunt perfecti, desi nici noi nu suntem, si cautam in zadar acea perfectiune in alta parte, fiind nefericiti cand nu o gasim (pentru ca nu avem cum). Ii sfatuim pe altii sa faca la fel si sa intrerupa relatii care ii nemultumesc cu ceva, in loc sa incerce sa le dreaga.
- Ii demonizam pe altii pe baza unor trasaturi, fara sa ii cunoastem cu adevarat, uitand ca si ei au o complexitate la fel de mare ca a noastra.
- Ne alipim unor grupuri care ne domina modul de a gandi, impunandu-ne norme si valori absolute, pana ajungem sa ne cenzuram gandurile.
- Consideram ca analizarea constanta a tot ce vedem si traim, cu mintea deschisa ( tragand concluzii variate si gasind prea multe nuante pentru un singur aspect) e semn de boala psihica, dorind sisteme cat mai rigide de la care sa nu ne abatem.
- Avem tendinta ori sa aplaudam, ori sa aruncam cu oua cand dam peste o noua perspectiva asupra unui subiect.
Si altele.
