Ab urbe condita - imperiul roman sub microscop

raven alb j. a scris:

Miam dat seama ca sti mai multe limbi. Mam referit la cartile traduse in limba Romana. Nu am ideie cate carti antice sunt traduse in limba Romana. Ami inchipui ca nu sunt prea multe.

E din cale afara de important ca Strabo, Procopius si Ana Comnnena sa fie traduse in limba Romana. Sunt mari informatii despre natia noastra in acele carti. 

In proportie de 90% sunt traduse si in romana, dar traducerile dateaza din perioada comunista, in care cenzura era la loc de cinste. Daca cineva doreste sa citeasca anticii in limba romana, trebuie sa tina cont de cenzura si de faptul ca informatia nu ajunge bine la ei.

Pentru o istorie paralela si inedita, pe acest subiect si nu numai, recomand revista Noi Tracii, toate numerele aparute.

Ca sa continui. Exista o intamplare relatata de Paterculus, un scriitor istoric din epoca augustana, intamplare petrecuta nu departe de timpul conspiratiei Catillina. Doua familii aristocrate rivale se luptau pentru putere, un tanar este prins de rivalii sai. Prietenul sau, care trecea pe acolo, il vede ca e luat prizonier si ii zice " Mai bine faci ca mine" si se avanta cu capul intr-un zid, se izbeste atat de puternic incat moare pe loc. Tanarul aristocrat profita de socul "inamicilor" si se izbeste si el de zid, murind pe loc. Chestiile astea pe mine ma lasa masca. Ce sau cat de prieten poti fi cu cineva ca sa ii dai exemplu cum sa se sinucida ca sa scape de prizonierat? Ce ar fi putut sa ii faca membri familiei rivale intr-un timp in care civilizatia era in floare si toti erau scoliti in Atica de filosofi super renumiti? Inteleg sa te sinucizi in asemenea situatii ca sa scapi de umilinta sau torturi inimaginabile... alte motive nu vad. Pot banui ca era ceva dincolo de asa zisa civilizatie? Ca erau mai multe triburi, din care unele super barbare?

04_1992_nt_aprile.pdf

Romanii erau foarte cruzi si stiau sa tortureze.

Apoi, alta explicatie este ca povestea este exagerata, ca sa arate virtutea celor din trecut, si sa dea exemplu celor din prezent. E o forma de educatie.

"Prietenul sau, care trecea pe acolo, il vede ca e luat prizonier si ii zice " Mai bine faci ca mine" si se avanta cu capul intr-un zid, se izbeste atat de puternic incat moare pe loc"

Trecea pe acolo, fara o garda puternica, desi era prietenul unui aristocrat important. Trecea pe acolo si brusc, pentru ca l-a vazut pe prietenul sau prins, i-a trecut prin cap sa se izbeasca de zid cu capul.

Mie imi suna a intamplare masluita, ca sa arate magnifica forta a prietenie unor creduli. Anticii inventau de inghetau apele. Era epoca minunilor, a cautatului de viitor in matze, a semnelor in cer, a prezicerilor apocaliptice, a nesigurantei date de razboaie civile sau invazii. Si ascultatori gura casca erau destui, gata sa creada.

Istoricii moderni azi au mari probleme in a decela adevarul de minciuna. Chiar si la Tacitus sau alti naratori structurati.

Acesta scena este sustinuta de scene similare din Titus Livius ( care a fost, se pare, sursa principala a lui Paterculus) dar si din Farsalia lui Lucanus, cu diferenta ca la cei doi, scenele se petreceau in timpul razboaielor civile in care populatii intregi erau decimate sau se decimau una pe alta ca tembelele, iar Paterculus descrie o scena petrecuta pe timp de pace. Nu cred ca este exagerare, atat timp cat Lucanus descrie cum zeci, sute de soldati ca sa nu fie prinsi prizonieri isi taiau abdomenul si isi scoteau matele, ca sa fie siguri ca sunt morti pana ajung adeversarii la ei. Si asta fara sa ii impinga nimeni de la spate. asa erau ei educati, antrenati....

Poate voiau sa scape de soarta de a fi umiliti, torturati si ucisi.

Umilinta era grozava pentru mandria unui roman.

Atunci ar fi preferat sa isi dea singuri moartea (eroism si onoare), atata vreme cat mai aveau o arma pe care s-o poata manui.

Interesant e ca primul care a venit cu politica de clementa pentru invinsi a fost Iulius Cezar. Aceasta politica de clementa i-a adus popularitatea, transformarea soldatilor capturati in soldati ai sai, transformarea fostilor aristocrati ostili in prieteni, dar si moartea (Brutus fusese iertat si el).

Oricum a fost ceva care a impresionat Roma. Si am regasit mai apoi clementia in crestinism... nu intamplator.

mamungkukumpurangkuntjuny a scris:

Eu o am in format bilingv- greaca veche si romana.

Nu ca putea trece de stadiul buchisirii, dar imi place cum arata.

Iulius Cezar si Octavian Augustus, nepotul sau, in "buna" traditie romana, se credeau "zei". Ei au reformat calendarul si si-au facut fiecaruia cate o "luna". Supus, Senatul a hotarat ca lunile lor sa fie in mijlocul calendarului, si al verii, dar si egale una cu alta. Astfel le-au facut pe ambele de 31 de zile,  Augustus luand o zi de la sarmana Fevronia. Mai mult, luna a saptea a devenit a noua, luna a opta a devenit a zecea s.a.m.d.

Impartirea anului pe faze lunare au facut-o egiptenii, iar cel mai vechi calendar (si cel mai apropiat ca si precizie) a fost calendarul dacic.

Cuvantul "saptamana" vine de la latinescul "SEPTEM" adica "SAPTE". Particula "MANA" vine de la zeii MANI(Stramosii si Mosii, sau : "Zeii Penati" la traci si la romani).

In fiecare zi era celebrat un "Mos". Ziua cea dintai, zi de odihna la romani,, era ziua lui JOVIS sau Jupiter- Joe (Joia). A doua zi era inchinata VENEREI (Vinerea). A treia era inchinata lui SATURN (sambata). A patra era inchinata SOARELUI (Dies Natali Soll Invinctus- Ziua nasterii Soarelui nebiruit). Atribuind-o INVIERII Domnului - Ziua Domnului, sau DIES DOMENICA, Crestinii au reusit sa increstineze in calendar doar aceasta zi. Ziua a cincea era inchinata LUNII, ziua a sasea era inchinata zeului MARTE(lui Ares razboinicul), iar ziua a saptea era inchinata lui MERCUR(zeul comertului).

Senatul nu era atat de supus, cat de vrajit de personalitatea lui Octavian. Cel putin asa reiese din majoritatea scrierilor istorice despre acele timpuri. Sa nu uitam ca Octavian a vrut sa isi ia titlul de Romulus dupa ce a ramas singurul conducator al Imperiului Roman, dar senatul a refuzat categoric, drept pentru care s-a multumit cu titlul de Augustus. Sa nu uitam, ca, inainte de asta, cand Octavian a cerut senatorilor sa ii inmaneze ultimul testament al lui Antonius, senatorii l-au refuzat, Octavian intrand si luand cu forta papirususile respective.

Si sa nu uitam ca asasinarea lui Caesar tot o conspiratie a senatului a fost.

Se poate spune orice despre senatul roman, mai putin ca era supus.

Aveau intr-adevar cultul personalitatii uneori exacerbat, si daca sustineau un conducator uneori,  nu o faceau din supunere, ci pentru ca erau si ei oameni, la urma urmei. Sau din teama, cum a fost in timpul domniilor lui Tiberius si Gaius Caesar (Caligula).

Cand Octavian a cerut senatului testamentul lui Antoniu el era inca tinerel, iar Senatul puternic. In timp Octavianus a devenit tot mai puternic, iar forta Senatului a fost ingradita treptat de catre el.

Dupa niste ani, vazand ca pacea garantata de Octavianus permite inflorirea afacerilor, iar dezastrele razboaielor civile sunt evitate, Senatul a inceput sa fie multumit de Octavian. La inceput il primisera cu ostilitate, temandu-se ca va fi un dictator rau.

In plus, de-a lungul anilor, in Senat au intrat si alti oameni, care doreau sa-si pastreze puterea, iar aceasta putere era garantata si facilitata de Octavian.

In ansamblu, Octavian a fost un imparat capabil, atat autoritar cat si intelegator cand era cazul, doritor sa reinvie virtutile romane, diplomat si stabil.

Dar cum naiba a fost orb in fata sotiei sale intrigante si criminale?

raven alb j. a scris:

Sa incep cu Ana Comnnena. In pagina 434 la sfrsitul capitolului (cartea XII) din "Alexeida" pe care o am in Engleza scrie; ambasadorii din Dacia din partea Craiului care e inrudit cu sotia Imparatul Ioan au fost Zupanii Peres si Simon.  

In cartea VII; La inceputul primaverii (anul 1087) Tzelgu comandantul suprem al Skitilor a trecut Dunarea cu o armata amestecata. El avea cam 80.000 de oameni, Sarmati, Skits si un mare contigent de Daci condusi de un anumit Solomon. 

Nu aduc alte dovezi din acea carte pentru ca nu e necesar. Cartea e pilna de tot felul de dovezi ca insasi Ana Comnnena si familia ei si ca Imperiul Bizantin a fost de fapt un Imperiu al neamului nostru nu Grec cum se crede.

Vreau sa inteleg de ce informatia ca pe la anul 1000 existau daci te duce la concluzia ca Imperiul Bizantin a fost un imperiu al neamului nostru (tracic?) si nu grec.

Ana Comnena ii numeste pe acei locuitori daci, adica stabileste o distinctie intre neamul ei si neamul dacilor.

Daca era si ea din neamul dacilor, atunci nu ar fi trebuit sa spuna ca a venit o delegatie din tinutul de la nord de Dunare care e din neamul ei? Sau cam asa ceva. Dar ea spune "daci".

Faptul ca Craiul Dacilor era inrudit cu sotia imparatului Ioan poate arata o alianta intre popoare pe baza casatoriilor facute intre conducatorii acestora. Era o practica uzuala in epoca. Dar asta nu inseamna neaparat ca erau acelasi popor, sau ca erau inrudite. Puteau fi si popoare diferite.

Eu nu sunt ostil acestei ipoteze, vreau doar sa inteleg logica ei, sa verific argumentele.

Aseneth a scris:

Senatul nu era atat de supus, cat de vrajit de personalitatea lui Octavian. Cel putin asa reiese din majoritatea scrierilor istorice despre acele timpuri. Sa nu uitam ca Octavian a vrut sa isi ia titlul de Romulus dupa ce a ramas singurul conducator al Imperiului Roman, dar senatul a refuzat categoric, drept pentru care s-a multumit cu titlul de Augustus. Sa nu uitam, ca, inainte de asta, cand Octavian a cerut senatorilor sa ii inmaneze ultimul testament al lui Antonius, senatorii l-au refuzat, Octavian intrand si luand cu forta papirususile respective.

Si sa nu uitam ca asasinarea lui Caesar tot o conspiratie a senatului a fost.

Toate astea au fost in perioada de tranzitie de la Republica la Imperiu. Romanii au fost mari iubitori de Republica dupa alungarea lui Tarquinus Superbus. Atat de mult se temeau ca vreun insetat de putere va prelua puterea si se va proclama rege, incat executau pe oricine l-ar fi suspectat de asta.

Uneori, in conflictele politice, se gaseau intriganti care sa minta ca vreun personaj important vrea sa devina rege.

Asa a patit Tiberius Gracchus. Acuzatia a fost suficienta ca sa fie linsat.

"When the Senate heard this, outrage spread among them. Tiberius' cousin, Publius Cornelius Scipio Nasica, the newly elected Pontifex Maximus, saying that Tiberius wished to make himself king, demanded that the consul take action. When he refused, Nasica girded his toga over his head, shouting "Now that the consul has betrayed the state, let every man who wishes to uphold the laws follow me!" and led the senators up towards Tiberius.^[26] In the resulting confrontation, Tiberius was beaten to death with clubs and staves made from benches which lay strewn about."

http://en.wikipedia.org/wiki/Tiberius_Gracchus#Tiberius.27_death

Seneca voia sa scrie o tragedie pe tema asta.

Avem in crestinism acesta faza, cand Iisus e acuzat ca vrea sa devina rege, si ca atare e executat fara prea mult proces.

Iulius Cezar a fost ucis pentru ca a incercat sa preia puterea totala si sa ingradeasca Senatul. Cand Octavian a venit la Roma sa isi ceara drepturile ca succesor al lui Cezar, Senatul l-a primit cu ostilitate. Insa era si el macinat de conflicte interne (nu erau uniti decat in ura contra dusmanilor comuni, intre ei se hartuiau). Si era obosit de razboaiele civile. Asa ca a acceptat raul mai mic, adica oferirea puterii lui Octavian.

Octavian a fost un imparat capabil, dar apoi Caligula, Nero si chiar Tiberius au aratat lumii ca temerile fusesera indreptatite. Prea multa putere data unui singur om poate dauna.

Echilibrul a fost restabilit pe timpul lui Traian, Antoninus Pius, Hadrian, Marc Aureliu, insa apoi a fost pierdut.

Cine a avut dreptate, cei ce doreau puterea pentru Senat (care de fapt era si el supercorupt si dezbinat), sau cei care doreau puterea pentru un imparat?

Si acum o intrebare pentru gandit: care sunt asemanarile intre imperiul roman si nazisti? Dar deosebirile?

mamungkukumpurangkuntjuny a scris:

Sunt cateva scene care il infatiseaza pe Octavian cu totul altfel decat il descri tu aici. Bineinteles ca fiecare conducator a scris istoria pe principiul " Ave Moi", dar daca stii sa citesti printre randuri, o sa vezi mai mult decat literatura superficiala. Scena in care se dadea cu capul de pereti pentru ca a pierdut o legiune. Scena in care devenise super paranoic si i-a scos ochii cu mainile goale unui presupus suspect, pentru ca nu vroia sa recunoasca de vroia el. Faptul ca nu ii placea sa fie privit si isi ascundea chipul. Descrierea pe care i-o face Julian Apostatul in schita Cezarii- un monstru cu fata schimbatoare, care isi fereste privirea si e ca o soparla.

Nu stiu la ce te referi cand spui ca Livia era criminala. In afara de scrierile contemporane lui Graves nu stiu sa fi fost descrisa asa in istorie.

Intrebarea si mai de gandit este care sunt asemanarile intre imperiul roman si uniunea europeana. E mai de actualitate ;)

Daca as fi fost imparat si as fi pierdut o legiune, si eu m-as fi dat cu capul de pereti

A scos ochii unui suspect. Voia sa dea exemplu. Sa fie temut. Altfel nu ar fi ajuns sa aiba o domnie asa de lunga, ci ar fi sfarsit ca si cei care au domnit cateva luni sau cativa ani.

Nu-i placea sa fie privit. De cand e asta un defect? Cel mult ar putea spune ceva despre personalitatea sa: nu era grandoman, sa ii placa sa fie lustruit de priviri. De aceea nici nu a incurajat deificarile sale in Orient. Ceea ce e a fost un lucru bun.

Livia.

Marcellus, Lucius si Gaius, nepotii lui Octavian. Ei trebuiau sa fie succesori la tron. Astfel copiii Liviei nu ar fi avut nicio sansa. Ca din intamplare amandoi mor. Ca sa vezi, ce chestie. Exact ce-i trebuia Liviei ca sa-si puna copilul Tiberius pe tron.

Tacitus si Cassius Dio au incriminat-o direct. Iar istoricii care nu au consemnat aceste banuieli e posibil ca sa n-o fi facut din teama ca isi pierd viata.

Poate ca o moarte a unui succesor ar fi fost o coincidenta, dar trei?

E ca si bancul ala cu tiganul care spune la tribunal ca mortul a fost cel care s-a impiedicat si a cazut in cutitul sau. De trei ori...

Tacitus si Cassius Dio consemneaza si ipoteza ca Livia l-a otravit pe Octavian, nerabdatoare sa termine odata cu batranul si sa-si vada copilul pe tron. Adica sa fie sigura ca dorinta i s-a indeplinit, intr-o epoca instabila.

Un alt pericol direct pentru Livia era fiica lui Octavian, Iulia, care ar fi putut sa-i mai faca mostenitori.

Tacitus

"Augustus' granddaughter was Julia the Younger. Sometime between 1 and 14, her husband Paullus was executed as a conspirator in a revolt.^[14] Modern historians theorize that Julia's exile was not actually for adultery but for involvement in Paulus' revolt.^[15] Livia Drusilla plotted against her stepdaughter's family and ruined them. This led to open compassion for the fallen family. Julia died in 29 AD on the same island where she had been sent in exile twenty years earlier."

http://en.wikipedia.org/wiki/Livia#Life_after_Augustus.2C_death.2C_and_aftermath