Care va este filosofia personala de viata?

Tlahuizcalpantecuhtliyaotl a scris:

Ce imi mai poti recomanda?

Sper ca nu deranjez daca iti recomand si eu cateva carti/idei de cautare.

- Poti sa cauti (pe Google): "cele mai bune 100 de carti" (ex. un clasament facut de Le Monde: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cele_100_de_c%C4%83r%C8%9Bi_ale_secolului_dup%C4%83_Le_Monde )

- E relaxant formatul audiobook (exista carti audio si pe Youtube in limba romana sau in limbi straine).

Iti recomand doua carti pe care le-am citit si eu (partial) de curand; las si link-uri ca sa vezi daca te (mai) atrage genul asta de idei/stil/scriere:

1) Giovanni Papini - Un om sfarsit http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:VIY3XIxS_LIJ:https://ro.scribd.com/doc/245927597/Giovanni-Papini-Un-Om-Sfarsit-06+&cd=1&hl=en&ct=clnk&gl=us

2) Christopher Hitchens - Dumnezeu nu e mare http://www.bibliotecapemobil.ro/content/pdf/202281.pdf

Vriies a scris:

Nici eu nu prea mai pot ciiti cărţi pe care le-am citit odinioară.

Eu citesc de mai multe ori cartile care imi plac, dar la distanta de luni/ani. Am fost uimita cand profa de literatura ne-a sfatuit sa citim de 3 ori o carte ca sa ii intelegem subtilitatile, dar i-am dat dreptate (am inteles personajele diferit dupa ce am citit de 3 ori la rand fiecare povestire, roman, piesa de teatru studiate).

Vriies a scris:

Şi e normal să ne schimbăm viziunea şi perspectiva, în timp,despre o problemă sau alta. Deh, mutaţia valorilor estetice, spunea Lovinescu... Şi uite aşa ajungem treptat să spunem, precum Socrate (bătrânul filosof văzut numa din spate): "ştiu că nu ştiu".

Ai dreptate ca ne schimbam viziunea in timp! (Si putem avea impresii diferite chiar si in momente de dispozitie diferite sau in functie de problemele care ne preocupau atunci.) La un moment dat nu mai vrei citesti o carte doar pentru ca sa urmaresti faptele, vrei sa prinzi psihologia personajelor... filosofia lor personala de viata (ca sa fim on topic!).

Pot sa iti fac suferinta mai usoara si sa iti spun despre ce e vorba: (Bhagavad Gita e parte din Mahabharata.)  Lord Krishna (zeul), il convinge pe Arjuna (razboinic printz Pandava) sa lupte impotriva verilor lui (Kauravas) condusi de Duryodhana- aspirant la tron. Arjuna refuza sa participe la razboi pt. ca nu vrea sa-si ucida rudele si pt. ca se teme de consecintele karmice, dar Krisna ii da o invatatura (diverse forme de yoga) prin care sa isi faca datoria lumeasca, dar sa se detaseze de faptele sale si sa nu suporte consecintele faptelor (karma). Arjuna urmeaza invataturile Domnului Khrishna si intra in lupta. Esenta povestii sunt invataturile.

Vriies a scris:

Mi se pare foarte ciudat că spui că nu ai citit Bhagavad Gita, în schimb laşi să se înţeleagă faptul că ai parcurs Tao Te King şi Cartea tibetană a morţilor.

Am sa raspund doar la intrebarea asta. Am avut de mic o alergie la tot ce venea din spatiul indian, de la yoga la hinduism, de la Mahabharata la Tantra.

La fel, aztecii, mayasii, toltecii si olmecii ma lasau rece, pur si simplu nu percutam cu felul lor de a simti si de a reprezenta grafic lumea.

 Abia de cativa ani am reusit sa ma deschid la valorile acestor culturi si sa incep sa le inteleg si sa le explorez.

De asta am avut si nickname preluat din cultura indiana si acum am din cultura azteca.

Aidoma egiptenii, nu rezonez cu cultura egipteana veche. Aici ma deschid mai greu azi, dar macar incerc.

In schimb, am fost fascinat de cultura chinezeasca, cea japoneza, tibetana, Africa  subsahariana, Grecia antica, evrei, arabi.

Cand eram mic citeam cu placere despre sumerieni, akkadieni, babilonieni, hicsosi, hittiti, bactrieni, armenieni, parti, mezi, sciti, palmyrieni, fenicieni, samd.

De ce imi placeau unii si altii nu? Nu stiu si nu conteaza. Nu dau socoteala nimanui.

Atat am sa raspund, pentru ca vad ca ma iei la pwoola ca un profesor care interogheaza de la catedra suspicios pe elev.

Am trecut prin fazele astea de nenumarate ori in generala si liceu.

Proful de romana nu credea ca eu scriu poezii in orice fel de ritm trohaic sau iambic sau in forme clasice de rondel, sonet, gazel, glosa, etc, asa ca ma inchidea intr-o sala de clasa si ma pun sa-i demonstrez. Faza era ca nici asa nu ma credea, ci zicea ca mint, ca am invatat poezia de dinainte.

Sau ma punea sa recit tot Luceafarul si, pentru ca nu stiam decat bucatile care-mi placeau, imi dadea 4.

Sau profa de romana din a 5-a care m-a inchis intr-o sala de clasa sa-i scriu un comentariu critic pentru ca nu credea ca un elev de a 5-a poate scrie cu neologisme si instrumentar critic.

Am trait experiente naspa cu astfel de profesori reci si autoritari, si m-am razvratit de mic contra lor, preferand sa fug din a 5-a de la ore si sa citesc in parc despre hicsosi si marii exploratori, decat sa intru in sistemul lor rigid.

Nu suport patronizarea, luarea de sus, pentru ca sunt orgolios si irascibil.

Daca am vazut ca profii de romana fac pe desteptii, am inceput sa-i corectez la ore in fata colegilor atunci cand faceau cacofonii sau erori, si asta mi-a atras si mai multa ura din partea lor. A, da, profa din a 5-a m-a parat la parinti ca sunt rau, desi eram olimpic la romana, si am avut certuri si cu parintii pe faza asta. 

Fac precizarea asta pentru ca imi place "corectitudinea numelor", adica un nume ales cu justete pentru ceea ce exista va asigura o discutie clara si evitarea multor erori inutile.

Poti consulta pentru "exactitatea denumirilor" Anton Dumitriu, Eseuri, Editura Eminescu, 1986, pp. 320-332, unde reia expresia lui Platon din "Kratylos".

Da, aşa este. Mai exact spus, Orthotes ton onomaton este titlul capitolului V din ALETHEIA (aşa cum îi spune şi subtitlul o încercare asupra ideii de adevăr în Grecia antică), care împreună cu ŞTIINŢĂ ŞI CUNOAŞTERE şi CARTEA ÎNTÂLNIRILOR ADMIRABILE formează acest volum publicat în Ed. Eminescu cu numele de ESEURI. Şi într-adevăr este vorba de corectitudinea numelor sau poate mai bine zis îndreptăţirea numelor, adică despre explicarea concepţiei platonice potrivit căreia numele (lucrurilor, la modul general) nu erau date convenţional şi arbitrar ci ar corespunde unei realităţi sesizate în mod subtil de acei care dădeau nume lucrurilor. În fine...

Văd că te supăraşi deja, mă rog, e treaba ta, deşi în opinia mea n-ar trebui. Pentru că pur şi simplu ţi-am pus nişte întrebări mai mult sau mai puţin specifice, pentru a vedea în ce măsură putem merge mai departe pe această temă. Şi tu, în discuţiile noastre de pe forum, mi-ai pus unele întrebări specifice (remember?) la care am răspuns cum m-am priceput, spunându-ţi cum văd eu problema respectivă. Deci nu văd unde ar fi supărarea. Plus de asta, am avut multe experienţe şi discuţii pe anumite teme cu persoane care, pur şi simplu, nu ştiau despre ce e vorba în problema respectivă şi voiau doar să epateze sau să-şi impună un punct de vedere care nu avea legătură cu subiectul. Aşa că nu te supăra, ci dă-mi voie să sondez şi eu în felul meu interesul real al partenerului meu de discuţii pe o anumită temă

Ah, că ai avut tu o serie de experienţe nefaste cu nişte profesori înguşti, asta nu e vina mea. Eu doar voiam să stabilesc pentru mine însumi în ce măsură te interesează cu adevărat problema în discuţie şi modul în care privesc eu problema respectivă. Cu riscul de a te supăra iar, îţi mărturisesc faptul că am perceput la tine o oarecare abordare superficială a unor probleme care ţin strict de specificul filosofiei, în sensul că ai trecut mult prea uşor peste acestea. Ai o mare mobilitate, intuiţie şi isteţime, însă nu ai "săpat" suficient la baza filosofiei, asta în ciuda faptului că ai o mare deschidere către filosofie şi cunoaştere în general. Sigur, nu contest faptul că putem avea o viziune complementară asupra realităţii sau că tu ai avea cunoştinţe în alte domenii de care eu pur şi simplu nu am habar. Dar mă refeream aici strict la abc-ul filosofiei, care în opinia mea începe cu opera lui Platon şi trebuie completat cu anumite perspective ale filosofiei orientale. Fapt bine reliefat de Anton Dumitriu în cartea despre care vorbeam noi aici şi pe care eu o consider una importantă în domeniu, pentru că ne deschide o vastă perspectivă şi dorinţa de a cerceta pe mai departe.

Aşa că dă-l în pana mea de orgoliu, că ăsta n-a făcut bine pe nimeni, niciodată şi nu te crampona de faptul că am vrut să mă conving că i-ai citit eseul lui Dumitriu.

Tlahuizcalpantecuhtliyaotl a scris:

 .

Ce imi mai poti recomanda?

Şi pentru că spui că te-ai deschis la valorile culturii indiene şi orientale, în general, îţi recomand două cărţi importante în domeniu - dacă se poate să citeşti cărţile publicate la noi în colecţia "Documente spirituale" , pentru că au foarte multe note şi explicaţii folositoare. Este vorba despre Yoga Sutra, a lui Patanjali, în traducerea lui Constantin Făgeţan şi despre Samkhya-karika, tradusă şi comentată de Sergiu Al-George.

Ţi-aş mai recomanda şi o trecere în revistă a principalelor idei din operele lui Fr. Bacon, Spinoza şi Descartes.  

Acum recomandă-mi şi tu ceva interesant din lecturile tale, care au avut un impact asupra ta şi pe care le-ai considerat schimbătoare şi formatoare de perspectivă.

nu am asa filozofii lungi, destepte si atat de deep precum postati voi aici, eu m-am ghidat mereu dupa cum am crezut ca imi este MIE bine. uneori mi-a iesit, alteori nu, dar am facut exact cum m-a dus pe mine capul si asa am evitat sa dau vina pe X sau Y daca am dat gres.

MeerKat a scris:

Ai dreptate ca ne schimbam viziunea in timp! (Si putem avea impresii diferite chiar si in momente de dispozitie diferite sau in functie de problemele care ne preocupau atunci.) La un moment dat nu mai vrei citesti o carte doar pentru ca sa urmaresti faptele, vrei sa prinzi psihologia personajelor... filosofia lor personala de viata (ca sa fim on topic!).

Cam aşa. Şi aici eu însumi pot depune mărturie cu privire la cum mi-am schimbat în timp anumite viziuni, concepţii sau filosofii de viaţă. De exemplu a fost o perioadă în care eram entuziasmat de Platon şi Socrate, pe care-i consideram a fi culmea înţelepciunii. Eh, asta a fost perioada timpurie, să zicem aşa. Apoi a fost o perioadă în care Platon şi Socrate au căzut pe locul doi, locul lor în capul topului personal fiind luat de Hegel. Apoi a fost altă perioadă în care am valorizat filosofia creştină şi o alta în care preferinţele mele s-au îndreptat către filosofia şi spiritualitatea orientală. ba a fost şi-o perioadă scurtă în care ridicam în slăvi ocultismul şi magia, considerând că restul muritorilor nu ştiu nimic. Dar asta face parte din cătările noastre sau din odiseea noastră spirituală, ca să-i zicem aşa, pentru că treptat ajungem cumva la un echilibru şi astfel ne întoarcem uşurel la însemnătatea vechilor adagii scrise pe frontispiciul templului din Delphi: nimic prea mult şi cunoaşte-te pe tine însuţi.

Ampera a scris:

nu am asa filozofii lungi, destepte si atat de deep precum postati voi aici, eu m-am ghidat mereu dupa cum am crezut ca imi este MIE bine. uneori mi-a iesit, alteori nu, dar am facut exact cum m-a dus pe mine capul si asa am evitat sa dau vina pe X sau Y daca am dat gres.

cam asa e si la mine ,si cred ca fiecare ar trebui sa traiasca dupa filozfia lui si viziunile lui ca toti suntem diferiti si n-ar trebui sa ne judecam!

Aseneth a scris:

Cum se numea cartea aia din anticariat?

Milarepa

Vriies a scris:

De acord cu ce spui tu, asta ştiam, însă nu mi-ai răspuns la întrebare. Ai răspuns ca un politician, adică niente.  

Draga prietene,

Intreaga ta existenta este circumscrisa ideilor.

Ajutorul adevarat pe care cineva ti l-ar putea furniza ar trebuie sa depaseasca prin maiestrie dimensiunea temporala proiectata de ideile nascute din lectura diverselor materiale.

Cata vreme vei fi atasat unei infrastructruri conceputale logice bazate pe o aliniere aparent echilibrata vei fi inlantuit de violenta subtila si nemarginita a acelor naluci literare care se nasc la fiecare pas.

Jnanadakini a scris:

Draga prietene,

Intreaga ta existenta este circumscrisa ideilor.

E cam dramatic spus, însă, în principiu, cam aşa e.

Jnanadakini a scris:

 Ajutorul adevarat pe care cineva ti l-ar putea furniza ar trebuie sa depaseasca prin maiestrie dimensiunea temporala proiectata de ideile nascute din lectura diverselor materiale.

Corect. Dar cu o precizare...Ideile mele (ideile oricărui om) nu provin numai din lectura diverselor materiale. Ele provin, mai degrabă, din actul trăirii propriu-zise, adică din întreaga experienţă acumulată în viaţa de zi cu zi. Lectura diverselor materiale constituie doar o parte a experienţei unui individ.

Jnanadakini a scris:

 Cata vreme vei fi atasat unei infrastructruri conceputale logice bazate pe o aliniere aparent echilibrata vei fi inlantuit de violenta subtila si nemarginita a acelor naluci literare care se nasc la fiecare pas.

În afară de infrastructurile ălea conceptuale şi logice de care vorbeşti, mai sunt ataşat (în viaţa asta) şi de fi-mea, de mama, de Silvia, de motănelul meu Mesi, de rudele mele, amici, anumite activităţi etc. Că, deh, volens nolens suntem ataşaţi de ceea ce ne-a oferit arealul în care ne ducem existenţa, în cazul meu fiind vorba, bineînţeles, de dulcele plai mioritic.

Tu nu eşti ataşat de nevastă, amantă, părinţi, copii, prieteni, oameni, ţară, planetă etc.?

Bun. Hai să-ţi mai spun ceva, pentru că ştiu că nu te superi pentru simplul fapt că avem abordări diferite :).  Întreaga existenţă a societăţii, a oamenilor care formează societatea, este "circumscrisă ideilor". Nu există om a cărui existenţă să nu fie "circumscrisă ideilor" şi care să nu fie ataşat unei "infrastructuri conceptuale" mai mult sau mai puţin "logice" - asta ca să folosesc sintagmele tale. Deosebirea este de grad, în sensul că unii au idei vagi şi confuze, fiind conduşi mai mult de instinct, alţii au idei puţine şi fixe, alţii mai multe, mai clare şi din ce în ce mai elevate şi tot aşa. Nimeni nu face excepţie, nici chiar tu, prietene! Singura deosebire dintre tine şi alţii este că sunteţi circumscrişi altor idei sau deziderate.

Şi dimpotrivă, aş spune eu, ataşamentul faţă de o infrastructură conceptuală logică, echilibrată, are darul mai degrabă de a ne elibera, treptat, de acele "năluci literare" de care vorbeşti.