Depresie?

Nici nu e nevoie sa iti cer sa ma intelegi ,ampera.Intr-o zi poate ai sa ajungi sa intelegi ceea ce azi ti se pare o enigma,dar mai ai pana la acest grad de intelegere..Cat despre cat tastez eu si cum tastez...e treaba mea ,nu crezi? Si tot eu imi asum si ceea ce scriu,nu tu.

...in fine

Unele probleme se rezolva cu ajutor "calificat", sa zic asa.

Michelle, echilibrul tau a fost zdruncinat inca de cand erai copil. Stabileste sedinte regulate la un psiholog.

Nu se poate duce la psiholog din pacate, a mentionat niste motive.

Totusi, din mesajul meu, al Tonivei, al Amperei etc se pot desprinde niste exercitii psihologice de mare ajutor. In general scrisul ajuta la eliberare, asa ca trebuie sa isi scrie toate sentimentele, trairile. Si un jurnal ar fi bun.

King1 a scris:

. Si un jurnal ar fi bun.

 si poate un bestseller intr-o zi :)

sturlubeata a scris:

Michelle, aceste probleme emotionale ale tale par asa...cam superfluu...iarta-ma, dar ...eu asa le vad... pare asa ca ti le creezi singura  si pare ca iti si place starea asta.... Ai incercat vreodata sa  te multumesti cu ce ai, adica un sot,o casa ,si ce mai ai tu  si sa nu mai fii dependenta  de restul ,,coditelor emotionale,, care te blocheaza? Sau e mai usor sa stai si sa iti plangi de o mila poate inchipuita?

Ar fi putut avea palate si tot confortul material din lume ca tot degeaba. Sotul ala pe ce il are pe hartie ? A zis ca ca e cam absent din viata ei si ca nu-i ofera posibilitatea sa discute cu el. Fi sigura ca daca putea discuta cu el si avea parte de intelegere de la el, nu cred ca venea ea aici pe forum sa-si expuna amarul unor straini.

Daca nu ai comfort sufletesc si emotional de la cei dragi, esti singur in ploaia vietii, ca un rahat. Am trecut si eu prin perioade din astea si daca mi-ar fi spus cineva ce i-ai spus tu lui Michelle, o flegma intre ochi le-as fi dat.

Esti sigura ca ai iertat sau doar crezi ca ai iertat? Vezi sa nu te pacalesti singura. Mie mi se pare ca ai incercat sa ierti si vrei sa ierti, dar nu iti iese deocamdata. Cu iertarea vine si puterea de a merge mai departe, linistea sufleteasca si intelegerea lucrurilor care s-au intamplat.

- Ampera, i-am iertat! Stii, e ca vorba aia :te-am ierat dar nu uit! Vorbesc la plural, pentru ca amandoi, dupa parerea mea, au aceeasi vina. Iertarea vine din incercarea mea de-ai intelege! vezi tu, tata daca mai traia ar fi avut acum 75 ani.  Gandestete-te ce educatie se facea acum 70 ani? Mentalitatea era una bolnava, in care "bataia era rupta din rai". Acelasi lucru s-a intamplat si cu mama! Imi spunea ca avea un tata extrem de violent! Stii, ma gandesc ca fiind o victima a propriei copilarii nu a stiut, din cauza mentalitatii, sa realizeze ca nu cu bataie educi sau indrepti poznele unui copil, sau ca poate atat a dus-o mintea sa faca, asa a crezut ea, ca virgula cu bataia se educa un copil si nu cu explicatii, rabdare, dragoste afisata etc.

I-am iertat si greseala de a sta cu tatal meu, desi avea doi copii minunati, copii care poate au realizat mult mai multe decat ai vecinei, nu stiu de la 4, care traiau intr-o armonie perfecta! Exist, si inca nu mi-am curmat viata tocmai pentru ca am incercat sa vad partea buna a situatiei. Da, vei fi uimita! Poate daca nu ar fi fost atat de violenti amandoi poate ca nu as fi avut atata ambitie de realiza ceva, de a termina in primul rand o faculatate la stat pe vremea cand erau 10 pe un loc. Pentru mine a fost, la momentul respectiv, o mare realizare! O puteam lua usor pe un drum gresit! Eram vulnerabila!

In schimb, nu pot uita, trecutul ma urmareste, iar daca-mi doresc ceva ar fi s-o vad macar o data pe mama ca are cea mai mica urma de regret si ca realizeaza greseala facuta! Desi, n-am nicio sansa! Orgoliul, mentalitatea, incapatanarea nu o vor lasa niciodata! Nu o iert, in schimb pe sora mea, care desi ea avea de toate nu i-a zis mamei nici macar o data, mama i-ai si ei, cumpara-i si ei sa nu mai fie umilita de copii, da-i si ei, acorda-i si ei putin din atentia ta, intelege-i nevoile, tu n-o vezi cum se gudula pe langa tine ca un catel nemangaiat!!! Intotdeauna am vazut-o ca fiind o persoana egoista. M-am agatat de speranta, ca virgula cu trecerea anilor, ea avand acum 45 de ani si mama fiind la randul ei, ca va intelege greseala facuta ani la rand!!!  Ca desi i-am spus, a refuzat sa inteleaga! Ca-n continuare face la fel! Nu dau exemple ca daca ar fi s-o fac as scrie un jurnal!

Iti spun doar ca trecutul meu nu s-a preschimbat in ura! Poate daca s-ar fi transformat in ura, as fi fost mai puternica, m-as fi hranit din ea...!  Am plans enorm cand tatal meu a decedat, si sufar cumplit cand mama-i bolnava sau daca sora-mea are vreo problema! Deci vezi, nu urasc! Le iubesc!  Asta sunt! Mi-este greu sa nu le mai vorbesc si ma gandesc mereu daca sunt bine! Sunt sangele meu! Asa mi le-a dat D-zeu cu bune si cu rele!!!! Insa nu le pot intelege! Si da, m-am hotarat sa nu le mai cersesc acea legatura de sange, sa merg mai departe si sa-mi gasesc puterea in familia mea de aici! pana la urma urmei ei sunt cei care ma intreaba daca am nevoie de ceva si ma iubesc necoditionat  si nu numai cand au nevoie de bani, ca altii!

  Michelle, aceste probleme emotionale ale tale par asa...cam superfluu...iarta-ma, dar ...eu asa le vad... pare asa ca ti le creezi singura  si pare ca iti si place starea asta.... Ai incercat vreodata sa  te multumesti cu ce ai, adica un sot,o casa ,si ce mai ai tu  si sa nu mai fii dependenta  de restul ,,coditelor emotionale,, care te blocheaza? Sau e mai usor sa stai si sa iti plangi de o mila poate inchipuita?

Superflu,,? Sa-nteleg ca sufar de-o problema inchipuita fara consistenta/ Adica sa ma bucur de prezent si sa uit trecutul? Asa, chuc- pac !!!!!!! Sincer, nu stiu cum sa iti raspund! sa te trimit undeva departe? NU stiu!

Tu crezi ca daca ai o familie, un sot, un copil.....  ar putea substitui trecutul? Tu poti?

Ar fi putut avea palate si tot confortul material din lume ca tot degeaba. Sotul ala pe ce il are pe hartie ? A zis ca ca e cam absent din viata ei si ca nu-i ofera posibilitatea sa discute cu el. Fi sigura ca daca putea discuta cu el si avea parte de intelegere de la el, nu cred ca venea ea aici pe forum sa-si expuna amarul unor straini.

Nu, Naeema, nu e doar pe hartie, este doar ocupat! Nu-i pot cere sa renunte la job pentru mine! Mereu imi spune ca ma iubeste, ma rasfata si nu m-a ranit nici macar o data! In schimb, vine seara extrem de stresat de la office si n-are chef de problemele mele! Ba mai mult, am incercat sa-i spun suferinta mea, doar ca el le-a perceput pe mama si sora-mea - in scurta vizita anuala - ca fiind niste ingeri de oameni! si-apoi te-ai gandit ca poate, eu neavand o relatie prea stralucita cu maman- socrelle si cu cumnata, ar putea veni sa spuna ca eu sunt de vina si cu ale mele si cu ale lui, respectiv mama mea sora mea, mama lui sora lui?

 Si da, ai ghicit, sufar de singuratate intr-o tara ciudata, cu cultura diferita, mentalitate diferita, cu oameni care incearca sa ma schimbe etc!

Daca nu ai comfort sufletesc si emotional de la cei dragi, esti singur in ploaia vietii, ca un rahat. - asta simt.

Michelle,  abia acum ai detaliat...si m-ai lamurit:) . Sa ma trimiti undeva departe? Mai departe decat m-am trimis eu singura  si am si incuiat aruncand si cheia? He ,he ...nu cred...Daca eu pot? Eu sunt omul expresiei,,trebuie sa pot,, Uneori imi iese,alteori  arunc cheia,dar per total rareori imi plang de mila si viata m-a invatat ca niciodata sa nu ceri de la cineva care nu are nimic de oferit.E mai sarac decat tine din multe puncte de vedere. As minti sa iti spun ca nu te inteleg,pentru ca oricat de destepti ,frumosi si realizati am fi ,intotdeauna ne dorim putina iubire de la parintii nostri si de la cei apropiati.Uneori nu o vedem ca ea exista,alteori ea nu e oferita din multe motive...Acum am sa-ti adresez si eu o intrebare .Oare din ce motive ajunge un parinte sa fie asa cum e mama ta? Si sa-ti spun un secret. Uneori e rau si sa fii prea dedicat...risti sa ramai cu sufletul zob,pentru ca asa e natura umana.Daca un sot ,un copil pot substitui trecutul? Pot,in masura in care acestia te implinesc pe tine.Daca nu ,atunci problemele tale vor deveni si mai acute. Deci singura care poate decide daca isi plange sau nu de mila esti doar tu.

Totusi, din mesajul meu, al Tonivei, al Amperei etc se pot desprinde niste exercitii psihologice de mare ajutor. In general scrisul ajuta la eliberare, asa ca trebuie sa isi scrie toate sentimentele, trairile. Si un jurnal ar fi bun.

Da, asta am si facut, incepand de azi! Imi scriu in agenda toate lucrurile pozitive din viata mea, si da, azi m-am urcat in masina si m-am dus la coafor si dupa la masaj ! Mi-am propus sa nu mai stau in casa, sa ma napadeasca gandurile negre! Cine nu ma vrea, nici eu nu-i vreau! Punct!

Mi se pare corect! Si eu as reactiona tot asa:) Sper sa si reusesti . Totusi,nu mi-ai raspuns la intrebarea pe care ti-am adresat-o.Daca tot scrii un jurnal....pune toate amanuntele:)