Absenta dragostei - boala psihica sau triumful ratiunii?

Davi_, cartile despre dragoste au cate un sambure de adevar, pe care il impodobesc scriitorii dupa maiestria si priceperea lor, dand frau liber imaginatiei pentru a captiva inimile cititorilor. Fara samburele ala din mijloc se duce dreaq tot ambalajul.

Revenind la ce am intrebat eu: e asa de rau sa nu poti iubi? Trebuie sa ma inchida cineva la "fara manere" sau sa ma bucur ca nu "mi s-a tras o cortina peste ochi, care sa ma orbeasca si sa nu pot vedea adevarul"? (ca sa parafrazez scenariul Matrix-ului)

Naeema, nu ma gandeam la dragostea dintre parinti si copii (la cea platonica dintre rude si prieteni in general), care apare si se dezvolta neconditionat. E inevitabil atasamentul in atitia ani de crestere si ingrijire.

Ma refer la dragostea fata de o persoana necunoscuta pe care o descoperi treptat. La fiecare pas poti descoperi ca o iubesti mai mult sau mai putin, dar cum ajungi sa crezi si sa simti ca e unica persoana pentru tine? Cea fara care n-ai putea trai. Sufletul tau pereche cu care te simti mereu pe aceeasi lungime de unda. O relatie in care ajungi sa nu regreti nimic.

Nu stiu ce sa-ti raspund, nu sunt in masura. Plus ca nu cred in suflete pereche.

Fr0z3nasic3 a scris:

Da, daca iti dai seama ca ulterior ca nu e "de calitate". Insa atunci deja dispare orice fel de infatuare si nu mai ai de ce sa suferi. Deja ti-ai dat seama ce fel de persoana e si nu mai poti simti dragoste.

Eu, am mai spus de cred ca am plictisit pe toata lumea, consider ca e mare diferenta intre dragoste si iubire. Dragostea e atractie (o putem considera ca fiind proasta si chioara, desi nu e chiar asa, are telurile ei si trebuie sa si le indeplineasca, nu lucreaza orbeste, n-o sa intru in explicatii, ca tre' sa aduc in dicutie genele si nu vreau sa te plictisesc), adica nu tine cont de binele unei persoane, in timp ce iubirea e aceea care se construieste pe respectul si admiratia pe care le ai vis-a-vis de o persoana. De-aia iubirea n-are cum sa fie in detrimentul persoanei, pt. ca acele calitatile pe care le admiri si le respecti la cineva reprezinta valori pe care le doresti in viata ta din cauza faptului ca prezenta lor iti aduce beneficii. In foarte multe cazuri, din nefericire, cele doua nu se suprapun si de-aia cele mai multe indragosteli sfarsesc prost.

Important e sa ajungi sa iti doresti o dragoste adevarata.

Sa nu mai te intalnesti decat cu persoane care te atrag si fizic si intelectual.

Cand ai intalnit-o pe cea pe care iti vei dori sa o vezi iar si iar si iar...actioneaza si deschide-ti sufletul fara sa conteze daca risti sa suferi sau nu. Sa traiesti pur si simplu.

Cat despre suflet pereche..eu nu cred ca este..ci devine. In timp.

Suflete pereche pot fi considerate persoanele foarte compatibile. Dar compatibilitatea nu se obtine in timp, ea fie exista de la inceput, fie ba. Cine crede altfel, se inhama la o caruta f. grea. Diferentele nu unesc oamenii odata cu trecerea timpului, dimpotriva, ajung sa ii dezbine. :)

Fr0z3nasic3 a scris:

Revenind la ce am intrebat eu: e asa de rau sa nu poti iubi?

Te referi exclusiv la dragostea fata de o persoana straina de sex opus, nu?

Fiero, multumesc pentru precizarea distinctiei. Eu le-am folosit pana acum drept sinonime, incercand sa nu ma repet. Ce definesti tu prin dragoste au am numit pasiune bazata exclusiv pe atractie fizica. De iubire profunda, eterna as vrea sa ma lovesc, doar ca sa aflu ce e. Si ma indoiesc ca ar exista iubire absoluta. Da, problema mea cred ca a fost mereu aceeasi: incepe bine si se termina prost. Ori ajunge sa ma plictiseasca, ori sa ma enerveze. Sau ii vad prea multe defecte, sau ne cunoastem prea putin.

Nu ma plictisesc genele, ma gadila. :) (ce replica de blonda am dat) Probabil te gandeai la acele specii din Star Trek Voyager care atunci cand se indragostesc dezvolta si o legatura fizica care devine ireversibila cu cat petrec mai mult timp impreuna. :) Iar daca nu se despart la timp risca sa moara.

Stupid_me, de la a-ti dori pana la a simti efectiv asta e cale lunga. Si cum faci sa nu se evapore? O bagi intr-un glob de cristal si incerci sa prevezi un viitor cu final fericit?

Nu devine suflet pereche. Daca o schimbi prea mult ca sa se apropie de idealul tau observi ca nu-ti mai place ca nu mai are ce te-a atras initial. Si daca observi ca nu se prea schimba ajunge sa te plictiseasca.

King1, ma refer la iubire puternica, zguduitoare fata de o persoana straina. Nu conteaza sexul ca nu sunt homofob.

Fr0z3nasic3 a scris:

King1, ma refer la iubire puternica, zguduitoare fata de o persoana straina. Nu conteaza sexul ca nu sunt homofob.

Ok, personal cred ca nu e "asa de rau".

Si eu sunt tot genul rational si mi se pare chiar mai bine asa, sa fii mai echilibrat in simtiri. Cu toate acestea, fata de familie am sentimente nespus de profunde.

Da. Asa se intampla cand nu poti aprecia ce ai in viata.

E importanta compatibilitatea, dar nu tu prea poti avea habar de la inceput..de cat de compatibil esti sau nu.

Important e ca femeia aceea sa aiba ceva care te-ar atrage toata viata, chiar daca la un moment dat ati ajunge sa va despartiti. Un fel de a fi al ei..aia tre sa te atraga rau de tot. Felul in care isi musca buza, te priveste, isi cere iertare, rade, mananca, viseaza..lupta..

Daca te atrage si fizic si intelectual, in cateva zile ai descoperi daca exista aceste 'nimicuri esentiale'. Cat despre iubire si durata..aici e important sa atingeti un nivel profund de intimitate. Din orice punct de vedere.

Dar pentru asta trebuie sa incepi sa crezi ca e posibil si pentru tine, sa iti doresti cu adevarat (la reala valoare, si nu doar pentru a experimenta), sa iti asumi curajul si sa iti deschizi inima intru totul.

Fr0z3nasic3 a scris:

Fiero, multumesc pentru precizarea distinctiei. Eu le-am folosit pana acum drept sinonime, incercand sa nu ma repet. Ce definesti tu prin dragoste au am numit pasiune bazata exclusiv pe atractie fizica. De iubire profunda, eterna as vrea sa ma lovesc, doar ca sa aflu ce e. Si ma indoiesc ca ar exista iubire absoluta. Da, problema mea cred ca a fost mereu aceeasi: incepe bine si se termina prost. Ori ajunge sa ma plictiseasca, ori sa ma enerveze. Sau ii vad prea multe defecte, sau ne cunoastem prea putin.

Nu ma plictisesc genele, ma gadila. (ce replica de blonda am dat) Probabil te gandeai la acele specii din Star Trek Voyager care atunci cand se indragostesc dezvolta si o legatura fizica care devine ireversibila cu cat petrec mai mult timp impreuna. Iar daca nu se despart la timp risca sa moara.

Sunt relatii, f. rare, in care cei doi se inteleg atat de bine, incat nu pot supravietui unul in lipsa celuilalt, adica moartea unuia dintre ei duce, inevitabil, la moartea celuilalt. Si nu e vorba doar de latura fizica, ba cred ca ea trece pe planul doi, mai ales dupa o anumita varsta, ci de multe alte elemente care ii unesc pe cei doi, partea fizica fiind doar un fel de incunare a sentimentelor pe care cei doi parteneri le au unul pt. celalalt.

Nu ma mira ca sfarsesti prin a te plictisi de cineva si a-i vedea defectele, asta se intampla intotdeauna cand vraja indragostelii dispare sau slabeste si omul iti apare asa cum este, fara aura pe care o avea atunci cand erai indragostit. Daca suma a ceea ce consideri a fi calitati o depaseste pe cea a defectelor unei persoane, ea iti va parea interesanta mereu, daca nu, e inevitabili ca totul sa se sfarseaca in plictiseala si frustrare. E un fel de loterie, putini castiga, cei mai multi pierd, Multi apartin categoriei a doua si pt. ca nu au rabdare sa astepte persoana potrivita si se arunca in orice fel de relatie, numai sa nu fie singuri. Sau unii se arunca pt. ca se multumesc si cu mai putin, n-au nevoie de o persoana pe care sa o si iubeasca si de care sa fie si indragostiti.