Absenta dragostei - boala psihica sau triumful ratiunii?

Euforia vine si trece, la fel si amorteala. Pana la urma asta e viata, sa treci prin toata gama de stari. Cred ca sunt rare cazurile in care absenta e totala. Totul tine de perceptie, de interpretare cand te uiti in urma; in momentele de suparare sau apatie poti cu usurinta sa crezi ca nimic din ce ai trait nu a fost real sau util. In ziua urmatoare poti privi aceleasi amintiri intr-o alta lumina si poti trage cu totul alte concluzii.

Lucast a scris:

Avand in vedere ca este vorba despre o stare de bine, una care capata diverse forme, sarut in ploaie, imbratisari, satisfactii materiale, ar trebui privita ca pe o afacere, o colaborare, cu niste clauze si termeni bine definiti.

As vrea sa vad un contract social respectat vreodata de cineva in totalitate, inclusiv cu el insusi. Prin urmare, pentru mine e valabil opusul a tot ce ai scris mai sus. Din experienta, nu alta. 

Si eu tot din experienta vorbesc.

Cu siguranta. De curand m-m resemnat odata pentru totdeauna ca nu e posibil asa ceva si viata a devenit mai usoara.

Nu ma intelege gresit, nu vad ceva rau in a dori o relatie bazata pe reguli bine stabilite, pe care sa le respecte amandoi tot timpul. Dar asta ar fi o situatie ideala. Ori eu nu vad asa ceva in jurul meu, nicaieri. Toti se cearta, toti au probleme, crize, nedumeriri, scapari, despartiri etc. Sunt si multi care ascund asa ceva (si bine fac, daca nu e foarte grav, dar generatia noastra a cam pierdut notiunea asta a discretiei; evident ma includ aici) si par sa se inteleaga perfect, ca dupa 5-6 ani sa afli din intamplare ca realitatea era cu totul alta.

Am acceptat faptul ca perioadele proaste vor reveni din vreme in vreme, toata viata; nu ma mai consum din cauza asta.

Unde este prietenie este și dragoste. Fiți prieteni! Știți să fiți prieteni?

- Soție, a emigrat George!

- Când?

- Nu mai contează când! A plecat. Mă simt rău. Ce om! Ce discuții aveam! Ce trăiri!

- Ești culmea, a plecat, ici, la 20 de ore de condus autoturismul.

- Nu despre asta este vorba.

- Luminează-mă, nostalgicule!

- Miercurea jucam polo. Joia comentam emisiuni. Vineri seara ne pileam nițel și plecam în oraș. Sâmbăta plecam pe munți. Duminica, fie încă eram pe munți, fie experimentam ceva în atelier. Lunea ne întâlneam familiile. Marțea eram economiști. A plecat!

- Și nu v-ați văzut față-n față?

- Ba da. I-am spus, amar și duios, Ducea-te-ai, George, dar ai să mai revii, nu-i așa?.

- Și ce ți-a zis?

- M-a terminat răspunsul lui.

- Care?

- Mi-a răspuns Te voi iubi cât timp voi trăi. După care a lăsat o pauză să vadă cum îmi tresaltă inima și a mai adăugat Abia aștept să-mi fii musafir.

- Păi vezi, sensibilule, iar tu îl alungai amar, ai noroc că îți este prieten.

- Îl voi suna. Știu ce voi face, îl voi suna, adesea. Mai bine îi scriu, adesea. Îl sun și îi scriu. A plecat!

[...]

- Soție, nu o să pleci și tu, nu? Mă iubești mai mult decât amărâtul ăla, așa-i?

- Nu plec, palpitație. Te iubesc cât te iubea și el. Așa că Miercurea, Joia, Vineri seara, Sâmbăta, Duminica, Lunea și Marțea avem treabă.

- Treburi? Nu mă dau în lături de la muncă.

- Exact. Să ne mai împrietenim și noi.

Un om de calitate… superioară… probabil. Care să aibă calitatea de iubit în raport cu împricinatul.  

Dragostea şi prietenia sunt oarecum paralele pentru mine. De ce să strici o prietenie transformând-o în poveste de dragoste? Şi cum să te împrieteneşti cu persoana iubita? După primul “blind sex date”? :inlove: “A fost o greşeală. Hai să rămânem prieteni!” 

Nu cred că dragostea ne împiedică să facem lucruri oribile. Mai degrabă atunci când iubim ne găsim o scuză pentru comportamentul animalic căruia i-am dat frâu liber, ignorând anii de educaţie diplomatică. E mai greu să te controlezi atunci când fiecare hormon vrea să câştige maratonul.

Încă nu am găsit oceanul iluziilor în care să-mi înec raţiunea, dar am ascultat Ocean of Opportunity (http://www.youtube.com/watch?v=Grxg-2J1d9c) şi m-am îndrăgostit de o voce minunată. Păcat că mi-a trecut. Uneori mă surprinde efemeritatea oricărei forme de afecţiune, ataşament. Cred că am rămas un copil care vrea câte o jucărie nouă din 5 în 5 minute. Ce pot face să nu mă mai plictisesc de lucruri şi de oameni?

Dragostea nu poate lipsi pentru totdeauna — asta-i pauza de la rațiune. Cred că prea multă rațiune duce la respingerea opusului ei, dragostea.

Fr0z3nasic3, suna ca si cum iti este dor sa te indragostesti.

pentru ca asta sa aiba loc, este necesar sa se intample cum zicea un psihoterapeut celebru: pierde-ti mintile si revino-ti in simturi  ("lose your mind and come to your senses".)  :)

Dragostea este un feeling/o traire nu o boala!!!  ... ce asemanare gresita.   NU se poate programa sau opri odata ajuns la o varsta matura cand corpul dicteaza restul, ceasul biologic coordoneaza ticaitul si intensitatea trairilor, nu doctorii sau politicienii, nici chiar religiosii si nu trebuie ascultat de nimeni ca e devreme sau prea tarziu ca este trecator ca orice in viata!!! 

Absenta dragostei in general este cauzata de prezenta fricii. Toti oamenii au nevoie de a oferi si a primi afectiune, doar ca in urma unor suferinte trecute, unii ajung sa se inchida in ei si sa se blocheze emotional. Rationalizarea in detrimentul implicarii emotionale nu semnifica decat un mecanism de aparare.