Nu, dar am vazut si femei care sunt realiste, care n-au nevoie nici de confirmari, nici de infirmari. Si nici nu le casuna pe parteneri atunci cand oglinda nu arata ce le place lor.
De ce mintim?
Început de Ampera, Joi 29 mai 2014 · 26 răspunsuri · 2.871 vizualizări
sunt mai multe situatii care genereaza tot atatea motive pentru minciuni
- din instinct de autoconservare, cand un adevar spus ne poate face un rau direct si imediat
- cand vrem sa infasuram intr-o mantie aurita o realitate in zdrente si incercam sa credem in propria minciuna.
- cand incercam sa-i menajam pe altii care nu ar aprecia valoarea acelui adevar, ba chiar s-ar simti raniti de el
- cand incercam sa-i menajam pe altii atunci cand ne menajam de fapt pe noi
- cand jucam roluri in mod deliberat.... "eu stiu ca minti, tu stii ca mint dar ne mintim in continuare pentru ca jocul ni se pare amuzant"
- cand mintim pe toata lumea si intreaga viata in legatura cu tot ceea ce suntem si facem pentru a impresiona, epata etc
- si micile minciuni cotidiene si politicoase...exemplul cel mai banal " ce faci?... bine, mi-am schimbat masina/nevasta/serviciul/mobila de bucatarie.... ooo, ma bucur mult pentru tine, povesteste-mi! - si de fapt te doare fix la trei metri de ce-a facut individul, ba poate chiar te agaseaza starea de multumire pe care o afiseaza)
Editat Joi 29 mai 2014 22:46
Observ ca barbatii ar prefera mai degraba o comunicare directa, pe femeile ar parea ca tind spre o exprimare mai invaluitoare, mai vaga.
Probabil. Dar barbatii si sar mai repede la bataie cand vine vorba de orgoliu ranit.
Eu cred ca nu e ok nici sa faci abuz de adevar, doar de dragul adevarului.
Atunci cand conteaza, conteaza. Nimeni nu spune ca e bine sa minti.
Nu de alta, dar eu cam fac abuz de adevar si cand poate nu e cazul. Si nici asa nu e bine.
Nu exista abuz de adevar. Abuzul vine cand e vorba de neadevar.
Hm..si totusi, uneori minciuna care face bine valoreaza mai mult decat adevarul care face rau.
Exista abuz de adevar si tocmai la asta se refera. Dar bineinteles, acest abuz de adevar nu va fi niciodata perceput de catre emitator ca fiind abuz. El spune adevarul, se simte impacat si se 'spala pe maini'.
Uite, spre exemplu. Cand unii cetateni refugiau evrei pe vremea Holocaustului, pentru a-i scapa de moarte - cand minteau autoritatile, faceau bine sau rau?
Dar preotul din Le Miserables cand a mintit ofiterii ca nu i s-au furat argintariile, ci le-a oferit chiar el, benevol..a facut bine sau rau?
Cand o persoana care e bolnava (si stie ca e bolnava si mai face si tratament) si are cearcanele de 1 m vine si te intreaba daca arata chiar atat de rau, chiar daca tu in gandul tau raspunzi ' groaznic, ca un zombi' ..daca stai si compari cu situatia prin care trece, nu stiu cand de exagerat este sa ii spui 'nu, nu arati atat de rau, esti doar putin palid/a'.
O mama in schimb, intotdeauna ii va spune copilului ' esti cel mai frumos din lume, o boala nu iti fura din frumusete, doar ii schimba nuanta'.
Daca majoritatea oamenilor nu ar pune intrebari ale caror raspunsuri nu ar vrea sa le auda, ar fi mai usor si celorlalti sa spuna intotdeauna adevarul.
Eu cred ca aici ar fi bine sa se lucreze. Nu sa pasezi mereu povara adevarului asupra celorlalti, ci sa ti-l asumi tu singur, ca individ.
Asa ne asumam uneori minciuna si cei carora nu ne place sa mintim. De dragul altora. Pentru a ii menaja.
Editat Vin 30 mai 2014 11:01
Steinhardt zice ca minciuna pentru a salva viata unui om este permisa. Dar nu discutam aici de a salva vieti de oameni, caci e prea departe de subiectul discutiei.
"Cum arat"?
"Nu arati prea bine. Te-ar ajuta un machiaj."
Femeia se duce la salon si iese de acolo aratand bine.
De ce sa-i spui copilului ca e cel mai frumos din lume? Ca sa-i bagi idei gresite in cap? Si daca isi va da seama ca nu e asa, nu va fi dezamagit?
Mai bine sa-i spui: "te iubesc asa cum esti".
Editat Vin 30 mai 2014 11:18
Ampera a scris:Mintim zilnic, de la minciuna alba pana la minciuna neagra. Mintim ca sa nu ranim, mintim cand ne indragostim, mintim cand prietenii intreaba 'ti-a placut mancarea mea?'. De ce am ajuns sa mintim destul de des?
A ajuns minciuna unealta importanta pentru a face relatiile sociale sa functioneze?
Eu nu mint. Nici n-am relatii sociale. Uneori am relatii antisociale. Si uneori ma distrez folosind adevarul ca pe o halebarda, ca majoritatea nu-l suporta.
tadayosimasahiromidorikawa a scris:"Cum arat"?
"Nu arati prea bine. Te-ar ajuta un machiaj."
De ce sa-i spui copilului ca e cel mai frumos din lume? Ca sa-i bagi idei gresite in cap? Si daca isi va da seama ca nu e asa, nu va fi dezamagit?
Mai bine sa-i spui: "te iubesc asa cum esti".
E de la sine inteles ca pentru cei dragi esti frumos oricum. Frumusetea pana la urma sta si in perceptia receptorului. Si omul bolnav are o frumusete aparte.
Da, pe copil il iubesti oricum. Cum poti sa nu il vezi frumos daca il iubesti, asta nu am sa inteleg niciodata.
Eu mi-am promis ca nu o sa mai spun adevaruri care ii deranjeaza sau afecteaza pe altii. Dar cateodata nu ma pot abtine, pt. ca nu inteleg cu ce ii incalzeste sa se minta singuri, din moment ce pana la urma tot vor fi nevoiti sa accepte adevarul.