Început de Htenesa, Mie 16 apr 2014 · 666 răspunsuri · 18.647 vizualizări
Mr.Pervy McPervert a scris:Atunci au dreptul, evident.
Dar nu văd cum vi se pare normal ca un copil să refuze parintelui dreptul de a îşi reface viaţa.
Eu una nu sustin asta. Sunt de opinie insa ca trebuie procedat cu tact. Cand esti parinte nu trebuie sa te gandesti numai la tine si propria fericire.
imi place sa fie asa dar ...
exista studii psiho care arata contrariul. Poti sa ii sufli in fund copilului cat vrei nu iti va fi recunoscator niciodata.
Lucast a scris:Ii respecti pentru ca vrei, nu pentru ca ti-au dat viata. De cand un copil este judecator si bate cu pumnul in masa?
Il judeca daca l-a batut sau maltratat, insa cand parintii se despart, copiii nu trebuie sa treaca de partea vreunui parinte. Cine decide daca esti parinte bun si cum?
Nu poti sa-i respecti pt. ca vrei sau pt. ca ti se impune, respectul se castiga. Parintele singur isi decide soarta.
Mr.Pervy McPervert a scris:Atunci au dreptul, evident.
Dar nu văd cum vi se pare normal ca un copil să refuze parintelui dreptul de a îşi reface viaţa.
Un parinte care are un comportament ok fata de copilul lui nu se va lovi de refuzul acestuia de a-si reface viata. Va fi atat de intelept incat sa stie cum sa procedeze pt. a-l face pe copil sa inteleaga ca a-si reface viata nu inseamna a-l neglija pe el.
Fluturel a scris:imi place sa fie asa dar ...
exista studii psiho care arata contrariul. Poti sa ii sufli in fund copilului cat vrei nu iti va fi recunoscator niciodata.
Studiile alea sunt egale cu zero daca sunt menite sa fie aplicate in general. In ce societati au fost efectuate ? Let me guess... in occident. Efectueaza un studiu in Asia sa vezi ce rezultate ies, cu precadere India in cultura careia parintii sunt d-zeu. Aia sunt nascuti cu recunostinta in ADN.
In China, Japonia, Coreea, Orientul Mijlociu la fel.
Editat Mar 15 iul 2014 20:55
Naeema a scris:Eu una nu sustin asta. Sunt de opinie insa ca trebuie procedat cu tact. Cand esti parinte nu trebuie sa te gandesti numai la tine si propria fericire.
Eu mor cand aud parinti spunand chestii de genul "Mi-am sacrificat viata sa le fie lor bine si ei nu-mi sunt recunoscatori". Dar cine te-a pus frate sa-i faci? Cand faci un copil iti asumi riscuri enorme, fie ca esti constient de asta, fie ca nu, orice greseala iti va fi penalizata si e foarte posibil ca, oricate eforturi ai depune, sa ratezi si sa fii un parinte bun.
Nu e adevărat, copiii sunt egoisti şi geloşi cand vine vorba de lucruri din astea, ceea ce este normal din moment ce primele legături stranse le au cu parintii, in special cu mamele.
Nu conteaza intelepciunea, un copil nu o sa inteleaga decat ca ii inlocuiesti tatal sau mama, pentru ca nu poate sa inteleaga mai mult la vârste fragede.
Copilul vede decât că ceva ce consideră că este numai al lui este înlocuit.
Şi repet, aici vorbim despre copii şi despre decizii care nu îi vizează.
Daca intelepciunea unui parinte n-are niciun efect in a-l convinge pe copil ca a-si reface viata nu inseamna sa-i aduca lui prejudicii, atunci eu cred ca trebuie sa se consoleze cu ideea ca va ramane singur. Binele copilului trebuie sa primeze.
Fiero a scris:În cazul ăsta eu consider că parintele e un dobitoc, dacă ştiind că deciziile în ceea ce priveşte viaţa lui personala n-au nicio legătură cu dezvoltarea copilului sau cu un mediu normal în care să creasca, alege sa traiasca după regulile unui copil de 5-6-7-8 ani.Daca intelepciunea unui parinte n-are niciun efect in a-l convinge pe copil ca a-si reface viata nu inseamna sa-i aduca lui prejudicii, atunci eu cred ca trebuie sa se consoleze cu ideea ca va ramane singur. Binele copilului trebuie sa primeze.
Caz în care nici nu trebuia să aibă copii, decât dacă decidea alt copil că ar trebui să aibă.
Şi nu văd care e legătura între decizii pe care trebuie să le iei ca adult şi binele copilului, atât timp cât deciziile alea nu îl influenteaza în mod negativ, aşa cum am mai spus.
Dar tu ai zis că indiferent de situatie, dacă nu înţelege copilul, asta e, te resemnezi.
Mr.Pervy McPervert a scris:În cazul ăsta eu consider că parintele e un dobitoc, dacă ştiind că deciziile în ceea ce priveşte viaţa lui personala n-au nicio legătură cu dezvoltarea copilului sau cu un mediu normal în care să creasca, alege sa traiasca după regulile unui copil de 5-6-7-8 ani.
Caz în care nici nu trebuia să aibă copii, decât dacă decidea alt copil că ar trebui să aibă.
Şi nu văd care e legătura între decizii pe care trebuie să le iei ca adult şi binele copilului, atât timp cât deciziile alea nu îl influenteaza în mod negativ, aşa cum am mai spus.
Dar tu ai zis că indiferent de situatie, dacă nu înţelege copilul, asta e, te resemnezi.
Daca nu as avea capacitatea sa il fac sa inteleaga, inseamna ca ar fi traumatizat in caz ca as face ceva contrar vointei lui. Prefer ca toti oamenii de pe suprafata pamantului sa ma considere un subdobitoc, dar sa nu existe nici cea mai mica sansa sa-mi traumatizez copilul. Un mediu normal pt. un copil nu e acela in care i se asigura hrana, un acoperis deasupra capului, poate vacante la Disney sau accesul la nu-s ce gradinite sau scoli private bine cotate, ci unul in care el se simte iubit si important.
Fiero a scris:Eu mor cand aud parinti spunand chestii de genul "Mi-am sacrificat viata sa le fie lor bine si ei nu-mi sunt recunoscatori". Dar cine te-a pus frate sa-i faci? Cand faci un copil iti asumi riscuri enorme, fie ca esti constient de asta, fie ca nu, orice greseala iti va fi penalizata si e foarte posibil ca, oricate eforturi ai depune, sa ratezi si sa fii un parinte bun.
Dar unii chiar isi sacrifica viata pentru copii. Asta e realitatea. Renunta la multe. Renunta la tot. Si dupa ce renunta sa mai fie si judecat sau cum?
Depinde, daca esti nesimtit si vesnic nemultumit, poate parintele sa stea si in cap, degeaba.
Fiero, ti-ai judecat parintii? Ai fost judecata la randul tau?