Fobie sociala

White_flag a scris:

...

Ai putea incerca sa... nu iti mai pese ?

Ia incearca si spune-mi ce a iesit.

White_flag a scris:

probabil ca la baza fobiei mele sta un complex, o imperfectiune in dictie. stiu ca logopedia merge mult mai bine la copii, dar vreau sa incerc si eu, desi am peste 20 de ani. am terminat facultatea si nu imi pot gasi o slujba, pentru ca toate presupun contact cu oamenii (incepand cu angajatorul).

nu ma tem foarte mult de straini, mai ales cand stiu ca nu-i voi mai vedea vreodata. ma tem de parerea celor pe care i-as putea reintalni sau care ma cunosc deja.

Tu, de fapt, de ce consideri ca iti este teama de straini, de cei cu care te vei reintalni ?

E din cauza problemei de dictie pe care o ai ?

In ce domeniu esti licentiat ?

White_flag a scris:

as vrea sa fac si psihoterapie, sau ce e nevoie, dar nu cred ca ma pot descurca cu banii. parintii nu m-ar ajuta pentru ca ei niciodata nu m-au inteles, ba mi-au reprosat ca nu am prieteni.

nu vreau sa ajung un om batran, plin de regrete, asteptand sa moara singur...

Nu ai bani de psihoterapie si nici nu te simti in stare sa te angajezi. Ce ar fi de facut? Nu sunt psiholog, deci ce voi spune e de luat cu mare circumspectie. Cei care se pricep mai bine pot spune si ei ce parere au.

Invata sa ai relatii cu oamenii. Incepe cu ceva neangajant, o legatura pe care o poti rupe imediat, la primul semn de panica. De exemplu, fa-ti un obicei din a purta o scurta discutie cu vanzatorul de la taraba de ziare (sunt unii foarte deschisi la a disculta ultimul eveniment senzational), fa-ti abonament la biblioteca de cartier si discuta cu bibliotecara despre vreo carte, cu femeia de serviciu, cu postasul, cu baba din autobuz care abia asteapta sa o bage cineva in seama etc. Incearca sa te lasi cuprins de subiectul discutiei, sa te familiarizezi cu trasaturile fizice ale persoanei din fata ta, sa suporti contactul vizual. Incearca sa dobandesti un interes real fata de persoana din fata ta, fata de ce discuti. Iesi din tine. Daca iti ies astea, cu timpul poti sa lungesti discutiile, sa vorbesti relaxat si cu persoane pe care le vei intalni in mod sigur si a doua oara, si a treia oara, iar in final sa suporti privirea angajatorului si o eventuala intrebare agresiva.

Cat de mare e panica? In facultate cum ai facut fata?

Nu mi-a fost asa de greu in facultate pe cat mi-a fost in liceu. Dar e clar ca m-a afectat foarte mult si pe planul asta. Inchipuieste-ti ca nu puteam colabora cu colegii, mi-era greu sa cer o tema sau orice alt ajutor. Eram ingrozit de examenele orale... sau sa fiu scos la tabla, sa fiu "expus" judecatii celorlalti.

O faza din facultate: Examen oral la limba engleza - In timp ce vorbeam, profesoara m-a intrerupt si a zis "uite-l! <salam sasesc>". Desi nu prea sunt sasait, poate putin. La mine problema e cu litera "r". Am vazut negru in fata ochilor si mi-a fost foarte greu sa ma intorc la ce aveam de spus. Am luat doar 9, desi daca era examen scris, 100% luam 10. Daca as fi fost doar eu cu profesoara, poate era mai usor, dar spunand-o cu voce tare, a atras atentia celorlalti - Iata, acest baiat e diferit de noi, restul! Eu asa am resimtit momentul. Si evident ca era motiv in plus de rusine in fata celorlalti care era posibil sa tina minte faza.

In facultate am avut un amic cat de cat. Adica stateam cu el in banca, vorbeam, dar el nu venea prea des. Iar cand nu era el, nu prea vorbeam cu ceilalti. Poate chiar deloc. Chiar mi-a spus o colega ca sunt foarte tacut, iar raspunsul meu a fost unul de prost "nu am nimic de zis". Deci, cum ar veni, "sunt idiot, nu am idei, nu am concepte".

Mai vorbesc cu strainii, dar e complicat sa ma bag cu lumea in seama fara un motiv precis. Aveam un amic/ cunostinta de 79 de ani, cu el vorbeam, dar a decedat...

Scorpionul_Rosu a scris:

Ai putea incerca sa... nu iti mai pese ? :airkiss:

Ia incearca si spune-mi ce a iesit.

Hmm. Poate sa nu-ti pese cand te resping unul, doi oameni, dar cum ar fi sa te respinga toata lumea? Ca eu asa percep lucrurile. Am avut curajul si am spus unor persoane cunoscute pe internet (mai exact, doua) despre problema mea (ca ar fi fost mai greu de spus cuiva face 2 face) si ambele m-au catalogat drept nebun si m-au respins. Desi credeam ca suntem prieteni...

Two a scris:

Tu, de fapt, de ce consideri ca iti este teama de straini, de cei cu care te vei reintalni ?

E din cauza problemei de dictie pe care o ai ?

Copiii ma tachinau la scoala pe problema asta. Poate ca a pornit de la dictie, dar sunt constient ca simpla reparare a acelei probleme nu va fi suficienta pentru rezolvarea problemei. Imagineaza-ti ca duci un om in jungla si il aduci inapoi in societate dupa niste ani. El trebuie sa se adapteze. Si asta inseamna timp si rabdare.

Two a scris:

In ce domeniu esti licentiat ?

In Drept, caci asa au decis parintii (ei iau mereu deciziile pentru mine).

White_flag a scris:

Probabil cum ti-ai dat seama dificultatea ta isi are originea in stima ta de sine, care nu este una foarte buna. Poate ca s, r-ul sua alte litere pe care le pronunti diferit nu sunt problema, dificultatea ar consta in faptul ca te subevaluezi la fel cum au facut si alte persoane din viata ta care pana in prezent ti-au sugerat ceea ce trebuie sa faci.

Teama ta de a avea relatii sociale isi are originea in teama ta de a nu fi respins mai mult de cei cu care vei intra in contact

White_flag a scris:

Hmm. Poate sa nu-ti pese cand te resping unul, doi oameni, dar cum ar fi sa te respinga toata lumea? Ca eu asa percep lucrurile. Am avut curajul si am spus unor persoane cunoscute pe internet (mai exact, doua) despre problema mea (ca ar fi fost mai greu de spus cuiva face 2 face) si ambele m-au catalogat drept nebun si m-au respins. Desi credeam ca suntem prieteni...

Aceia te-au respins fiindca s-au temut de tine. Pentru ei, ceea ce spui tu nu este o problema majora, si de aceea in acceptiunea lor esti ciudat, mai precis nebun. Cu toate ca esti mult mai normal decat ei.

Iar lumea in ziua de azi este extrem de grabita, si nu mai sta sa analizeze ceva in profunzime.

White_flag a scris:

Copiii ma tachinau la scoala pe problema asta. Poate ca a pornit de la dictie, dar sunt constient ca simpla reparare a acelei probleme nu va fi suficienta pentru rezolvarea problemei. Imagineaza-ti ca duci un om in jungla si il aduci inapoi in societate dupa niste ani. El trebuie sa se adapteze. Si asta inseamna timp si rabdare.

Se stie ca cei mici pot fi uneori extrem de rai cu ceilalti copii. Mult mai rai decat oamenii maturi, care si ei pot fi destul de rautaciosi.

Problema ta este ca tu, cauti acceptarea celor din jur in fata partenerilor de sex masculin. Or, aici gresesti tu.

A te impune oarecum sau a te face respectat sau remarcat intre barbati, tine de doua lucruri. Fizicul, deoarece el este sesizat la o prima aparenta, si mai apoi inteligenta - de care dai dovada prin cunostiintele pe care le detii, si ti le exprimi in fata lor.

Apoi, lupta asta nevazuta pentru suprematie, in fata celorlalti barbatii, face ca indivizi mai inferiori intelectual sa caute ceva de care sa se lege pentru a-l aduce la un nivel mai inferior pe oponentul lui. Cu toate ca asta este ceva la nivel subconstient, instinctiv, ca un mijloc de asutoaparare, si nu o dorinta in sine exprimata rational.

De aceea tot timpul se va gasi cate unul, care sa "rada" de tine pe motivul dictiei sau de alte defecte fizice ce ti le va gasi.

Asadar, eu zic sa nu iti mai centrezi atentia pe acesta problema de dictie, cu toate ca de la ea ti se trage aceasta "fobie".

Si iti spun asta fiindca si eu stiu cum este, intrucat si eu destul defecte fizice, de care s-au legat mereu colegii de clasa sau profesorii.

Insa pentru a le contracara ironiile, trebuia sa dau dovada ca sunt mai superior ca ei pe un alt plan, respectiv pe cel intelectual. Si le spuneam in felul urmator:

Dumnezeu i-a creeat pe toti la fel! Insa, apoi a constatat ca nu putea face diferenta intrecei prosti si cei destepti. :airkiss:

Si intrucat cei destepti sunt mai putini decat cei prosti, i-a inzestrat cu ceva diferit, pentru a-i putea recunoaste.

Iar eu, de aceea sunt diferit fata de voi !

Asta trebuie sa ti-o spui tu tie insuti, intai si mai apoi acelora care rad de tine. In plus, este si adevarata.

Si tot adevarat este ca, iti trebuie si ceva timp pentru a trece peste problema asta.

White_flag a scris:

In Drept, caci asa au decis parintii (ei iau mereu deciziile pentru mine).

E bine.Bravo tie.

Banuiesc ca a ajuns sa iti si placa, daca nu ti-a placut initial.

Pentru ca dai dovada ca esti inteligent din felul de a scrie si a te exprima.

Incepe prin a cultiva relatii cu fetele, chiar daca la un nivel virtual. Vei vedea ca vei fi acceptat mult mai usor, si apreciat pentru inteligenta ta. Eu, unul, am incredere in tine. :D

Two a scris:

Incepe prin a cultiva relatii cu fetele, chiar daca la un nivel virtual. Vei vedea ca vei fi acceptat mult mai usor, si apreciat pentru inteligenta ta. Eu, unul, am incredere in tine. :cry:

Am facut asta si cred ca e util pentru cei ca mine. Desi se spune ca socializarea pe internet nu e buna, m-a ajutat. Pentru ca nu stiam ce este prietenia, nu aveam anumite valori. De exemplu, in liceu, mi-a marturisit un coleg ca are/ a avut o problema cu drogurile si ca este complexat (considera ca are nasul mare). Aia cu drogurile am zis-o altui coleg, desi nu trebuia (logic), iar cand ma deranja cu ceva, il faceam "nasos" (desi eu nu-l vedeam asa). Apoi, pe internet, am facut greseli similare, gen copy/ paste la discutii private, o poza data cui nu trebuia... Dar vazand ce inseamna sa pierzi increderea cuiva si cat de greu e sa o recastigi, am corectat asta. Am invatat multe de la ei, dar acum nu reusesc sa trec la urmatorul pas. Desi cu 2-3 sunt prieten si de 5 ani, nici acum n-am curaj sa-i intalnesc. Pentru ca da, ei mi-au acceptat ideile, felul de a fi, dar fara sa ma auda vorbind. Si reapare complexul asta... Sa vedem ce va zice logopedul!

Am o gandire aiurea care, din ce am citit pe internet, e specifica sociofobiei. Ma autoanalizez dupa o "prestatie" sociala si trag mai mereu concluzia ca nu am fost suficient de bun. Si ca e mai bine sa evit pe viitor. De exemplu, m-am vazut cu o fata de pe internet (singura cu care am reusit in 5 ani) si mi-au trebuit 3 ani ca sa o vad a doua oara. Prima oara era mai usor, pentru ca abia ne stiam de doua luni, nu riscam mult. Dar apoi... Eram prieteni de mai bine de 3 ani, era clar ca ea va avea asteptari. A doua oara ea era foarte afectiva, dar pe mine m-am surprins distant... rece. Nu stiam sa ma exteriorizez. Daca pana si pe mess nu puneam niciodata hug sau kiss si nu am folosit pana nu mi s-a reprosat asta. Chiar daca ea a avut o parere buna despre mine (spre deosebire de mine), in loc sa zic "data viitoare va fi mai bine", mi-am zis "data viitoare poate fi mai rau". Mai bine sa o las cu parerea buna, sa nu risc sa o stric... Daca gandesc asa, la rece, stiu ca e aiurea cum gandesc, dar e greu de schimbat.

Problema este ca oamenii se asteapta sa fiu obisnuit cu toate astea, nu sa ma comport ca un adolescent timid. De-asta poate era okay, cum a mai zis cineva, sa se faca terapie de grup. Sau sa cunosc pe cineva la fel ca mine si sa ne ajutam reciproc. Dar si ei se ascund, la fel ca mine, sau nu realizeaza ca au o problema ce poate fi corectata (se considera timizi din nastere).

White_flag a scris:

Sa vedem ce va zice logopedul!

Du-i ceva logopedului aluia, altfel te va trata cu indiferenta, ca si cum nu te-ar trata. Din pacate, un studiu psihologic a dovedit ca medicii care primesc o mica atentie, simbolica, nu consistenta, ceva de genul flori, ciocolata, isi trateaza clientii cu mult mai multa atentie, dau diagnostic mai corect, etc.

Ce-ar fi renunti total pe perfectionism? Sa scoti cuvantul perfect din vocabularul tau. E o idee total nociva. Prefera ameliorarea permanenta, in locul perfectionismului!

Two a scris:

si eu destul defecte fizice, de care s-au legat mereu colegii de clasa sau profesorii.

Insa pentru a le contracara ironiile, trebuia sa dau dovada ca sunt mai superior ca ei pe un alt plan, respectiv pe cel intelectual. Si le spuneam in felul urmator:

Dumnezeu i-a creeat pe toti la fel! Insa, apoi a constatat ca nu putea face diferenta intrecei prosti si cei destepti. :cry:

Si intrucat cei destepti sunt mai putini decat cei prosti, i-a inzestrat cu ceva diferit, pentru a-i putea recunoaste.

Iar eu, de aceea sunt diferit fata de voi ! :rot:

Observ mecanismele de aparare: intelectualizarea, Grandiozitatea (Eşti darul lui Dumnezeu pe păm

White_flag a scris:

Eu iti fac o sugestie cat se poate de obiectiva, nebazata pe interpretari personale sau pe experiente personale, ramane la alegerea ta ce vei face:

- in primul rand incearca interactionezi cu un psiholog bun, de preferat femeie

- psihologul te va ajuta destul de repede sa te lamuresti cu privire la ceea ce trebuie sa faci si cu privire la ceea ce ai nevoie sa faci

- logopedul iti va fi de folos pentru corectarea vorbirii, dar nu si pentru indreptarea altor comportamente.

Kosmotro a scris:

Observ mecanismele de aparare: intelectualizarea, Grandiozitatea (Eşti darul lui Dumnezeu pe păm