Fobie sociala

elandi a scris:

Care era situatia in familia ta cand erai a VIII-a? Cu cine dormeai?

Poate ca-ti placea sa fi in centrul atentiei ca sa-ti infrangi frica, si acum frica de a fi in centru te-a complesit.

Esti foarte implicata in procesul asta? Ce reprezinta marturia ta? Cu-i foloseste?

Sunt implicata in proces si marturia foloseste prietenului meu. Dar poate nu este vorba neaparat de proces. Este vorba de viata mea in general. Ca sa descoper cauza acestei fobii, cred ca e drum lung. Eu sunt curioasa daca prin terapie as putea sa o rezolv. Si chiar cu medicamente. Exista un leac?

bebe nede a scris:

...Dupa starea asta, la putin timp, am descoperit ca de cate ori eram intrebata ceva in public ma inroseam. Dar eu nu simteam treaba asta, dar imi spuneau altii: ha ha ce te-ai inrosit. Si pana acum asa am trait. In ultimul timp cd am emotii nu numai ma inrosesc dar si transpir, tremur. Am crezut ca sunt anormala....

Buna!Sa stii ca nu esti singura care se inroseste in public...sunt o gramada de persoane si nu sunt bolnave deloc.Pur si simplu pielea lor e mai sensibila la stimulii din afara,iar capilarele isi fac un pic de cap.

De chestia asta cu inrositul sufar si eu,dar nu ma consider bolnava...Am fost un copil timid,si chiar mi se parea ceva normal sa rosesc cand eram intrebata ceva la scoala sau trebuia sa ma ridic in picioare in fata unui grup.Explicatia am gasit-o uitandu-ma in urma:copil fiind nu mi se dadea voie sa vorbesc neintrebata,nu mi se dadea voie sa ma bag in discutiile altora,indiferent cine ar fi fost ei....

Cel mai greu mi-a fost la sustinerea examenului de diploma la terminarea facultatii,cand nu puteam nici macar vorbi de emotie,eram transpirata toata si vocea mea era varza...comisia nici nu auzea ce spun din cauza gafaitului nervos...ca sa nu mai spun ca eram rosie ca un rac.Dar comisia m-a incurajat,am reusit sa-mi spun speech-ul si sa nu ma fac de ras chiar de tot.

Dupa asta mi-am dat seama ca daca nu fac ceva sa elimin tremuratul si transpiratia , nu pot depasi nici faza cu inrositul in public...si m-am tot autosugestionat,pana am inceput sa obtin rezultate.Am reusit intr-un singur fel...sa vorbesc gandindu-ma ca sunt singura in acea incapere si uitandu-ma in alta parte,nu in ochii celor carora le vorbeam...A durat ani...dar am reusit.Nu cred ca voi putea vreodata sa vorbesc unei adunari,dar macar fac fata unui grup restrans de oameni.O perioada am lucrat in marketing si am facut fata cu brio.

Sper ca ti-am fost de folos povestindu-ti din experienta mea.

Sanatate multa si succes!

bebe nede a scris:

Sunt implicata in proces si marturia foloseste prietenului meu. Dar poate nu este vorba neaparat de proces. Este vorba de viata mea in general. Ca sa descoper cauza acestei fobii, cred ca e drum lung. Eu sunt curioasa daca prin terapie as putea sa o rezolv. Si chiar cu medicamente. Exista un leac?

terapie categoric :P ...medicamentele merg doar atunci cand nu mai ai spatiu de manevra..dar nu e cazul tau. :P .

GinGin a scris:

Buna!Sa stii ca nu esti singura care se inroseste in public...sunt o gramada de persoane si nu sunt bolnave deloc.Pur si simplu pielea lor e mai sensibila la stimulii din afara,iar capilarele isi fac un pic de cap.

De chestia asta cu inrositul sufar si eu,dar nu ma consider bolnava...Am fost un copil timid,si chiar mi se parea ceva normal sa rosesc cand eram intrebata ceva la scoala sau trebuia sa ma ridic in picioare in fata unui grup.Explicatia am gasit-o uitandu-ma in urma:copil fiind nu mi se dadea voie sa vorbesc neintrebata,nu mi se dadea voie sa ma bag in discutiile altora,indiferent cine ar fi fost ei....

Cel mai greu mi-a fost la sustinerea examenului de diploma la terminarea facultatii,cand nu puteam nici macar vorbi de emotie,eram transpirata toata si vocea mea era varza...comisia nici nu auzea ce spun din cauza gafaitului nervos...ca sa nu mai spun ca eram rosie ca un rac.Dar comisia m-a incurajat,am reusit sa-mi spun speech-ul si sa nu ma fac de ras chiar de tot.

Dupa asta mi-am dat seama ca daca nu fac ceva sa elimin tremuratul si transpiratia , nu pot depasi nici faza cu inrositul in public...si m-am tot autosugestionat,pana am inceput sa obtin rezultate.Am reusit intr-un singur fel...sa vorbesc gandindu-ma ca sunt singura in acea incapere si uitandu-ma in alta parte,nu in ochii celor carora le vorbeam...A durat ani...dar am reusit.Nu cred ca voi putea vreodata sa vorbesc unei adunari,dar macar fac fata unui grup restrans de oameni.O perioada am lucrat in marketing si am facut fata cu brio.

Sper ca ti-am fost de folos povestindu-ti din experienta mea.

Sanatate multa si succes!

Iti multumesc pentru raspuns si incurajari. Sper cat de curand sa-mi iau inima in dinti si sa incep o terapie. Chiar imi doresc sa scap de aceasta fobie. Vreau sa fac terapie dar vad ca e greu sa ma pornesc....

bebe nede a scris:

Acum am 27 de ani. Cand eram in clasa a VIII a am avut o criza de anxietate care a durat ceva timp. Nu am luat medicamente, am depasit-o prin autosugestie. Sau cel putin asa am crezut pana acum. Atunci aveam o frica inexplicabila. Nu mai puteam manca, simteam ca ma sufoc, eram convinsa ca sunt bolnava de ceva, nu suportam sa dorm singura ... etc Dupa starea asta, la putin timp, am descoperit ca de cate ori eram intrebata ceva in public ma inroseam. Dar eu nu simteam treaba asta, dar imi spuneau altii: ha ha ce te-ai inrosit. Si pana acum asa am trait. In ultimul timp cd am emotii nu numai ma inrosesc dar si transpir, tremur. Am crezut ca sunt anormala. Nu suport sa merg in restaurante luminate, sau la mall, sau undeva unde e multa lume si, ,mai ales lumina. Chestia asta imi distruge viata. Pana in clasa a VIII a am fost o fire tare, barbatoasa, imi placea sa fiu in centrul atentiei si acum urasc treaba asta. Trec printr-un moment greu si va trebui sa fac fata unei infatisari in instanta ca martor si mi-e groaza de momentul ala. As vrea macar pana trec de mom asta sa iau niste pastile pentru aceasta fobie, dupa care sa urmez un tratament comportamental-cognitiv. Despre aceasta boala am aflat de curand dintr-o carte. Spre rusinea mea nu stiam ca exista. Pur si simplu am crezut ca sunt anormala. Poate imi poti da niste sfaturi. Merci din suflet

Eu cred ca un pic de terapie, un soi de coaching, ti-ar prinde bine. Parerea mea e ca treaba asta vine din neincrederea pe care tu o ai in tine. Insa, cred ca sunt si alte mecanisme, pentru ca eu si cand ma credeam cea mai proasta si mai urata de pe planeta tot nu aveam probleme cu vorbitul in public. Ce-i drept am si fost incurajata de mica sa ma exprim liber, oriunde (la gradinita spuneam poezii in mijlocul strazii fara nici o problema, aveam monologuri la serbari etc. ).

Cred ca intr-un film am vazut o chestie cu cineva care avea aceeasi prb ca tine si trebuia sa tina un discurs public. A fost sfatuit sa isi imagineze ca toti din sala erau goi pusca . Bine, poti face exercitiul asta de imaginatie si fara sa ai fobie sociala....se poate dovedi placut :(

ce meserie ai? in ce mediu lucrezi?

sper sa nu fi pus o intrebare indiscreta, dar s-ar putea sa aiba legatura cu starea ta

geometricus a scris:

ce meserie ai? in ce mediu lucrezi?

sper sa nu fi pus o intrebare indiscreta, dar s-ar putea sa aiba legatura cu starea ta

Contabilitate. Am meseria de economist si in curand sper sa devin expert contabil

salut,sunt ocsa si am nevoie de ajutor pentru ca si eu sufar de fobie sociala(cred ca asta e daca nu anxietate ).ma incadrez in multe descrieri dar as vrea un ajutor concret. mie imi plac oamenii si imi place sa vorbesc,caut compania lor deci nu ma inhiba prezenta lor si desii ma pot descurca aproape in orice subiect de conversatie totusi simt ca parca nu castig respectul pe care l-as vrea .am asa multe de spus ca nu stiu cu ce sa incep.nu mai vb nimeni despre acest subiect?

Vrei sa obtii ceva de la ceilalti? Intai respecta-te tu pe tine, si atunci nu mai sunt probleme. Cand ai incredere in tine, nu mai exista "fobie sociala" :P Nu exista terapie cu medicamente pentru asta...exista numai psihoterapie, ca sa poti sa intelegi de ce nu ai tu incredere in tine, si de ce astepti recunoastere de la altii( chit ca acea recunoastere tu o definesti ca fiind respectul celorlalti ).

P.S. Incepe prin a ne spune de ce nu crezi ca faci fata in societate?! A-ti constientiza singur(a) calitatile si defectele, te va ajuta sa nu mai cauti valorizare prin opinia altora( nu ochii celor din jur trebuie sa iti fie oglinda, ci propria-ti constiinta).

anya, ce intelegi prin respectul de sine ? e o notiune pe care toti o constientizam dar nu o putem defini.imi cunosc defectele dar nu imi place sa le recunosc nici macarmie insumi. la mine problema incepe cu caracterul meu "artagos" asa cum il considera ceilalti dar eu consider ca a-mi spune punctul de vedere si de a-l sustine e normal chiar daca intru in conflict cu ceilalti. daca am ceva de spus spun desi uneori nu e treaba mea si nu "menejez" pe nimeni chiar daca e un subiect mai sensibil,astfel incepe conflictul meu. de ce de fiecare data cand aduc o critica reala(chiar si cel in cauza recunoaste ca am dreptate) e interpretata ca invidie sau rautate? mereu ma intereseaza ce cred ceilalti despre mine,ce vb despre mine desi nu sunt persoane care pe scara mea de valori sa reprezinte ceva si tocmai cu oameni pe care ii consider inf intru in conflict. stiu ca asta nu tine de fobia sociala,dar e un aspect al personalitatii mele pe care vreau sa-l schimb. fobia la mine se manifesta astfel: frica sa-mi prezint un referat in fata colegilor pentru ca simt cum imi este cald,ametesc imi tremura vocea imi tremura mainile; cand merg la un interviu pentru o slujba sau cand trebuie sa vb cu sefii si in mai multe situatii de acest gen