Nu cred ca o sa reusesc....

allinone a scris:

ma apuca o tristete așa de cruntă ca mi se face mila de mine si ma umflă plânsul

Din cauza socului despartirii, ti-a scazut nivelul de testosteron, iar efectele sunt acestea: lipsa de curaj in fata viitorului, teama de singuratate, stari de abandon, frica de viata, nesiguranta de sine, depresie, plans, autocompatimire, probabil si abstinenta sexuala sau slabe rezultate la pat cu puicutele.

Iti poti inchipui un luptator de la Termopile ca s-ar fi vaicarit pentru ca l-a lasat o femeie? Acela ar fi fost rapid alungat din falanga, pentru ca ar fi demoralizat si pe altii prin contaminare.

Iti poti inchipui un dac din trupele lui Decebal care hartuiau garnizoanele romane sa-l umfle plansul pentru ca l-a lasat o muiere? AIa aveau cojones sa infrunte moartea ranjind, si daca mureau in lupta, cu atat mai bine!

Iti poti inchipui un evreu din trupele rasculate in anul 66 care s-au batut vitejeste la Marea Galileii si Masada sa se lamenteze ca nu pot sa-si vada femeia si duc lipsa de pisicuta? Aia au avut cojones sa provoace cea mai teribila forta militara a lumii antice, pentru ca testosteronul le umfla sangele si creierul duduia de adrenalina.

Du-te la un endocrinolog si fa-ti analize de sange. Vei constata ca ai testosteronul scazut. Ia un tratament pentru ridicarea lui. Manaca alimente care ajuta secretarea de testosteron. Fa miscare zilnica (nu neaparat efort concentrat, care te consuma pe alte parti), ci mai mult miscare placuta in aer liber, oxigenator.

Dupa o luna de la inceperea tratamentului te vei simti iar curajos si puternic, increzator si senzual. Dupa ce organismul va incepe sa secreteze singur testosteronul poti renunta treptat la tratament.

It`s your choice: ori te complaci in starea asta si vei ajunge poate si mai rau, ori te ridici indarjit si lupti, cum ar fi facut un luptator tracian in arene.

@Ampera: imi pare rau pentru experientele tale neplăcute legate de bărbați insa vreau sa te asigur ca eu nu sunt unul dintre cei care te-au rănit. Te rog nu ma ataca așa de dur, OK? De asemenea, daca titlul topicului era "M-a părăsit! Ce sa fac, sa ma sinucid?" înțelegeam sa-mi dati astfel de raspunsuri, sfaturi, etc. Insa nu acesta este titlul și nici scopul intervenției mele aici. Eram intr-o pasa proastă pentru a treia-patra oară și deja ma ingrijorez ca nu mai pot controla fenomenul. Si culmea, datorită felului meu de a fi si a unor particularități ale situației nu am putut discuta absolut cu nimeni despre toate astea. Binenteles ca nu o s-o fac nici aici/acum. Desi stiu ca m-ar ajuta sa ma descarc si sa eliberez toate frustrările. Si da, marea problema este ca nici tatăl și nici mama ei nu au avut capacitatea morala si intelectuală și puterea sa-i dea doua palme.

@Indigo 1: relatia a durat 5 ani si jumătate și da, este dureros ca, cel puțin eu, am rămas cu planurile în aer...neterminate. Planuri făcute cu ea si alături de ea :) Si mai dureros cand stiu ce am sacrificat pentru aceste planuri si pentru relație și s-a ales praful. Nu ma refer la partea materială care nu este atât de importanta pentru mine... Insa de la un timp în viata am simtit nevoia de a ma aseza și de a fi cu cineva. Asa am intalnit-o pe EA de care m-am îndrăgostit. Si nu ma indragostesc așa de usor. Apropo, am fost logoditi... Diferenta de vârstă nu este mare: 4 ani doar, eu avand 36.

Nu m-am referit la gura lumii; m-am referit la societate si la valorile morale. Insa inteleg ca în societatea românească la ora actuala nu mai exista valori ci nonvalori. Dar totuși, se mai vorbeste în batrani despre ce trebuie sa faci, cand si cum insa nu mai asculta nimeni.

@tadayosimasahiromidorikawa: este foarte posibil ca ceea ce zici sa fie unul din motivele stării mele incontrolabile. Stiu ca trebuie sa imi schimb regimul alimentar, de fapt să incep sa mănânc și nu doar cat sa nu mor de foame.

As preferă oricand o lupta pe viata si pe moarte decat una cu femeia. Exemplele date de tine se refera la timpuri apuse cand bărbatul era bărbat si femeia nu avea dreptul de a fi decat nevastă și mama. Insa in zilele noastre femeia are personalitate puternică si nu mai este supusă bărbatului. Dimpotriva, daca ar putea bărbatul sa i se supună. Sper sa nu-mi atrag iarăși furia Doamnelor de pe acest forum.

Culmea, postarile primite pana acum din bartea barbatilor au aratat o compasiune pentru starea mea și au încercat sa ma imbarbateze. Insa atitudinea Doamnelor a fost destul de agresivă: ceva in genul "Hai lasa-ma D-le ca nu ai fi fost usa de biserica. Te-a părăsit ca ai meritat. Nu te mai vaicari atât...mai rau ca o muiere". Gresesc? Am eu perceptia dereglata in acest moment si nu pot fi subiectiv? Daca asta este cazul, explicati-mi frumos si acceptati-mi scuzele in avans.

allinone a scris:

Varsta: aproape 40 de ani.

allinone a scris:

eu avand 36.

daca vrei sa nu-ti spui vârsta, e ok.

daca spui doua vârste, nu-i ok.

allinone a scris:

Culmea, postarile primite pana acum din bartea barbatilor au aratat o compasiune pentru starea mea și au încercat sa ma imbarbateze.

te cam grabesti cu îmbarbatatul si compasiunea.

unora poate ca le este indiferenta situatia ta,

mie de exemplu nu-mi prea place tonul tau si sunt sceptic referitor la relatarile astea ale tale.

înteleg ca esti furios, dar poate ar trebui sa te abtii de la oarecari rautati, care nu-ti fac cinste.

faptul ca ti s-a întâmplat asta nu-ti da mai multa greutate într-o discutie pe care singur ai initiat-o.

Poate ca un animal de companie te-ar ajuta sa depasesti momentele astea :).

tadayosimasahiromidorikawa a scris:

Iti poti inchipui un luptator de la Termopile ca s-ar fi vaicarit pentru ca l-a lasat o femeie?

In noaptea asta cred ca-l voi visa pe Leonidas!

ioioiooi a scris:

Poate ca un animal de companie te-ar ajuta sa depasesti momentele astea .

poate nu!

imi vine sa le rup capul celor care cumpara animale pentru ca au nevoie sa-si panseze sufletul. stii cate cazuri de abandon am vazut cand oamenii isi vindecau sufletele?

mai bine nu!

ma repet, cui pe cui se scoate, cauta-ti alta...ocupatie

Sorry Blues, nu la tine ma refeream. Si nici la Indigo 1 (sper sa nu gresesc aici pentru ca nu are gender-ul trecut). Ampera desi are trecut bărbat am inteles din postarile ei ca este femeie...etc.

@Aramis: am 36 de ani... Am spus aproape 40 pentru ca am considerat ca nu are atât de mare importanță numarul exact. Ce conteaza este ca ma îndrept spre middle age crisis.

Am observat (desi s-ar putea sa ma fi înșelat) ca se mai practică pornirea unor topice de catre "clone" pentru a avea subiecte de discuție. Te asigur ca acesta nu ar fi unul dintre aceste cazuri. Pentru mine cel puțin situația este foarte reală. Pentru tine este doar o poveste virtuală...pentru ca asa este. Esti in fata calculatorului în nu stiu ce tara si citesti o relatare. La fel ca si cei despre care ziceam ca m-au îmbărbătat. Nu conteaza ca iti este si le este indiferenta situatia mea. Nici nu ma astept sa se apuce cineva sa se roage pentru mine. Sa stii ca în viata conteaza si un zâmbet intr-o anumita situație :) Oricât de fara importanta ar fi pentru tine, pentru altcineva poate însemna totul.

@Blues again: incerc sa-mi abat gândurile si sa o iau de la inceput. Pentru mine ar fi a treia oară în viata cand o iau de la inceput/zero si am o oarecare "experienta". Stiu ce ma asteapta si ce trebuie sa fac. Insa imi este greu cu asta în cap.

Spre exemplu: ieri a fost o zi superba în Londra. Am zis sa nu pierd ocazia și să absorb ceva vitamina B si am ieșit la o plimbare in Hyde Park. Ca povestea sa pară și mai neverosimilă pentru Aramis, m-am îmbrăcat lejer, am traversat strada si am intrat în Hyde Park. O mulțime de oameni a avut aceeasi idee ca si mine pentru ziua asta superba...insa erau cupluri cupluri. La vederea asta am facut cale întoarsă si ca urmare in 15 minute eram inapoi in casa. Am urcat la ultimul etaj (5) împreună cu o sticlă de vin alb, am ieșit pe balcon si am stat acolo privind peste Hyde Park...aducand-mi aminte inevitabil de primavara trecuta și ce făceam în aceeasi perioada. Binenteles ca mi-a fost greu... Foarte greu...

Ampera a scris:

imi vine sa le rup capul celor care cumpara animale pentru ca au nevoie sa-si panseze sufletul. stii cate cazuri de abandon am vazut cand oamenii isi vindecau sufletele?

cazuri de abandon n-am vazut, dar legaturi de suflet create intre om si animalul care l-a ajutat sa depaseasca un moment dificil, da :)

allinone a scris:

Cred ca sunt pierdut

Ai dreptate, asa se simte dinspre tine, dar nu te lua dupa tine, te minti in ganduri si simtiri.

Exista "o singura" scapare (...), sa fugi de gandurile si de trairile afective actuale.

Dupa cum se pare, nu poti sa nu fii beneficiarul lor, ramane fuga in a fi asa de ocupat incat sa nu poti gandi.

Nu sta singur, in sensul sa te afli mereu in mijloace de transport sau zone cat mai aglomerate ca sa iti fie distrasa atentia, ori in compania cuiva care sa te antreneze in a face ceva ce te acapareaza.

Asculta muzica care iti place dar sa fie ritmata, antrenanta, nu blues; si, da muzica mai tare!

Cand ajungi acasa trebuie sa cazi frant si sa adormi imediat, altfel insemna ca nu ti-ai facut bine treaba, nu te-ai ajutat suficient.

Uitarea e singurul medicament vindecator natural, dar ea vine foarte greu, pana atunci ramane ceea ceam zis; a da, mai e si ajutorul de specialitate, psihiatria; ei chiar te pot ajuta medicamentos, cum s-ar zice, ti-o ia cu mana, pe bune!.

Ca sa-ti urmez sfatul, mi-am facut un abonament la o sala din apropiere pentru luna asta. As fi vrut sa ma ingrop in munca dar nu am posibilitatea asta... Așa ca am optat pentru o alta preocupare. Doua ore pe zi o sa incerc sa ma obosesc si sa uit de toate. Urmează sa-mi ajustez si regimul alimentar. Si sper sa ma obosesc suficient de tare ca sa nu ma mai apuce crizele :)

Ideea e sa nu te obosesti prea rau. Din activitatea fizica incearca sa faci ceva placut, care sa te destinda...

Cred ca o ora e suficient pentru inceput. ;)