In general sunt de acord cu voi, dar voi face o precizare. Psihologia pozitiva este o parte importanta a psihologiei, o ramura care este fondata pe studiile stiintifice ale psihologilor Martin Seligman si Albert Ellis, si este un tip de psihoterapie pragmatica, cu foarte bune rezultate in practica si verificate in statistica si studii peer-review.
Ea nu ascunde sub pres problemele, le admite si cauta cai de coping utile si adaptative. „Psihologia pozitivă e studiul științific a ceea ce face viața să merite trăită.” (Peterson, 2008).
Observ ca unii inteleg eronat ca psihologie pozitiva exact acele carti de spiritualitate new age sau scrise de amatori fara pregatire de specialitate in psihologie, carti care insista obsesiv pe necesitatea de a fi fericit, de a vedea doar partea pozitiva a vietii, incat se ajunge ca omul care incearca sa traiasca doar sentimentele pozitive sa renunte, deoarece nu reuseste sa mentina acest nivel, mai ales din cauza ca problemele nu au fost rezolvate in mod real, ci au fost trecute cu vederea. Se poate ajunge si la stari de vinovatie si rusine, ceea ce agraveaza situatia si asa precara.
Psihologia pozitiva nu neaga partile generatoare de suferinta ale vietii, nici sentimentele negative, ci le ia in considerare pentru a porni de la ele in cautarea unor tipare mentale/emotionale/comportamentale mai adaptate structurii fiecarui om, incat sa poata trai mai bine.
Cartile care promoveaza optimismul cu orice pret, musamalizand problemele, sunt superficiale si nu restructureaza psihicul pe termen lung. Asta din cauza ca provin din viziuni teziste asupra vietii (spiritualii, new-age-rii si religiosii isi reconfirma credintele prin acest optimism irational).
