Poate fi numita naturala desigur, tot asa cum natural a devenit si sa ucidem, dar pe ce nivel de natural?
Asta e problema, e natural sa iti dau in cap in caz de ultima sansa de supravietuire?
Dar sa iti dau in cap pentru ca in mod "natural" eu sunt foarte umflat in orgoliu si consider ca m-ai sfidat cu privirea?
Aceasta e tema, depistarea formelor de naturalete cat mai bazal, in toate cele ale vietii omului!
Referential: un om cu o pensie de 2500 lei in Bucuresti se plange de presiunea la care e supus din cauza lipsei timpului pentru as-i termina treburile (gospodaresti, inclusiv gradinarit).
DAR, nimeni, absolut nimeni in afara de el, nu il obliga de fapt sa faca acele "treburi", sunt nonsensuri din orice punct de vedere (cheltuielile financiare sunt mai mari decat beneficiile, in plus nu sunt deloc urgente), in afara de, ocuparea timpului liber, hobby.
Intrebarea este: Cat de naturala e atitudinea lui pentru un om cat mai natural? nu e aceasta o exacerbare artificiala, o epuizare nefireasca daca ea produce extenuare si imbolnavire?
Pentru el e firesc, natural, sa fie angrenat in toata acesta "nebunie", dar atunci e natural sa se planga de consecinte? nu e acesta un exemplu de neintelegere a naturaletii lui? de exploatare proprie nefireasca?