nimeni dnimic a scris:
Principiul terțului exclus: http://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_ter%C8%9Bului_exclus
1- Omul se raporteaza la o realitate martor, raportarea lui insa e una neurosinaptica, el nu se afla in acea imanenta-realitate (daca ne raportam la una externa sau la cea fizica proprie).
2 – Omul constata orice constata in functie de imanentele pe care le traieste.
3 – a) Un om, de exemplu chiar eu, merg noaptea pe strada si confund un obiect nedefinit cu un caine turbat care stiam eu ca se afla pe acea strada; traiesc o spaima si se poate afirma:
“Spaima mea este iluzie”.
“Spaima mea este reala”
Pot fi ambele propozitii adevarate?
Desigur.
b) Pamantul e plat.
Pamantul e rotund (sferic).
Ambele au fost adevarate ca imanente traite de oameni, pana cand sau depasit paradigmele.
c) Pamantul e rotund (sferic).
Pamandul e un geoid. 
Pot fi ambele propozitii adevarate?
Desigur, miliarde de oameni inca il considera sferic si traiesc aceasta imanenta, in timp ce altii traiesc imanenta geoidului.
Care va fi imanenta urmatoare cu care propozitia “Pamantul e un geoid”, va constitui urmatorul tandem al tertului exclus?
4 - Omul nu stie daca traieste imanentele actelor de realitate martor trairilor lui, el traieste doar imanenta trairilor lui, indiferent cat de probabil identica o considera in raport cu realitatea martor;
omul nu traieste imanenta martor a ceea ce in neurosinapsele ce e el, apare drept galben, el traieste doar imanenta galben posibila lui si habar nu are daca e intocmai cu imanenta martor sau o decodare la mana a doua ori a noua, mai aproape ori foarte departe de imanenta martor.
5 - Spaimele sau certitudineile sunt reale in imanenta trairii lor de spaima si de certitudine, dar pot forte bine fi false in contextul mai general de care inca nu ne dam seama atunci.
Calitatea şi eficienţa comunicării, corectitudinea sau validitatea argumentelor din orice activitate intelectuală, depinde de respectarea unor principii logice, aşa cum au fost numite în logica tradiţională. Este important să reţinem observaţia referitoare la aceste principii făcută de Aristotel, anume că ele ar fi sesizate direct, de intelectul activ, ca o propietate a fiinţei şi nu discursiv. De aceea ele nu sunt demonstrabile şi nu are sens să căutăm justificarea lor.
Dintre acestea, principiul terţiului exclus, expus de Aristotel în Metafizica şi în Analiticele secunde, vizează judecăţile contradictorii şi are în general formulările: "Este imposibil ca judecăţile contradictorii să fie adevărate în acelaşi timp" şi "Din două judecăţi contradictorii una este necesarmente adevărată, celaltă falsă şi nu este posibilă intermediara (ceea ce ulterior va deveni tertium non datur". Simplu spus, un lucru sau este sau nu este, a treia posibilitate nu există.
Acum, e bine să ne reamintim că în logica clasică propoziţiile puteau lua doar două valori: adevărat sau fals. Acest lucru se exprimă prin principiul terţiului exclus: orice propoziţie este adevărată sau falsă, tertium non datur. Adică despre logica tradiţională, utilizând doar două valori pentru propoziţii, putem spune că este o logică bivalentă.
A'ma, chiar cu riscul de a-i dezămăgi pe unii, tre' să spunem că de mult s-a ivit cazul, în matematică (vezi teorema lui Fermat), fizică (vezi mecanica cuantică) şi-n alte domenii, când unele propoziţii nu puteau fi declarate nici adevărate nici false. În aceste condiţii, logica a făcut un pas înainte şi logicienii s-au văzut nevoiţi să introducă şi alte valori pentru propoziţii, decât numai adevărul şi falsul. Şi astfel o logică va putea admite trei valori pentru o propoziţie, fiind astfel o logică trivalentă - şi aici e musai să-m menţionăm pe marele logician Lukasiewicz care a făcut asta cu vreo 80 de ani în urmă, spunând că o propoziţie poate lua trei valori (adevărul falsul şi posibilul) şi prin asta deschizând, cum spuneam, perspectivele logicii polivalente. Mai departe, dacă va admite patru valori va fi o logică tetravalentă ş.a.m.d.
Dar ce ar însemna toate acestea? Evident că asta nu înseamnă că trebuie să escamotăm logica bivalentă şi principiile logicii clasice sau elementare, cum îi spunem noi, acolo unde lucrurile şi situaţiile concrete se delimitează cu precizie. Indiferent de evoluţia logicii, orice logică polivalentă are la bază şi porneşte de la principiile logicii de care vorbeam mai sus.
Şi pentru a încheia, poate că ar mai fi de menţionat că respectarea acestr principii logice conferă demersului nostru raţional şi explicativ o serie de "calităţi", să le spunem aşa, anume: claritate, precizie, coerenţă, riguare demonstrativă, întemeiere etc. Iar nerespectarea acestora nicidecum nu înseamnă o ieşire din aria prizonieratului, ci, cel mult, doar o afundare în aceasta.