Este umilinta o virtute?

Exemplu de umilinta/umilire : spovedania crestina !

haym herman a scris:

Uitati va la fastul papal sau la cel al preafericitului B ortodoxe romane.

Si daca se aseamana cu umilinta lui Isus atunci rmati le exemlul,iar daca nu ,nu va lasati calcati in picioare.

Ete na, ca rabinii or fi saraci rau, te pomeni....

In crestinismul consacrat (ortodox) termenul utilizat este smerenie.

Iar acest gen de smerenie este o virtute deoarece presupune un nivel superior evolutiv al practicantului ei.

Acel "sarac cu duhul" sau "smerit de buna voie", nu are nici o legatura cu umilinta.

Insemna trairea vietii in spiritul unei cunoasteri, intelegeri, constientizari profunde, ce depaseste extrem de mult practica curenta intalnita in societate.

Insemna sa nu mai observi in celalat nimic din cele ce un om obisnuit observa ca fiind negativ, sa observi numai elementele superioare ce pot constitui faptele sale si in tot ce face sa ai nivelul de a vedea doar ceva pozitiv, sa impresionezi tot ce face cu intelesuri superioare.

Totul tine de impresionarea pe care o dam faptelor celorlalti.

Nu stiu daca sunt oameni care aplica asta cu rezultate evidente si nu spun ca anumite acte de realitate nu te pot afecta asa de puternic incat impresionarea ta sa fie una cu realitatea faptelor, dramatica sau chiar tragica.

Vorbim despre reala sfintenie, nu despre ce as face eu sau tu!

Aseneth a scris:

Ete na, ca rabinii or fi saraci rau, te pomeni....

Pe langa Iisus au mai fost si alti oameni sfinti care au dus vieti umile, lipsite de fast si de lux. Oricum cand ajungi(daca ajungi) sa le ai(bogatiile) iti vei da seama ca ai luptat in van pentru ele pentru ca nu reprezinta decat niste lucruri fastidioase.

nimeni d’nimic a scris:

In crestinismul consacrat (ortodox) termenul utilizat este smerenie.

Iar acest gen de smerenie este o virtute deoarece presupune un nivel superior evolutiv al practicantului ei.

Acel "sarac cu duhul" sau "smerit de buna voie", nu are nici o legatura cu umilinta.

Spovedania este smerenie ? Smerenia inseamna obedienta?

Stii care ar fi exemplul cel mai aproape?

Gandeste-te la o mama foarte inteligenta (nu neaparat erudita) intelepta si rabdatoare si la un copil cu toane (nu al ei ntrucat ea fiind asa cum am descriso si-ar creste copilul altfel).

Asa ar trebui sa fie si un om practicant real al smereniei la care am facut trimitere, vizavi de omul (prototipul uman ce se afla in fiecare dintre noi cei ce suntem oameni obisnuiti) cu care zi de zi are tangenta.

Spovedania nu este smerenie.

Ea este "intalnire cu Dumnezeu" prin mijlocitorul uman care e preotul, initiat de catre episcop in taina legarii si dezlegarii atipice de realitate, inclusiv dezlegarea de greselile savarsite (initieri transmise de la si prin IIsus apostolilor iar prin ei primilor preoti si tot asa).

nimeni d’nimic a scris:

Spovedania nu este smerenie.

Ea este "intalnire cu Dumnezeu" prin mijlocitorul uman care e preotul, initiat de catre episcop in taina legarii si dezlegarii atipice de realitate, inclusiv dezlegarea de greselile savarsite (initieri transmise de la si prin IIsus apostolilor iar prin ei primilor preoti si tot asa).

De ce este nevoie de umilionta spovedaniei daca Dumnezeu stie oricum tot ce ai facut ? De ce nu te dezleaga El de greselile savarsite in urma recunoasterii acestora printr-o "pocainta" in cadru particular, la tine acasa.?

Bun! Vad ca am ramas ancorati in umilinta!

Acel crestin care se duce la spovedanie ca la un act umilitor, nu merita sa se numeasca crestin, insemna ca cei doi neuroni ai lui sunt in flagrant conflict unul cu altul.

Depasind etapa cu pricina:

Crestinismul (ortodox) isi intemeiaza intreaga existenta si dogmatica, teologia, canoanele, patristica, ..., pe invierea lui Iisus si desigur pe tot ce tine de Iisus; pe evangheliile agreate (atentie; nu pe Biblie ci, pe Evanghelie).

Sa stabilit sinodal, divinitatea si umanitatea lui Iisus, faptul ca a preluat asupra sa "pacatele" intregii umanitatii din toata temporalitatea, inlusiv pacatul stramosesc ce impiedica pana atunci accesul in Rai.

De asemenea e stabilt ca, Iisus a dat puterea sa apostolilor si a hotarat ca prin ei si urmasii lor (preotii de azi), sa se faca trierea: "carora ve-ti ierta pacatele, iertate vor fi, carora le ve-ti tine, tinute vor fi".

Ce mai vrei frate, daca asa a hotarat Cuvantul, cea de-a 2 persoana a treimii? e musai sa te spovedesti la popa daca nu vrei sa ai de dracu'.

Si ca sa completez pledoaria referitoare la smerenie.

Intr-o perspectiva foarte inalta, in spovedanie se intalneste smerenia iubirii divine, cu smerenia credinciosului adevarat, prin mijlocirea unui duhovnic.

Duhovnic se cuvine sa vina de la om induhovnicit, dar preot, adica initiat atipic, cu putere de a lega si delega atipic realitatea.

Iduhovnicit este acel preot care nu numai ca a avut chemare de s-a facut preot, dar si-a dedicat viata Domnului (adica lui Iisus, el e Dumnezeu si Domn; vezi denumirile voievozilor romani; analogie), ajungand sa spuna in sinea sa, "nu mai traiesc eu, ci Domnul traieste in mine"; induhovnicire=sfintenie

Smerenia iubirii divine, presupune cel mai inalt grad de egoism.

Da, extrem, paradoxal.

Adica o realitate asa de egoista incat sa se iubeasca pe sine total egoist si culmea, sa fie asa de egoist incat toata realitatea sa o considere una cu el si sa o iubeasca in consecinta la fel de extremist ca pe el insusi (el insusi fiind orice realitate inclusiv umana).

In ce consta smerenia acestei iubiri?

In maretia actului de a acorda liber arbitru omului, practic e un sacrificiu de sine, e rupere din sine care a necesitat in final o rupere suprema, anume, una din persoanele treimii a fost necesar sa i-a corp si sa se sacrifice din cauza liberatii noastre prost utilizate (pacatele din toate timpurile erau asa mari incat numai un sacrificiu divin mai avea cum sa dea satisfactie).

Smerenia credinciosului din actul spovedaniei, daca e sa consideram ca este si un act de smerenie (nu de umilinta), consta in atitudinea sa sufleteasca cunoscand toate cele succint relifate mai sus; el nu sta in fata p..li popii, sta in fata lui Dumnezeu, iubirea si smerenia insasi.

Ce frumos le spun! "pacat domn'e ca nu mai sunt credincios, m-as fi felicitat singur cazand in pacat, asa cad doar in infatuare, cum imi zicea un coleg ce nu avea de unde sa imi inteleaga acolo jocul duplicitar.

nimeni d’nimic a scris:

Spovedania nu este smerenie.

nimeni d’nimic a scris:

Intr-o perspectiva foarte inalta, in spovedanie se intalneste smerenia iubirii divine, cu smerenia credinciosului adevarat, prin mijlocirea unui duhovnic.

--------------------------------------------------------------------------

Tie nu ti se pare aceasta postura (optima pentru o felatie !) umilitoare pentru cel care se spovedeste ? Indiferent ca este barbat sau femeie.

Ha, ha, ha, omule, tu le iei ad litteram?

Intelege spiritul, esenta, nu litera.

Pe un anumit nivel spovedania poate fi umilinta, pe alt nivel poate sa nu fie umilinta si nici smerenie, pe un alt nivel poate sa fie smerneie si tot asa.

O sa iti dau un alt exemplu din viata de zi cu zi; l-am mai dat dar nu stiu unde ca sa te trimit acolo.

Pentru nepotul meu, un fulger este o lumina dupa care urmeaza un tunet.

Pentru mama lui (sora mea), un fulger este o descarcarfe electrica produsa intre doi nori;pentru mine insa, fulgerul a dobandit alt inteles atunci cand am vazut pe Discovery o emisiune conscrata ultimelor descoperiri in domeniu, ceva de genul:http://en.wikipedia.org/wiki/Sprite_%28lightning%29

Pentru evolutia duhovniceasca a credinciosului, nu exista o regula fixa, asta e valabila doar pentru credinciosii aceia de gradinta ce umplu bisericile cateodata sau mai mereu, dar nu stiu decat una si buna, pupa tot.

Cu cat evoluezi cu atat se schimba dogma ta, dar nu se face public acest fapt, e doar pentru cei ce ating niveluri tot mai inalte, mai ales calugari si sihastri.