Este umilinta o virtute?

Arcangelo a scris:

Psihologii ar putea sa se rafuiasca cu preotii,aratand cat de nefasta e lipa stimei de sine...

Eu cred ca nu este deloc asa. A fi umil nu denota lipsa stimei de sine sub nicio forma.

A nu te considera atotputernic si atotcunoscator, ba mai mult, a realiza cate nu stii si cate nu cunosti - inseamna a fi umil. Nu prost, nu inhibat, nu timid..nu niciun alt bulshit.

Asta e adevaratul act de a fi umil..sa realizezi ca fara sa ai ce ti s-a dat inca de la nastere, nimic din ce intreprinzi si gandesti nu ar fi posibil. Daca vrei, a fi umil ascunde multa recunostinta fata de cei vrei tu: de Dumnezeu daca simti, de zei, de bigbang, de faptul ca traiesti, ca existi, ca ai ocazii in care inima iti tresalta...ca ai uneori ocazia si sa fii martor bucuriei altor oameni.

Si un ateu poate fi umil, btw.

In niciun caz a fi umil nu inseamna a te umili!

Arcangelo a scris:

Pai un crestin ti-ar raspunde ca nici daca ai fi frumos-rupt-din-stele nu ai vreun motiv sa te crezi prea breaz...ca frumusetea e oricum trecatoare...si e si aia de la Dumnezeu -nu o calitate proprie adica,la fel si desteptaciunea ori bogatia -astea sunt pentru crestin daruri de la Dumnezeu,nu merite personale...

Si sunt merite personale cumva?

Lasand la o parte credinta unui om.

E meritul tau ca ai MOSTENIT genele pe care le ai si te-ai nascut in familia din care ai pornit in viata?

Nu.

Mai demult,ajunsesem la concluzia ca -asa cum le intelege biserica- orgoliul si umilinta nu sunt atat de diferite,de fapt.

Amandoua constau intr-o comparatie intre "eu" si "ceilalti",intr-o pretinsa evaluare de sine prin raportarea parerii despre sine la parerea despre ceilalti.

Amandoua pacatuiesc,in opinia mea,prin faptul ca nu au nici o legatura cu realitatea,cu adevarul.E vorba despre compararea unor pareri.

In mintea mea,pot sa te compar cu mine,aparent...in realitate compar parerea mea despre mine cu parerea mea despre tine...si trag concluzii referitoare la valoarea mea si a ta.

Pot sa cred ca sunt superior,ca sunt inferior...si de aici va urma o suita de atitudini corespondente cu noua opinie despre relatia dintre noi...pentru ca fie ca ma cred mai valoros ori mai putin valoros decat altul,important e ca asta e doar o parere...care insa va fi confundata din chiar momentul in care se naste cu realitatea.

Ea va marca relatia in mod foarte concret...si cu totii stim asta.

Asa ca invatam de mici sa fim adevarate masinarii de facut pareri...sa dam impresii celorlalti...noua insine,sa judecam,si sa ne judecam fara incetare.

Aceasta permanenta raportare la ceilalti si raportare a celorlalti la noi insine,e o mare minciuna...pentru ca nu suntem o colectie de pareri(desi ne credem asta).Parerile noastre sunt doar in mintile noastre,nu sunt realitatea.Eu nu sunt o parere in mintile voastre...mai mult,daca va indoiti,reflectati o clipa la faptul ca sunt pareri diferite despre acelasi om...

Fiecare il "vede" altfel...si totusi e aceeasi fiinta.Ochii care privesc sunt diferiti.

Frumusetea,e in ochii privitorului! -ce place unuia,si e apreciat,e la mare cinste,poate sa displaca profund altuia,si sa fie dispretuit...

Virtutea pentru mine,e de a nu crede in aceste comparatii mincinoase,de a nu mai crede in realitatea eului construit in minte si de a nu iti construi viata in jurul unei iluzii.

Sa nu acord credit acestor judecati,acestor comparatii...sa nu le confund cu realitatea.

Care e adevarata valoare a unui lucru? -care e valoarea unui om -cand PARERILE sunt atat de diferite? -unii il apreciaza,altii il dispretuiesc...unii se cred superiori,altii inferiori...

Chestia asta schimba relationarea inca de la primul contact...oamenii se grabesc sa isi faca pareri,ca si cum asta ar insemna sa-i "cunoasca" pe ceilalti.

Le dau note,ii evalueaza comparandu-i cu standarde existente in propria minte...ii inghesuie in patul lui procust,si daca nu incap,mai taie cate un pic pe-acolo...

A te dezbraca de eul asta fals,a te lepada de iluzia identificarii cu parerea asta elaborata despre cine esti,ar putea sa fie "umilinta".Odata cu renuntarea la minciuna asta,vine renuntarea la permanenta judecata de sine si judecare a celorlalti.

Nu stiu la ce anume te refri tu, dar a fi umil nu inseamna a te considera mai prejos decat un om sau altul, ci a nu te considera mai presus decat ORICARE alt om de pe pamant. Asta in primul rand.

Nu este vorba de matematica, adica...ok, oi fi eu mai bun la mate decat altul, dar ttodata, altii sunt mai buni decat mine la fizica. Un exemplu doar. Realizand asta, desi ai aprofundat ideea si denota ca nu gandesti la suprafata, nu poti sa o generalizezi insa.

Realizezi ca aceste comparatii sunt pur limitate pe anumite plaje de valori, valori conventional alese si judecate in societatea in care traim. Faptul ca ai incredere in ceea ce faci, dar totodata iti pui intrebarea :nu pot sa fac mai bine?...si evoluezi, totodata admiti ca atat de putine cunosti si atat de multe se pot face..continuu, pentru imbunatatire.

Asta inseamna a fi umil.

Nici macar nu are treaba cu ceea ce vrei tu sa aiba - adica, doar crestinismul.

Si btw, unde scrie ca pentru crestinism a fi umil e o virtute?

A fi umil e o stare, nu o obligatie si nimic fortat.

In Biblie scrie ca a fi umil e nu doar o virtute,ci ca e una indispensabila."invatati de la mine,ca sunt bland si smerit" -asa se da insusi Isus ca exemplu...

In repetate randuri isi invata discipolii sa nu faca ca fariseii cautand locurile din fata prin sinagogi ori la ospete,nici sa nu se roage in public,spre a fi vazuti de oameni,ci in ascuns...

http://www.bibleinfo.com/ro/topics/m%C3%A2ndrie

Iisus nu era nicidecum un virtuos. El nu vorbea de virtute ci de cale, adevar si viata. Modul in care traiesti.

Oamenii au inventat termenul de virtute. A fi umil oricum nu poate fi incadrat nici macar la valoare, nu intelegi?

E o stare. Nu poate fi ceva fortat.

In repetate randuri ii invata ca asa ar fi bine - ceea ce indica faptul ca i-ar face binele personal si asta voia Iisus in primul rand - evolutia spirituala individuala, dar nu poti ajunge hop top la acel 'bine'.

Si da, si eu cred ca pentru sufletul si mai ales, pentru mintea unui om, actul de a reusi ca macar uneori sa fie umil - e o adevarata binecuvantare.

De ce crezi tu ca le spunea fariseilor sa se roage ascunsi de ochii lumii?

Chiar mi-ai trezit curiozitatea sa vad cum abordezi tu problema.

Nu fariseilor le spunea sa se roage in ascuns,ci discipolilor...(crestinii astia de azi vad ca trebuie sa afle ce scrie in Biblie de la aia care nu se considera crestini macar,ba chiar de la atei declarati)

De ce le spunea asta? -pentru ca motivatia rugaciunii fariseilor era sa fie vazuti de oameni si cinstiti...era un act de orgoliu,un viclesug ieftin.(de altminteri in pilda,Isus spune limpede ca se roaga indelung in piete si prin sinagogi "de ochii oamenilor" -si despre ei zice ca "cu adevarat,si-au luat plata")

Oamenii au inventat si celelalte cuvinte...nu doar cuvantul "virtute"(provine din latina -de la virtus).A fi umil e un indemn insistent repetat si exemplificat in Biblie...iar in lista virtutilor afla ca e "cea mai mare dintre virtuti" in opinia mai multor sfinti si teologi de seama...

Ia de aici lista virtutilor crestine: http://ro.orthodoxwiki.org/Virtu%C8%9Bi

Da.

Iisus a transmis tuturor faptul ca e mai bine sa se roage in ascuns. Faptul ca fariseii nu ii auzeau cuvantul transmis pe mai departe, e cu totul altceva.

El nu a transmis DOAR discipolilor, ci atunci le-a spus lor, dand exemplul cu fariseii. Nu trebuie sa ma inveti tu ce spune religia, stai linistit.

Eu doar incerc sa iti atrag atentia ca tu judeci dupa aparente, nu dupa continut si scop. Adica, taina.

Cu superficialitatea il poti scoate agresiv si pe Ghandi.

Iisus a transmis oamenilor sa se roage in ascuns, pentru a se putea concentra in special pe rugaciune, pentru a nu fi asaltati de privirile si intrebarile altor oameni cu privire la rugaciune. Rugaciunea este o traire, la fel ca umilinta de care spui.

Departe de ochii lumii si de cele lumesti, caci doar lepadandu-ti gandurile de acestea, reusesti partial sa te confunzi in rugaciune cu credinta.

Ok, asta spune si interpreteaza tot religia, poate e chiar mai profunda taina, poate ca nu.

Dar nu poti deduce ce spui tu fara sa realizezi ca daca studiezi toata viata lui Iisus, mai degraba ajungi sa concluzionezi ca superficialitatea este ghidul tau in analiza.

Arcangelo a scris:

Punctul de vedere clasic al crestinismului e ca umilinta nu doar ca e o virtute,insa e virtutea capitala,baza oricarei alte virtuti,si cea mai importanta dintre toate...(sunt foarte multi sfinti care au subliniat asta,si foarte multi prelati pe deasupra)

Evanghelia insasi spune limpede ca Dumnezeu ii ridica pe cei umili si ii coboara pe cei mandrii...

Nu e greu de inteles de ce ar crede un crestin asta...viata pare facuta special pentru a ne umili pe toti!

Avem parte de neputinte,boli,singuratate...dependenta in copilarie,slabiciune la batranete...insasi imbatranirea,uratirea,degenerarea fizica...ca sa nu mai vorbim de nenumaratele probleme sociale,de saracie,catastrofe,de moartea celor iubiti si chiar de propria mortalitate...totul pare menit sa ne faca sa ne simtim cu totul neinsemnati,neputinciosi...sa ne aminteasca ignoranta,limitarea...

Pe de alta parte,ar putea foarte bine sa remarce cineva de dinafara,cat de utila este umilinta asta pentru biserica...pentru autoritati in general...cat de comoda e pentru promovarea obedientei fata de stapanii de toate felurile...cat de usor e sa calci in picioare pe cineva caruia i-a fost distrusa orice farama de stima de sine...

Psihologii ar putea sa se rafuiasca cu preotii,aratand cat de nefasta e lipa stimei de sine...

Insa dincolo se argumentele astea,asa...filozofic vorbind,credeti ca umilinta e o virtute,ori poate un viciu?

Cu cat esti mai umil si lumea mai rea cu tine cu atat e mai nobila aceasta virtute.

Arcangelo a scris:

La cina cea de taina,Isus a spalat picioarele ucenicilor,pentru a le da exemplu de umilinta... i-a invatat ca "cei de pe urma,vor fi cei dintai",si ca,daca vor sa fie mai mari in Imparatia Cerurilor,trebuie sa ii slujeasca pe ceilalti...mai mult,a pus umilinta ca baza a sacrificiului,invatandu-i pe discipoli sa intoarc celelalt obraz si spunandu-le chiar ca trebuie sa se urasca pe ei insisi,pentru a fi pe placul lui Dumnezeu...

Umilinta a devenit astfel in intelegerea crestina,opusul ego-ului,a egoismului...

Renuntarea la sine,sub toate formele,"lepadarea de sine",sacrificiul de sine au fost glorificate ca atitudinile cele mai spirituale cu putinta,exemplul lui Isus fiind fireste baza acestei retorici a umilintei ca virtute suprema.

Si nu doar crestinismul primar a glorificat umilinta,o glorifica tot felul de grupari spiritualiste necrestine,new-age-iste...

A te simti lipsit de orice valoare insa nu cumva face chiar aceasta renuntare un sacrificiu minor? -la urma urmei,ce te costa sa arunci la gunoi un lucru fara nici o valoare? -pe cand,renuntarea le ceva foarte pretios,e in mod evident un sacrificiu semnificativ...

Logica asa ne-ar spune...

Se poate sa fi umil,si totusi sa ai stima de sine atunci? (poate nu pricep eu prea bine...) -unde e virtutea si unde e viciul?

Da, se poate. Nu sunt notiuni care se exclud neaparat.

Umilinta nu este o virtute dar este o necesitate biblica. Este un comportament tipic intre stapan si servitor menit sa-l faca pe ultimul sa nu poate sa spere la statutul celui dintai, stapanul. Cerandu-i umilinta/umilire credinciosului i se interzice practic acestuia sa-si ridice ochii spre cer acesta devenind un taram interzis . Practic toate credintele folosesc posturi in care privirea e indreptata doar spre pamant. Sunt pozitii tipice robilor,sclavilor, servitorilor,supusilor,etc. De multe ori acestora li se interzice sa ridice ochii spre Stapan.

Religiile abrahamice nu educa crediniosul in respectul de sine. Demnitatea si onoarea nu sunt notiuni biblice iar mandria este un pacat capital.Oare de ce ? Dumnezeul biblic (YHWE,Alah) se teme de concurenta altor zei: primele trei porunci ale decalogului nu fac decat sa sublinieaze aceasta temere. Dar eu cred ca stapanul ceresc se teme la fel de mult si de om, de aceea ii cere umilinta , de aceea aceasta este o necesitate biblica. Si ca argument folosesc un verset din Facerea :

Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!..."

Va veni o vreme cand omul isi va depasi conditia de umil si va cunoaste adevarul. Iar atunci Cel pe care L-a zamislit "dupa chipul si asemanarea sa" va ajunge acolo unde ii este locul: in cartile cu povesti....