Si totusi,nimeni nu poate sa imi explixce ce e smerenia aia si de ce e o virtute.
Este umilinta o virtute?
Început de Arcangelo, Sâm 12 oct 2013 · 316 răspunsuri · 19.766 vizualizări
BigDefender a scris:Arcangelo,
Iti dau un exemplu din viata mea; m-am umilit ca sa imi mearga bine mie personal si familiei!
Asta cum o vezi: ca o virtute sau.............
Si tu ce simti in interiorul tau? Si depinde, bineinteles , ce fel de umilinta. Vezi tu, draga BigDefender, crestinii au o vorba faina si anume aceea ca "bine, bine, mi-ai dat o palma, ti-am mai acceptat inca o a doua palma(te-ai smerit), dar este cazul sa stiu totusi de ce-ai dat . " Dac-o accepti si pe-a treia palma, atunci este deja umilinta gen pierderea demnitatii si asta nu mai este cazul de-a se experimenta, deoarece nu mai este o virtute.
Crezi ca daca nu te umileai intr-un anumit fel, nu tot acolo se ajungea?
Editat Mar 17 dec 2013 14:19
LuciaD,
Am plecat capul pe vremea lui Ceasca, cand aveam 100% dreptate din toate punctele de vedere!
Insa revolutia a venit prea tarziu si dreptatea........s-a pierdut pe parcurs, desi rolurile se inversasera, atunci cum explici tu ca eu .....am iertat?
Arcangelo a scris:Si totusi,nimeni nu poate sa imi explixce ce e smerenia aia si de ce e o virtute.
"Smerenia aia", e asa de inalta incat eu vorbind despre ea, nu fac decat sa o profanez.
De exemplu: ceea ce rabda o mama adevarata din partea copilului ei, nu e umilinta tip DEX, e smerenie provenita din iubire
Ceea e rabda aceeasi mama din partea unui copil neobrazat de pe strada ar putea sa fie umilinta din perspectiva celor ce observa intamplarea si ar putea fi umilinta si din partea ei, daca ea nu are nivelul sa ii perceapa actiunile acestui copil de pe starada prin prisma unei iubiri asemanatoare cu iubirea fata de copilul ei.
Atentie, nu spun sa iubeasca neconditionat si sa permita orice (asta e valabil pentru oricine in relatia cu oricine), vorbesc despre smerenie, iubire dublata de intelepciune intru armonie si evolutie naturala; binenteles, plus multitudine de roade ale acestui tip de smerenie a iubirii (bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatate, facere de bine, credinta intru reusita copilului, blandete, infranarea pornirilor, curatenia sentimenelor si gandurilor, ...).
Dar de unde la noi, asemenea atitudine, ce anume sa o potenteze?
O mama are sansa binecuvantarii naturii lucrurilor in privinta copiilor ei, dar noi? probabil ca noi toti ar trebui sa o cautam intru armonia cu noi insine si cu mediul de orice natura, sau poate nu? ...
Editat Mar 17 dec 2013 15:43
Atunci nu mai posta aici,daca nu vrei sa vorbesti despre ea.Ca asta e subiectul aici.
Gata cu ascunderea dupa deget.Cu sucitul si rasucitul vorbelor.
Ce-mi place cand unii isi editeaza mesajele incat raspunsul meu la ele pare sa fie cel deplasat...
Tu cu cine te certi? cu impresii personale? ce ciudata interventie! 
ai impresia ca eu am vazut ultima ta postare in timp ce scriam si am editat din cauza asta?
Citesc si ma minunez de reactia ta stranie, da-mi ignor daca nu stii sa citesti sensurile.
Editat Mar 17 dec 2013 16:13
BigDefender a scris:LuciaD,
Am plecat capul pe vremea lui Ceasca, cand aveam 100% dreptate din toate punctele de vedere!
Insa revolutia a venit prea tarziu si dreptatea........s-a pierdut pe parcurs, desi rolurile se inversasera, atunci cum explici tu ca eu .....am iertat?
Strabunicului meu, care este modelul meu in viata, i-au oferit comunistii casa in Bucuresti si bani ca sa nu mai fie impotriva regimului(era invatator, alaturi de fratele sau). Bine, el oricum nu putea face mare lucru... Si NU a acceptat! A preferat inchisoarea, batai, chinuri. Mihai Ralea ii zicea "hai, Vasilache, tacem si nu mai patim nimic". NU a acceptat. Imi povestea bunica mai demult ca o data cand venise militia la noi la poarta si l-au luat pe sus, ii tremurau mainile pentru ca stia la ce sa se astepte de la ei. Ma rog, povestea e lunga. Cand s-au facut epurarile a reusit sa scape pentru ca s-a ascuns sub sura unor rude, in schimb fratele sau nu a avut acelasi noroc, fiind dus mai intai la Aiud si apoi la Canal, din cauza conditiilor mizerabile si a "tratamentelor" i s-a atrofiat un rinichi si a murit la scurt timp. Oricum, nu stiu ce dovedeste asta, dar sigur e o virtute! Au acceptat umilinte dar au fost niste oameni adevarati, nu ca Vadim si Adrian Paunescu, niste nulitati in materie de comportament uman!
Scuze de off.
King1,
Perfect ce spui!
Insa te intreb, atunci cand lucrurile au venit pe fagasul lor normal si puteam sa-i umilesc pe cei care me umilisera in trecut, de ce eu i-am iertat?
Eu consider asta ca o virtute a mea!
BigDefender a scris:King1,
Perfect ce spui!
Insa te intreb, atunci cand lucrurile au venit pe fagasul lor normal si puteam sa-i umilesc pe cei care me umilisera in trecut, de ce eu i-am iertat?
Eu consider asta ca o virtute a mea!
In cazul asta umilinta e clar o virtute. Si am explicat in paginile anterioare de ce... ne referim la dimensiunea "frumoasa" a cuvantului, pentru ca mai are si una extrem de urata.
BigDefender a scris:King1,
Perfect ce spui!
Insa te intreb, atunci cand lucrurile au venit pe fagasul lor normal si puteam sa-i umilesc pe cei care me umilisera in trecut, de ce eu i-am iertat?
Eu consider asta ca o virtute a mea!
Asta datorita faptului ca ai reusit sa te ierti pe tine. Ma bucur ca ai reusit.
King1 a scris:In cazul asta umilinta e clar o virtute. Si am explicat in paginile anterioare de ce... ne referim la dimensiunea "frumoasa" a cuvantului, pentru ca mai are si una extrem de urata.
Editat Mar 17 dec 2013 23:04