Marinel a scris:
Păi cam asta înseamnă subiectivism, inclusiv alegerea ierarhiei respective. Un microbist poate scrie pe un afiş: "Mamă, te iubesc, dar mai mult iubesc Rapidul"
Chiar şi în privinţa religiei - câţi oameni nu şi-a schimbat religia doar pentru a fi incluşi într-un anumit grup?
Tu găseşti răspunsurile dorite în religia ta, dar asta nu înseamnă că doar acolo le poţi găsi. Altă persoană le va găsi în altă religie, cealaltă în ştiinţă, o alta în filosofie. Asta este tot subiectivism. Câtă vreme aceste răspunsuri te mulţumesc, e în regulă. În timp poţi constata că răspunsurile respective nu sunt destul de bine şi poţi căuta în continuare.
Daca o iei asa adliteram, subiectivism e pana si faptul ca existam mai multi in loc de unul singur. Doar ca nu explica nimic si ai reusit sa aduci discutia intr-un punct mort. Nu explici simboluri si forta din spatele lor, explici doar ca fiecaruia ii place altceva si poate doar prin coincidenta pot sa aiba aceleasi preferinte. Nu mai spune 
Pana una alta mai exista si valori, iar ierarhiile nu sunt atat de arbitrare pe cat iti inchipui tu, exista si un filon de universalitate, iar atractia spre lucruri durabile si poti citi chiar "eterne" este un lucru universal. Preferintele mele culinare sau nationale nu intra la capitolul asta.
Bineinteles ca oamenii isi ating aceasta nevoie existentiala in feluri diferite in functie de multi factori, context si evolutia personala, dar in speta religia ofera in cadru comun si inteligibil de a deosebi binele de rau si de a percepe ce este cu adevarat important in viata. Si te-as ruga sa nu mai insisti pe ideea de subiectivism fiindca aduci in discutie un element care nu schimba cu nimic datele problemei. Sunt de acord cu algerea personala, dar sa aduci discutia la nivelul impresiilor si preferintelor minore care ne diferentiaza, mi se pare discutie despre nimic.
Marinel a scris:
Ştii că libertatea, mai ales libertatea de gândire este una din temele mele preferate. Îngrădirea libertăţii de gândire de către religii (şi nu numai) este principalul motiv pentru care încerc să le combat. Cred că e timpul să nuanţez puţin.
Libertatea personală şi naţională sunt teme mult mai vechi. Mergem dinspre Revoluţia franceză spre trecut, spre Declaraţia de Independenţă a SUA, spre Magna Charta, spre Spartacus, şi mă opresc la Moise. Religia mozaică s-a putut constitui după eliberarea poporului evreu din robia egipteană, de aceea tema libertăţii este puternic înglobată în tradiţia evreilor. Una dintre cele mai mari sărbători religioase este dedicată tocmai scăpării din robie. Asta a făcut ca evreii să fie un popor liber, chiar după cele două robii. În tot evul mediu, evreii, deşi prigoniţi şi batjocoriţi, erau cele mai libere persoane.
Să comparăm acum religia mozaică cu cea creştină. Ultima s-a născut în mijlocul sclavilor. A fost o religie a celor umili, nu a celor liberi. Nicio sărbătoare creştină importantă nu sărbătoreşte libertatea. Fireşte, Constantin a profitat din plin de aceste trăsături ale creştinismului. Însăşi ierarhia bisericească, rigidă şi amintind mai mult de ierarhia militară, a reuşit să limiteze libertatea individuală. Lupta dintre contrângerile religioase şi dorinţa de libertate naţională (sigur, pe fondul unor ambiţii personale), s-a văzut mai întâi în vremea luptei pentru investitură.
Ulterior a început Renaşterea, cu redescoperirea valorii Omului. Nu este de mirare că majoritatea Revoluţiilor au avut o bază laică, uneori chiar antireligioasă.
Reforma a fost o continuare a luptei pentru ieşirea de sub limitările date de ierarhia bisericii catolice. Nu este de mirare că ţările majoritar protestante sunt cele care au cele mai bine definite drepturi ale omului. Iarăşi, lumea ortodoxă, în general se "mândreşte" cu limitări sau interpretări deformate ale acestor drepturi.
Şi acum, o precizare, poate necesară. Eu vorbesc de obicei despre libertatea de gândire. Libertatea de acţiune nu poate fi completă din cauza contradicţiei dintre nevoia de libertate individuală, pe de o parte, şi nevoia de apartenenţă la grup
Frumos periplu, dar se intemeiaza pe premise false.
Libertatea evreilor a fost interpretata ca un dar, o favoare primita de la D-zeu, pentru acest lucru avea valoare si in acest context, conferind poporului credinta ca este poporul ales de D-zeu. Observi ca aceasta valoare este subordonata celorlalte mai mari, si nu s-ar fi gandit cineva sa puna acest lucru mai presus de D-zeu si de invataturile lui.
Cat priveste crestinii, contextul nu a mai fost asa de favorabil, fiind vorba de uciderea fiului lui D-zeu, acesta nu avea de ce sa faca favoruri atat de fatise. Prin urmare nici crestinii care erau cativa, nu aveau nici o sansa in fata romanilor care intemeiasera un imperiu care se intindea pe mai mult de jumatate din suprafata locuita pe atunci. Ce solutii miraculoase aveai tu la indemana, cu faimoasa ta libertate, in contextul acela? Si totusi crestinii s-au inmultit si au ajuns sa domine in insusi sanul impriului roman, si sa aiba un conducator universal recunoscut pe locul imperiului destramat chiar mai presus decat orice print si principe. Si care crezi ca a fost ingredientul de baza? Pai credinta, si mult admirata de tine, libertate de gandire. Daca nu se organizau si nu opuneau rezistenta prin gandirea lor libera in discordanta cu normele timpului si tiparul vremii, erau asimilati si daca n-ar fi nu s-ar povesti.
Doar ca eu vorbeam de libertatea ne-religioasa, cand aduceam in discutie Revolutia Franceza, in speta libertatea civica si drepturile omului. Libertate de gandire exista prin religie din era luptelor cu gladiatori si a prigonirii crestinilor, si chiar mai inainte doar ca este subordonata unei Divinitati creatoare, care doreste ce e mai bine pentru oameni, inclusiv sa consimta neconstransi sa il venereze.
