Început de Dismissive, Lun 15 iul 2013 · 31 răspunsuri · 14.851 vizualizări
Eu beau. Adevarat, Ma puteti cataloga cum doriti. Un bautor ar trebui totusi sa stie ca exista niste limite. Nesccrise. Voi tocmai ce-ati incalcat una. Si dintre voi iert doar unu'. Sunteti mai prosti decat va poate arata oglinda.
Reputatia de betiv nu o reneg - totusi nu cred sa fi facut in mod voit rau...Idiotilor ! - A fi betiv este o arta!
Nu te certa singur, cearta-te cu mine ca nu impartim 5 sticle de vin rosu in dezbaterea cailor vietii.
SeqenenreTao a scris:Dar cum ajungem sa iubim? Predispozitia catre iubire arata ca omul nu iubeste pentru ca vrea ci pentru ca trebuie, iubirea fiind o conditie a supravietuirii sale.
Viata ne tareste pan-acolo si mai departe, este ceva asemanator cu caratul crucii pe Via Dolorosa.
1. Nu vreau sa fiu iubit -
2. Credem la un moment dat ca iubim pe cineva. Gandim atunci ca am face orice pentru acel cineva, inclusiv imbecilul si banalul sacrificiu suprem. Vedem in dragoste ceva pur.
3. Cel mai repede ajunge sa iubeasca cand este deprimat, cand se simte neimplinit, cand traieste permanent sub imperiul sentimentului ca ceva lipseste.
4. Dragostea este un cerc pervers si vicios.
5. Cine castiga in dragoste? Absolut nimeni. A iubi inseamna a recunoaste ca esti incomplet.
1. Eu cred ca iti doresti, doar ca nu de catre oricine si in nici in orice conditii. Multa lume nu vrea sa inteleaga ca un substituent al dragostei nicidecum nu implica dragoste, nu umple acel gol anume, dar in acelasi timp - nici nu demonstreaza ca dragostea adevarata ar fi o utopie sau un fals. Nu are cum. Substituentul reprezinta in fond doar o entitate cu totul aparte de dragoste.
2. Omul nu este pur, este impur. Dragostea poate fi pura, dar eventual intr-o alta dimensiune decat cea uman acceptata. Sau, daca e sa mergem si mai departe - dragostea poate purifica. Cat, cum si de ce? - aici numai tu iti poti raspunde, daca e cazul.
3. Nu cred ca ajunge sa iubeasca, cat e mai usor atras de imaginea a ceea ce i-ar putea aduce dragostea, cand se simte neimplinit din diverse motive. E ca si cum dragostea e pusa ca un pion de solutionare a unor probleme generale. Si nu consider ca este corect din punct de vedere a logicii analitice. Omul este o entitate complexa si nu este suficient doar sa iubeasca si sa fie iubit pentru a fi implinit, chiar daca in majoritatea cazurilor fara dragoste si iubire nu se simte implinit.
4. Nu cred ca e asa, decat in cazul in care ai 'asteptari' irealiste asupra dragostei. Sau o confunzi cu un substituent. Vezi punctul 1 si/sau 2.
5. Cand vine vorba de dragoste, nu cred ca se poate analiza si din punct de vedere al castigului. De niciun fel. Eventual putem vorbi de bonusuri. Sper ca intelegi unde fac diferenta intre castig si bonus. Idem si pentru ultima fraza citata.
Deh, parerile mele. 
Editat Lun 15 iul 2013 12:33
SeqenenreTao a scris:Dupa cum am mai spus : Cunoasterea se poate dobandi doar prin analitic.
I beg to differ.
Cei care mereu sunt prinsi in acest tip de cunoastere nu vor avea niciodata acces la cunoasterea adevarata dincolo de concepte.Pentru ca mereu sunt orbiti de constrangerea pozitiillor conceptuale.Este similar cu "the act of misdirection" din timpul un spectacol de magie unde atentie publicului este directionata in mod gresit iar astfel magicianul se simte in siguranta pentru a-si indeplini actul magic.
La fel prin atasamentul catre pozitii conceptuale si prin uteea directionalitatii acelor pozitii suntem furati,absorbiti de propria creatie fara a intelege ca este o fantasma a propriei minti si ca de fapt realitatea nu poate fi decat ceea ce este dincolo de limtele impuse de aceasta.
Cunoasterea adevarata este cea la care se ajunge fara effort si se situeaza dincolo de actiune.
Acest moment coincide cu revarsarea a nenumarate calitati care sunt potentiale in acea cunoastere.
Iubirea si dragostea fac parte din acel domeniu infinit al cunaosterii si ele sunt potentate de energia infinita a acellui tip de cunoastere.
Daca suntem inamorati de cineva , aceasta in esenta ei vorbeste de faptul ca avem in noi capacitatea de a iubi iar iubirea exista in noi si este propria noastra creatie.Ea exista in noi sub forma de potential.Cand exista cauze si conditii propice ea iese la suprafata si se manifesta.Astfel este cu toate calitatile.
SeqenenreTao a scris:Si dintre voi iert doar unu'.
Fii doar linistit si vei observa ca in timp optim vei ierta tot. Este foarte importanta iertarea atat fata de intreaga ta fiinta, cat si fata de alti semeni si acest lucru deja l-ai constientizat in momentul in care-ai zis ca " iert". Este deja primul pas intru transformarea cunoasterii in intelepciune ( care-i net superioara cunoasterii).
Editat Lun 15 iul 2013 14:55
Jnanadakini a scris:I beg to differ.
Cunoasterea adevarata este cea la care se ajunge fara effort si se situeaza dincolo de actiune.
I beg to differ too!
Stiu unde bati, insa am o pozitie diametral opusa, anume ca nu exista cunoastere care sa se realizeze fara efort si fara actiune.
SeqenenreTao a scris:In concluzie iubirea afisata fata de persoana suflet pereche este o executare a unei comenzi ea aparand pe fondul unui dezechilibru emotional. Cel mai repede ajunge sa iubeasca cand este deprimat, cand se simte neimplinit, cand traieste permanent sub imperiul sentimentului ca ceva lipseste.
Este fals. Eu stiu ca nu poti iubi in conditii de vulnerabilitate, ci iubesti cand esti pregatit pentru asta. Iar asta implica o autosatisfactie si iubire de sine. Pentru ca atunci poti darui si altuia :P Nu exista acest sentiment fara reciprocitate, ar fi imposibil.
SeqenenreTao a scris:- A fi betiv este o arta!
Mda, arta de a te omori lent si sigur, tragandu-i dupa tine pe cei care au nenorocul sa le pese de tine.
destul de adv, dar nu vorbesti de iubire, ci de pasiune. Si pasiunea inseamna suferinta. Poti sa iubesti intens dar dragostea adevarata nu e egoista, nu e posesiva, nu te slabeste ci dimpotriva, dragostea dintre oameni, nu numai romantica e singura chestie pentru care traim.
SeqenenreTao a scris:Dar cum ajungem sa iubim? Predispozitia catre iubire arata ca omul nu iubeste pentru ca vrea ci pentru ca trebuie, iubirea fiind o conditie a supravietuirii sale. Nu o capata in anumite imprejurari sau dupa un anumit timp ci cu ea se naste. Iubind nu arata ca este un tip deosebit, bun ci demonstreaza ca este un individ cat se poate de normal. In concluzie iubirea afisata fata de persoana suflet pereche este o executare a unei comenzi ea aparand pe fondul unui dezechilibru emotional. Cel mai repede ajunge sa iubeasca cand este deprimat, cand se simte neimplinit, cand traieste permanent sub imperiul sentimentului ca ceva lipseste.
De ce suferim din dragoste? Motivele principale ar fi : egoismul si frica. Egoismul pentru ca ajungi sa crezi ca cel iubit iti apartine. Frica pentru ca la un anumit nivel omul stie ca dragostea este o iluzie si ca fara aceasta iluzie viata ramane teribil cosmar.
De ce ne oprim din iubire? Pentru ca nevoile care te-au facut sa iubesti acel om nu mai exista. Te-ai vindecat de tot ce te puteai vindeca langa el iar acum nu iti mai este de niciun folos. Acum nevoile tale sunt altele. E timpul sa iubesti pe cineva care sa-ti poata satisface noile nevoi. Ce se intampla cu cel parasit nu este responsabilitatea ta.
Cine castiga in dragoste? Absolut nimeni. A iubi inseamna a recunoaste ca esti incomplet.
Interesant subiect si totodata frumos. In general oamenii evita sa discute sincer despre iubire si asta din cauza sentimentului ca facand asta se expun. Intr-o lume axata in special pe efemerinde, chiar ca n-ar strica sa discutam un picut si despre iubire...
Cum ajungem sa iubim? Prin insusi faptul de a trai. Cu iubirea sau, altfel spus, cu capacitatea sau potentialul de a iubi, intr-adevar ne nastem; e clar ca unii iubesc mai mult, altii mai putin si lesne o putem constata privind in jurul nostru. Insa la fel de adevarat, cum spunea Harald, e ca iubirea se invata ca orice alt lucru pe lumea asta. Dar invatam sa iubim nu numai in primii ani din viata, ci in toata viata noastra, pana in ultima clipa, pentru ca orice experienta de viata, orice sentiment, orice traire de orice natura, se sedimenteaza undeva in subconstient si devine un bun castigat. Invatam la inceput sa-i iubim pe cei din imediata noastra apropiere (parinti, frati etc.), apoi pe cei cu care intram ulterior in contact si pentru care simtim o anumita afinitate sau atractie ( prieteni, iubite/iubiti), apoi ne extindem iubirea catre cei pe care odinioara ii credeam total diferiti de noi, apoi invatam sa iubim toate fiintele, clipa, viata in totalitatea ei si tot asa. Iar faptul ca iubim, chiar daca poate fi luat ca ceva normal, cu siguranta arata ca suntem niste tipi deosebiti.
De ce suferim din dragoste? In principal din cauza egoismului si a fricii, asa cum ai spus tu sau, altfel spus, pentru ca intr-un anumit moment al existentei noastre nu suntem capabili sa integram datele experientei de care avem parte si sa o intelegem ca atare.
De ce ne oprim din iubire? Din cauza unor factori coroborati, cum ar fi: "oboseala", suferinta, imbatranirea, teama, resemnarea, slabirea facultatilor mentale si altii
Cine castiga in dragoste? Intotdeauna cel care iubeste...