Nu vreau sa fiu iubit - nu vreau sa fiu adorat, Vreau doar sa dezbatem un subiect neutru intr-o maniera neutra si obiectiva.
Am sa deschid acest topic printr-un mesaj neutru si totodata subiectiv. Dar ce este subiectivismul daca nu o suma de concluzii raportate la propriul interes?
Asa ca ii rog pe cei interesati de subiect sa-si asume propabilitatea de a se angaja in discutie in baza unei concluzii adanc inregimentate in propria lor esenta.
Iata si textul :
Credem la un moment dat ca iubim pe cineva. Gandim atunci ca am face orice pentru acel cineva, inclusiv imbecilul si banalul sacrificiu suprem. Vedem in dragoste ceva pur.
Dar cum ajungem sa iubim? Predispozitia catre iubire arata ca omul nu iubeste pentru ca vrea ci pentru ca trebuie, iubirea fiind o conditie a supravietuirii sale. Nu o capata in anumite imprejurari sau dupa un anumit timp ci cu ea se naste. Iubind nu arata ca este un tip deosebit, bun ci demonstreaza ca este un individ cat se poate de normal. In concluzie iubirea afisata fata de persoana suflet pereche este o executare a unei comenzi ea aparand pe fondul unui dezechilibru emotional. Cel mai repede ajunge sa iubeasca cand este deprimat, cand se simte neimplinit, cand traieste permanent sub imperiul sentimentului ca ceva lipseste.
De ce este slabiciune? Pentru a raspunde la intrebare trebuie in primul rand sa ne uitam la cei care se indragostesc repede, des si care ajung sa sufere constant de pe urma acestei insuficiente. Cum sunt acei oameni? Extrem de sensibili, cei care iubesc de cele mai multe ori sunt totodata cei mai vulnerabili dintre noi. Nesiguri pe ei, timizi, uneori mizantropi, intotdeauna tristi cand sunt singuri, acesti oameni au tendinta de a se indragosti de oricine le acorda atentie. Ei sunt capabili de a iubi persoane de sex opus inhiband dorinta sexuala caci pentru ei singuratatea este un dusman atat de odios incat invinge voluptatea trupeasca. Intr-un spital al victimelor iubirii ei ar fi principalii pacienti , internandu-se si externandu-se necontenit, incapabili de a atinge starea de sanatate, imposibil de vindecat.
De ce suferim din dragoste? Motivele principale ar fi : egoismul si frica. Egoismul pentru ca ajungi sa crezi ca cel iubit iti apartine. Frica pentru ca la un anumit nivel omul stie ca dragostea este o iluzie si ca fara aceasta iluzie viata ramane teribil cosmar.
De ce ne oprim din iubire? Pentru ca nevoile care te-au facut sa iubesti acel om nu mai exista. Te-ai vindecat de tot ce te puteai vindeca langa el iar acum nu iti mai este de niciun folos. Acum nevoile tale sunt altele. E timpul sa iubesti pe cineva care sa-ti poata satisface noile nevoi. Ce se intampla cu cel parasit nu este responsabilitatea ta. Dragostea este un cerc pervers si vicios. Nu are nicio regula, nu tine cont de nimic si este guvernata in mod absolut de egoism. La maturitate sentimentala se ajunge calcand pe multe cadavre adolescentine. Cei care stiu sa arate ca iubesc, cei care stiu sa se faca iubiti, cei care stiu sa iubeasca sunt totodata si asasini desavarsiti.
Cine castiga in dragoste? Absolut nimeni. A iubi inseamna a recunoaste ca esti incomplet.
De ce dragostea se naste moarta? Pentru ca dragostea este in cele din urma o fuga disperata din calea mortii, o negare a finitatii. Si moartea nu poate fi invinsa, caracterul finit al omului nu poate fi negat.
Exista dragoste pura? Da, insa ea implica renuntarea la propria persoana, separarea simtamintelor fizice de cele spirituale. In dragostea pura partener ti-e universul si nu un alt om.
