iau puterea de la capatul celalalt...si urc...
C
Început de Moonlightrain, Lun 8 iul 2013 · 65 răspunsuri · 8.966 vizualizări
te inteleg
Moonlightrain a scris:Eh, în ultima săpt, am simţit că nu mai rezist, pentru că sunt ferm convins că iarăşi se întâmplă ceva, iar problema de la serviciu m-a dărâmat total. Eu simt că mă îndrăgostesc, dar totodată simt că mor pe dinăuntru din cauza problemei cu job-ul, deoarece a fost un efort masiv pe care l-am făcut acolo în ultimii ani şi m-am implicat enorm emoţional
Incearca sa le separi. E greu dar nu imposibil . Cele mai mari probleme in viata apar cand se amesteca jobul cu viata particulara.
Tot ce nu te omoara te intareste.
Moonlightrain a scris:sunt interesat de cineva, încep să arăt asta, etc, feedbackul e pozitiv, începem să ne apropiem şi atunci când simt că merge, încep să mă stresez, să mă încordez, în loc să fiu relaxat cum eram la început.
Şi asta va continua până la adânci bătrâneţi, pentru că nu eşti mulţumit niciodată cu ce ai. Şi asta nu se rezumă numai la persoane, ci şi la obiecte sau situaţii. De exemplu: dacă ai avea o maşină Audi, după o vreme nu ai fi mulţimit de ea, şi ai vrea un BMW. Sau dacă ţi s-ar propune o vacanţă la mare, nu ţi-ar plăcea acolo şi ai dori la munte, iar dacă ar fi la munte, ai dori la mare. Aşa e şi cu femeile din viaţa ta.
Psihologic, ai o personalitate negativistă, care se lamentează veşnic, e veşnic nemulţumit, creează probleme de care apoi se vaită, tot timpul spune că îi este greu, că nu-şi găseşte locul, e pesimist, fără mult curaj....şi aşa mai departe.
Pentru a te schimba, va trebui să te mai naşti odată, dar fără personalitatea asta negativistă.
Al Micu' a scris:Esti cam disperat in a avea o relatie si asta se simte.
Să ştii că da, iar în momentul în care intram şi mergea bine (acum 2 ani) vroiam cât ma repede să ies. Acum totul s-a schimbat şi mă sperie.
Melissa Rebecca a scris:De ce incepi sa te stresezi si sa fii incordat? De ce ti-e teama ??
Vezi ca de ce ti-e teama, nu scapi. Deci nu mai proiecta chestii negative pe relatia in curs. Ramai relaxat. Daca merge mai departe frumos relatia, e ok, iar daca nu mai merge, asta e. Nu e nicio tragedie. Next. Pana gasesti femeia potrivita pentru tine. Ai doar 29 de ani, nu 92, ca sa fii asa de panicat.
Cred că mi-e teamă de eşec, de un nou eşec pe plan afectiv. Mă simt ca într-un ciclu în care ştiu că urmează să se întâmple ceva şi încep să mă panichez. E ca şi cum am mai văzut filmul ăsta odată şi încerc să ies cumva din el.
The Unknown a scris:Care ti-e prioritatea in viata, femeia sau munca??? La varsta ta n-ar trebui sa ajungi la capatul puterilor cand n-ai pe copiii sau alte probleme de familie decat pe tine sa te intretii. Cauta o munca si nu te lasa de femei ca sa te tina in viata relatiile. Nu inteleg de ce fug femeile de tine? De la bun inceput trebuie sa spui ca vrei o relatie serioasa nu doar de pierdut timpul pe la fime.
Un job am, ideea e că lucrând în domeniul jurnalistic, făceam mai multe lucruri în diferite părţi, dar acesta, cel care a picat, era cel mai apropiat de mine, pentru că am crezut în el şi zâmbeam constant. A fost ca şi cum am căzut de pe un nor de puf. Sunt independent, am apartamentul meu, etc, dar a fost ca o lovitură totală şi asta cred că m-a făcut să reflectez şi spre ea.
stupid_me a scris:Suferi de teama de esec,bag seama.ideea e ca eu nu cred ca ai avea o problema,decat inchipuita. Cu femeile nu ai de ce te stresa.e plina lumea de ele.fii mai selectiv si comporta'te natural.nu ai musai ce pierde,poate doar castiga.tu ce complexe ai in fond?
Da, aşa e, cred că ai perfectă dreptate, teama de eşec este principalul factor, pentru că tind să cred că devine laitmotivul oricărei relaţii pe care o pornesc. Nu am complexe, ci am avut o aroganţă înternă care m-a ajutat să nu fiu complexat de ceva anume sau dacă era, reuşeam să trec peste.
VEMANS a scris:Incearca sa le separi. E greu dar nu imposibil . Cele mai mari probleme in viata apar cand se amesteca jobul cu viata particulara.
Tot ce nu te omoara te intareste.
Asta încerc să fac, dar repet, deşi pe plan sentimental nu e nimic stabilit, vestea profesională m-a făcut mai mult decât sceptic cu privire la ceea ce urmează.
lupini a scris:Şi asta va continua până la adânci bătrâneţi, pentru că nu eşti mulţumit niciodată cu ce ai. Şi asta nu se rezumă numai la persoane, ci şi la obiecte sau situaţii. De exemplu: dacă ai avea o maşină Audi, după o vreme nu ai fi mulţimit de ea, şi ai vrea un BMW. Sau dacă ţi s-ar propune o vacanţă la mare, nu ţi-ar plăcea acolo şi ai dori la munte, iar dacă ar fi la munte, ai dori la mare. Aşa e şi cu femeile din viaţa ta.
Psihologic, ai o personalitate negativistă, care se lamentează veşnic, e veşnic nemulţumit, creează probleme de care apoi se vaită, tot timpul spune că îi este greu, că nu-şi găseşte locul, e pesimist, fără mult curaj....şi aşa mai departe.
Pentru a te schimba, va trebui să te mai naşti odată, dar fără personalitatea asta negativistă.
Să ştii că am mai auzit asta, dar mereu am considerat că e realism, nu negativism. Nemulţumit într-adevăr sunt, de ce? Nu am idee.
Moonlightrain a scris:Să ştii că am mai auzit asta, dar mereu am considerat că e realism, nu negativism. Nemulţumit într-adevăr sunt, de ce? Nu am idee.
Fiecare om are propria personalitate, care se formează în funcţie de experienţele de viaţă petrecute, începând cu familia, şcoala, prietenii, locuri în care ai fost, şi multe altele. În funcţie de modul în care ai trăit în familie, în şcoală, alături de prieteni, şi ce efecte au avut asupra ta, ţi-a determinat personalitatea negativistă.
De obicei, veşnic nemulţumiţii sunt cei care au fost neglijaţi în copilărie, cărora nu li s-a arătat prea mult interes, şi dacă totuşi s-a făcut, a fost un interes superficial. Nu ştiu dacă şi la tine e cazul, dar, de aici vine negativismul: se respinge ceva, iar acel ceva e manifestarea subconştientă a neglijării din copilărie.
Sigur, cunoscuţii îţi vor spune să consulţi în psiholog. Însă, ce îţi spune psihologul, îţi pot spune şi eu, diferenţa e că eu nu-ţi cer bani. 
lupini a scris:Psihologic, ai o personalitate negativistă, care se lamentează veşnic, e veşnic nemulţumit, creează probleme de care apoi se vaită, tot timpul spune că îi este greu, că nu-şi găseşte locul, e pesimist, fără mult curaj....şi aşa mai departe.
De unde pana unde ai dedus asta? Mi se pare aproape fantasmagorica deductia ta...
Moonlightrain a scris:Da, aşa e, cred că ai perfectă dreptate, teama de eşec este principalul factor, pentru că tind să cred că devine laitmotivul oricărei relaţii pe care o pornesc. Nu am complexe, ci am avut o aroganţă înternă care m-a ajutat să nu fiu complexat de ceva anume sau dacă era, reuşeam să trec peste.
Asta cu aroganta interna mie imi suna a 'ascunderea cacatului sub pres'.
Ceva e acolo. Pana nu faci curatenie, nu dispare, Ba mai degraba creste.
Esti complexat, dar nu-mi dau seama (inca) de ce anume.
Cum s-au impacat parintii tai si cum s-a sfarsit prima ta relatie cu o fata?
lupini a scris:Fiecare om are propria personalitate, care se formează în funcţie de experienţele de viaţă petrecute, începând cu familia, şcoala, prietenii, locuri în care ai fost, şi multe altele. În funcţie de modul în care ai trăit în familie, în şcoală, alături de prieteni, şi ce efecte au avut asupra ta, ţi-a determinat personalitatea negativistă.
De obicei, veşnic nemulţumiţii sunt cei care au fost neglijaţi în copilărie, cărora nu li s-a arătat prea mult interes, şi dacă totuşi s-a făcut, a fost un interes superficial. Nu ştiu dacă şi la tine e cazul, dar, de aici vine negativismul: se respinge ceva, iar acel ceva e manifestarea subconştientă a neglijării din copilărie.
Sigur, cunoscuţii îţi vor spune să consulţi în psiholog. Însă, ce îţi spune psihologul, îţi pot spune şi eu, diferenţa e că eu nu-ţi cer bani.
Să ştii că am norocul că o prietenă bună este psiholog şi am purtat o discuţie cu ea în trecut. Cam asta mi-a spus şi ea, nu e nevoie de psiholog, ci eu trebuie să fac singur pasul spre mai bine.
stupid_me a scris:De unde pana unde ai dedus asta? Mi se pare aproape fantasmagorica deductia ta...
Asta cu aroganta interna mie imi suna a 'ascunderea cacatului sub pres'.
Ceva e acolo. Pana nu faci curatenie, nu dispare, Ba mai degraba creste.
Esti complexat, dar nu-mi dau seama (inca) de ce anume.
Cum s-au impacat parintii tai si cum s-a sfarsit prima ta relatie cu o fata?
Nu cred că m-am exprimat corect, ci mai repede am vrut să spun o siguranţă de sine. Adică nu m-am jucat, mereu am folosit orice atuu pe care îl am, etc.
Legat de copilărie. Azi noapte m-am gândit la asta şi mă aşteptam să îmi vină întrebarea asta. O să sune utopic, dar am crescut într-o familie perfectă. Ai mei se iubesc ca în prima zi, am fost crescut cu valori, etc, să fiu corect, dar am avut şi o mare libertate pentru că m-au învăţat să fac distincţia dintre bine şi rău. Având asta în faţă, mereu am vrut ceva stabil, cred că încă din a 5-a, când începusem să ajung la pubertate. Prima relaţie s-a terminat rapid, pentru că îmi plăcea de altcineva, a fost o greşeală că făcusem aia, dar cât a fost, a fost bine.
Cred că de aici vine problema, vreau ce au avut şi au ai mei. Deşi culmea, apoi mă sperii şi dau înapoi.
Moonlightrain a scris:Nu cred că m-am exprimat corect, ci mai repede am vrut să spun o siguranţă de sine. Adică nu m-am jucat, mereu am folosit orice atuu pe care îl am, etc.
Pai nu tu ai spus ieri ca ai creat jocuri?
Ntzz..ntzz..oare care e adevarul atunci?
Un om sigur pe sine nu simte deloc nevoia sa creeze jocuri, circumstante..pentru a isi apropia anumite persoane.
Insist pe complex. Ai cel putin unul mare de tot.
Voila:
Moonlightrain a scris:Cred că tot jocul ăsta.
S-ar putea sa fi intrat in niste relatii pe care nu ti le-ai dorit neaparat, dar te-ai complacut oferind incredere oarba, mintindu-te, iar apoi ai ranit involuntar, ai frant vreo inima, doua, trei. Sunt lucruri pe care multi oameni le fac (iti vorbesc din proprie experienta), se simt confortabil in relatie pentru ca nu exista presiunea pasiunii, se trece cumva direct la banalitatea relatiei, iar apoi, ca o lege hoata a compensatiei, cand te lovesti de pasiune, cand te scarpina niste fluturi, simti ca-ti pierzi controlul pentru ca nu esti obisnuit. Se pierde naturaletea, reactiile tale sunt afectate de atentii exagerate pe care simti nevoia sa le expui, poti parea ciudat, poti plictisi sau chiar poti speria. Lasi senzatia de disperare, iar femeile, in general, urasc asta.
E intr-un fel un complex de inferioritate fata de dragoste, nu neaparat fata de partenera, care te pune in dificultate si iti haleste naturaletea, care, in mod normal, te-ar fi ajutat sa te descurci foarte bine. Probabil un complex provenit din dorinta exagerata, provenita la randul ei din cauza esecurilor. Iti trebuie o partenera potrivita, care intelege fenomenul asta si poate sa citeasca printre reactiile tale neobisnuite sau, si mai bine, una care reuseste sa te faca sa te porti natural chiar si atunci cand iti dau fluturii palme dupa ceafa.