Salutare, vă citesc de ceva vreme cu atenţie, dar nu am avut curajul până acum să scriu cuiva.
Sunt genul de om destul de introvertit, ţin necazurile pentru mine şi ascund totul în spatele unui zâmbet. Cum v-am zis, citesc de ceva vreme pe aici şi mi-am luat inima în dinţi să postez în speranţa că poate un străin te poate ajuta mult mai obiectiv decât ar face-o un prieten, aşa fără să o mai lungesc:
Am fost un tip destul de ... cu lipici la femei (am 29 de ani), reuşeam rapid să le fac interesate de mine, dar atât de repede se şi termina orice relaţie, din varii motive. Acum 1 an, am terminat cea mai lungă relaţie din viaţa mea, am fost cu o femeie care mi-a fost prietenă şi cu care am început o relaţie, dar care s-a dovedit un eşec. Imediat după am început să încerc să fiu cu altcineva, genul de relaţie care să fie relaţie în adevărtul sens al cuvântului, dar de fiecare dată se termina şi şimteam câte un nod groaznic.
Nu sunt genul posesiv, gelos, sufocant, etc, dar sunt un om care arată că este interesat de cineva, dacă într-adevăr este şi care acordă destul de multă atenţie respectivei, dar atenţia face parte din modul meu de a cucerii o femeie, iar aici mă refer la vorbit mult cu ea, etc, nu cadouri exagerate sau ştiu eu ce. ŞI făcând asta, cumva îmi începe să îmi placă mie mult mai mult respectiva şi în momentul în care simt că this is it, începe relaţia ca lumea, se termină.
Am avut 8 tentative de relaţie de cand am terminat-o pe cea mai lunga, toate dovedindu-se eşec după maxim 3 săptămâni. Eram destul de deprimat o săpt apoi, dar cumva făceam tranziţia rapid la următoarea, se formase un fel de ritual. Eh, acum începe cu adevărat problema.
Acum o săpt, revista la care lucram a dat faliment, iar venitul meu s-a diminuat considerabil. Ideea e că sâmbătă totul era în regulă, iar duminica falimentul era declarat. A venit ca un şoc şi m-a lovit puternic, dând acea senzaţie pe care cred că aţi avut-o vreodată, de neputinţă, ca şi cum te-ai simţii ca un ratat. În paralel, de vreo lună am început să vorbesc cu o fata, spun fata pentru că este cu 7 ani mai mică şi mi-a spus că iese cu cineva, dar nu este împreună cu acel tip, ci doar ies. Cumva, apoi am reuşit să o conving să ieşim, iar în ultimele 2 săpt am ieşit de mai multe ori, într-un final, reuşind să ne sărutăm. Aveam ieşiri amicale, în care ne plimbam până în zori, etc. Uşor, uşor, am început să mă entuziasmez, deşi tipa mi-a spus că ea este destul de distantă de oameni, etc şi că s-ar putea să nu fim împreună, ci să continuăm să ne cunoaştem şi să vedem unde merge "relaţia asta", ceea ce mi s-a părut foarte în regulă, deoarece nu s-a ascuns după tufiş.
Eh, în ultima săpt, am simţit că nu mai rezist, pentru că sunt ferm convins că iarăşi se întâmplă ceva, iar problema de la serviciu m-a dărâmat total. Eu simt că mă îndrăgostesc, dar totodată simt că mor pe dinăuntru din cauza problemei cu job-ul, deoarece a fost un efort masiv pe care l-am făcut acolo în ultimii ani şi m-am implicat enorm emoţional. Ultimele 2 zile au fost groaznice, spre ruşinea mea, am plâns fără oprire şi am ajuns să nu mai am stare, să simt cum mor pe dinăuntru fără să ştiu de ce cu adevărat. Probabil s-au adunat toate, dar e un moment în care nu văd cum pot să mă ridic şi nu ştiu de ce, sunt şanse să fiu cu ea, să nu fiu cu ea, etc, job probabil o să mai apară, (am un job, dar lucram şi acolo), dar am un nod sufocant care mă termină, încerc să le pun pe seama eşecurilor sentimentale, dar nu înţeleg de ce tot se repetă asta, ce naiba e în neînregulă cu mine, de ajung aici de fiecare dată, iar acum o fac mai rău ca niciodată.
Sper că nu v-am plictisit şi vă mulţumesc din inimă pentru ce urmează.