"stiinta fara religie este schioapa, religia fara stiinta este oarba"
Deseori citata de teologi, aceasta fraza a dus la crearea unui mit, acela ca Einstein era credincios. De fapt citatul este rupt din context, si sunt destule altele care arata care era adevarata parere a lui Einstein despre Dumnezeu, si ce intelegea el prin religie. Fraza de mai sus este luata din eseul "Stiinta si religie" (Albert Einstein - "Cum vad eu lumea", Ed. Humanitas), contextul relevant fiind urmatorul ;
"Stiinta insa nu poate fi creata decat de oameni adanc patrunsi de aspiratia spre adevar si intelegere. Sentimentul acesta isi are izvorul in sfera religiei. De aceasta tine si increderea ca regularitatile valabile pentru lumea existentei sa fie rationale, adica accesibile ratiunii. Eu unul nu pot concepe un om de stiinta veritabil fara aceasta credinta profunda. Situatia poate fi exprimata printr-o imagine: stiinta fara religie este schioapa, religia fara stiinta este oarba.
Desi am afirmat mai inainte ca nu poate exista un conflict legitim intre religie si stiinta, trebuie sa precizez totusi aceasta asertiune inca o data, intr-un punct esential, cu referire la continutul efectiv al religiilor istorice. Precizarea priveste conceptul de Dumnezeu. In perioada de tinerete a evolutiei spirituale a omenirii, fantezia umana a creat dupa chipul omului zei despre care se credea ca determina sau in orice caz influenteaza lumea fenomenala. Omul cauta sa schimbe atitudinea acestor zei in favoarea sa prin magie si rugaciune. Ideea de Dumnezeu din religiile propovaduite astazi este o sublimare a acestei conceptii vechi despre zei. Caracterul ei antropomorfic se vadeste bunaoara, in faptul ca oamenii apeleaza la fiinta divina in rugaciuni si ii cer sa le indeplineasca dorintele.
Fireste, nimeni nu va nega ca ideea existentei unui Dumnezeu personal, atotputernic, drept si bun poate oferi omului consolare, ajutor si calauza; totodata, gratie simplitatii sale, ea este accesibila si spiritelor celor mai neevoluate. Dar, pe de alta parte, aceasta idee sufera de carente decisive, care au fost dureros resimtite chiar de la inceputul istoriei. E vorba de faptul ca, daca aceasta fiinta este atoputernica, atunci tot ce se petrece in lume, inclusiv orice actiune umana, orice gand uman, orice sentiment si orice aspiratie umana, este de asemenea opera ei; cum ne-ar putea trece prin cap, in acest caz, sa-i facem pe oameni raspunzatori pentru faptele si gandurile lor in fata unei asemenea fiinte atotputernice? Dand pedepse si recompense, ea ar pronunta intr-o anumita masura verdicte privitor la propriile sale fapte. Cum s-ar impaca aceasta cu bunatatea si dreptatea ce i se atribuie?"
Eseul se incheie in felul urmator:
"Cu cat umanitatea evolueaza mai mult din punct de vedere spiritual, cu atat mi se pare mai cert ca drumul spre adevarata religiozitate nu trece prin frica de viata si frica de moarte si prin credinta oarba, ci prin nazuinta spre cunoastere rationala. In acest sens cred ca preotul trebuie sa devina un invatator, daca vrea sa corespunda inaltei sale misiuni educationale."