Cine rationeaza in iubire e stapanul celuilalt

Idiotii nu rationeaza.

Psihoticii nu au logica.

Psihopatii nu au emotii reale.

Pentru ca o relatie sa fie echilibrata, trebuie sa existe ratiune, logica si emotii( sentimente). In proportii diferite, depinde de fiecare om, cum e construit.

Cine nu rationeaza , in orice, nu numai in iubire, e idiot. Cine rationeaza asa cum rationeaza Mihail Drumes, e un psihopat. Sau psihotic, pentru ca nu are logica. Cum adica sa pleci pentru ca s-ar putea sa fii ranit?

Concluzia mea este ca cine rationeaza in iubire, ( fara sa se bazeze numai pe ratiune) , este stapanul sau propriu. Fiind stapanul sau, poate participa 100% in relatia de iubire. Poate partenerul nu participa 100%, asta nu inseamna ca cel care are procentaj mai mare de participare este stapanul celui cu procentaj mai mic. Este doar o stare de fapt, egalitate absoluta nu exista decat in visele lui Marx si Engels, si nu avea legatura cu iubirea.

Din cauza acestui topic a trebuit sa recitesc "Invitatie la vals".

Nu-mi pare rau ca am facut-o, mai ales ca eu fac parte din categoria celor grei de cap, care spun ca o carte trebuie citita de mai multe ori pentru a fi inteleasa cu adevarat.

Imi pare rau totusi ca mi-am redesteptat niste dileme care, altfel, poate s-ar fi topit in uitare.

Desigur ca nu va voi spune despre ce este vorba, dar vreau sa vin si eu cu un soi de definitie a unei povesti de iubire... hai sa nu zicem perfecte, ci mai degraba reusite:

Dragostea reprezinta starea cand mintea, inima si sufletul tau sunt in perfecta armonie, iar elementul care face posibil acest lucru este chiar persoana iubita.

Este o stare care te trimite intr-o dimensiune unde sentimentele degradante ca lasitatea, gelozia, ipocrizia sau orgoliul nu au acces, iar cele doua fiinte devin doar doua jumatati ale aceluiasi intreg, fie si doar pentru o clipa.

Iar personajul lui Drumes a fost un psihopat, clar. Totusi, e de admirat curajul autorului de a scrie o asemenea carte. Dincolo de doza de fictiune, cartea a fost ca un jurnal intim facut public, prin care autorul a demonstrat lumii intregi ca a iubit cu adevarat.

Am citit "Invitatie la vals", in urma cu 25 de ani. Habar n-am despre ce era vorba in roman. Stiu doar ca mi-a placut.

Indragosteala e una, iubirea e alta.

Una e sa iubesti un barbat, alta e sa-ti iubesti parintii, alta sa iti iubesti copiii. Intr-adevar, iubirea fara ratiune nu are sanse de continuitate.

Exemplu 1 : o mama isi iubeste copiii, dar daca nu ar rationa, nu ar sti cum sa-i educe.

Exemplu 2 : o sotie isi iubeste sotul, dar daca nu i-ar atrage atentia cand greseste, relatia ar fi din ce in ce mai afectata de egoismul lui sau de imaturitatea lui.

Sara a scris:

Indragosteala e una, iubirea e alta.

Indragosteala as zice ca e nebunia hormonilor, iar iubirea este sentimentul, dragostea fiind simbioza dintre sentiment si carnal. Parerea mea.

@Sara

Am citit "Invitatie la vals", in urma cu 25 de ani. Habar n-am despre ce era vorba in roman. Stiu doar ca mi-a placut.

Mie nu mi-a placut. M-a bulversat, m-a intrigat, dar nu mi-a placut. Multi oameni (printre care ma numar si eu, adica eu sunt primul, ca asa vreau eu :boss: ) au citit carti "din viteza" pentru ca erau in voga la un moment dat. Nu e un lucru rau, mi-as dori sa se intample si acum acest lucru, printre tinerii aproape indobitociti de smartphone-uri, tablete, i-phone-uri si alte minuni tehnologice.

Indragosteala e una, iubirea e alta.

E discutabil, in functie de ce intelege fiecare din cei doi termeni.

Una e sa iubesti un barbat, alta e sa-ti iubesti parintii, alta sa iti iubesti copiii. Intr-adevar, iubirea fara ratiune nu are sanse de continuitate.

Exemplu 1 : o mama isi iubeste copiii, dar daca nu ar rationa, nu ar sti cum sa-i educe.

Exemplu 2 : o sotie isi iubeste sotul, dar daca nu i-ar atrage atentia cand greseste, relatia ar fi din ce in ce mai afectata de egoismul lui sau de imaturitatea lui.

Daca erai atenta, ai fi observat ca in acest topic se dezbate iubirea dintre un barbat si o femeie, asa ca exemplele tale sunt irelevante in acest context, asta ca sa nu mai punem la socoteala banalitatea sau poticnirile din exemplele tale.

Prin exemplul 1 ai spus, cu alte cuvinte: jungla este verde, dar daca nu ar fi nori, nu ar ploua. Un truism care nu demonstreaza nimic.

Cat despre exemplul al doilea... cred ca saracul Drumes plange acum printre stele, gandindu-se: "Ce am spus eu si ce s-a inteles!... Gizas..."

Ma intreb cum iubesc cei care clasifica dragostea pe categorii. Sau cei care isi impun autocontrolul in relatie, cei care nu se lasa dusi de valul sentimentelor. Cum iubesc cei care poarta in urma lor povara unor esecuri trecute pe care, in loc sa le arunce in tomberonul Uitarii, le diseca in prezent si incearca sa refoloseasca piesele pe care le considera intacte. Este o curiozitate retorica pentru mine, pentru ca nu vreau cu adevarat sa aflu raspunsul.

Un prieten de-al meu s-a indragostit de o fata, ea l-a placut pe el si au inceput sa iasa impreuna. Fata a suferit un accident, fiind in pericol sa-si piarda un picior. Prietenul meu era devastat. L-am intrebat: ce vei face acum? Daca va trebui sa-i fie amputat piciorul?

Iar el mi-a raspuns imediat, simplu: "m-am interesat deja, au aparut proteze ultra-usoare, chiar nu e o problema. O scoatem cumva la capat." Atunci mi-am dat seama cat de mult o iubeste. Nici o clipa nu s-a gandit sa se retraga din relatie, nu a avut nici cea mai mica ezitare.

Fata si-a revenit dupa accident. S-au casatorit cu multi ani in urma, se iubesc si acum, cred.

Sau cei care isi impun autocontrolul in relatie, cei care nu se lasa dusi de valul sentimentelor.

Da, si eu ma intreb. Sunt unii care zic "te iubesc", dar au foarte clar in minte limitele iubirii asteia. Nu sunt dispusi sa faca mai nimic pentru ea. Nu cred ca se poate numi iubire, poate doar un surogat.. nu stiu.

Sara a scris:

Habar n-am despre ce era vorba in roman. Stiu doar ca mi-a placut.

eu nu-mi mai aduc aminte nici macar daca mi-a placut.

gargbird a scris:

@Sara

Am citit "Invitatie la vals", in urma cu 25 de ani. Habar n-am despre ce era vorba in roman. Stiu doar ca mi-a placut.

Mie nu mi-a placut. M-a bulversat, m-a intrigat, dar nu mi-a placut. Multi oameni (printre care ma numar si eu, adica eu sunt primul, ca asa vreau eu :boss: ) au citit carti "din viteza" pentru ca erau in voga la un moment dat. Nu e un lucru rau, mi-as dori sa se intample si acum acest lucru, printre tinerii aproape indobitociti de smartphone-uri, tablete, i-phone-uri si alte minuni tehnologice.

Tinerii citesc. Ii vad in metrou si prin parc.

Indragosteala e una, iubirea e alta.

E discutabil, in functie de ce intelege fiecare din cei doi termeni.

Eu nu cred ca e atat de discutabil, cred ca mai toti inteleg acelasi lucru, difera doar viteza cu care ajung la ce cred ei.

Una e sa iubesti un barbat, alta e sa-ti iubesti parintii, alta sa iti iubesti copiii. Intr-adevar, iubirea fara ratiune nu are sanse de continuitate.

Exemplu 1 : o mama isi iubeste copiii, dar daca nu ar rationa, nu ar sti cum sa-i educe.

Exemplu 2 : o sotie isi iubeste sotul, dar daca nu i-ar atrage atentia cand greseste, relatia ar fi din ce in ce mai afectata de egoismul lui sau de imaturitatea lui.

Daca erai atenta, ai fi observat ca in acest topic se dezbate iubirea dintre un barbat si o femeie, asa ca exemplele tale sunt irelevante in acest context, asta ca sa nu mai punem la socoteala banalitatea sau poticnirile din exemplele tale.

Prin exemplul 1 ai spus, cu alte cuvinte: jungla este verde, dar daca nu ar fi nori, nu ar ploua. Un truism care nu demonstreaza nimic.

Cat despre exemplul al doilea... cred ca saracul Drumes plange acum printre stele, gandindu-se: "Ce am spus eu si ce s-a inteles!... Gizas..."

Ma intreb cum iubesc cei care clasifica dragostea pe categorii. Sau cei care isi impun autocontrolul in relatie, cei care nu se lasa dusi de valul sentimentelor. Cum iubesc cei care poarta in urma lor povara unor esecuri trecute pe care, in loc sa le arunce in tomberonul Uitarii, le diseca in prezent si incearca sa refoloseasca piesele pe care le considera intacte. Este o curiozitate retorica pentru mine, pentru ca nu vreau cu adevarat sa aflu raspunsul.

Un prieten de-al meu s-a indragostit de o fata, ea l-a placut pe el si au inceput sa iasa impreuna. Fata a suferit un accident, fiind in pericol sa-si piarda un picior. Prietenul meu era devastat. L-am intrebat: ce vei face acum? Daca va trebui sa-i fie amputat piciorul?

Iar el mi-a raspuns imediat, simplu: "m-am interesat deja, au aparut proteze ultra-usoare, chiar nu e o problema. O scoatem cumva la capat." Atunci mi-am dat seama cat de mult o iubeste. Nici o clipa nu s-a gandit sa se retraga din relatie, nu a avut nici cea mai mica ezitare.

Fata si-a revenit dupa accident. S-au casatorit cu multi ani in urma, se iubesc si acum, cred.

Cei care nu se lasa purtati de val (de creierul de soparla adica) nu iubesc. Si cei esuati la fel, doar ca le mai si trece. Asta daca nu musca din mar, ca Eva, si inteleg apoi perfect ce, de ce, cum si ce reprezinta. Atunci soparla e plina de dezgust si ce se mai intampla nu mai e aprobat de ea. Nu considera ca acesta este raspunsul... e asa, doar un gand al meu (care de obicei am dreptate).

Care este relevanta acestei ultime povestiri ? (asta ca sa nu scriu virala cu oarba care primeste donatie fara sa stie ochii de la iubitul ei, apoi il paraseste ca il vede ca e orb).

S.R. a scris:

Care este relevanta acestei ultime povestiri ? (asta ca sa nu scriu virala cu oarba care primeste donatie fara sa stie ochii de la iubitul ei, apoi il paraseste ca il vede ca e orb).

Acuma, ca am recitit, vad si eu ca povestea nu are relevanta. Adica are, da' numai pentru mine.

**Alex** a scris:

iese vreodata ceva bun din iubiri interzise?

Depinde de natura lor, dar da, poate iesi, de ce nu ?

Pentru ca in ea, exista acea pasiune care lipseste din multe alte relatii "rationale".

Eranius a scris:

Materialismul merge foarte bine cu rationalul. :roll:

Ca bine zisesi. Pai de ce crezi ca toti poiatii visatori la cer cu stele au fost lipiti pamantului ? Sau daca nu toti atunci cel putin o gramada...mare gramada...

Addendum: ...si rationalul mere bine cu inaintarea in varsta. Well, in unele cazuri. De aia nu prea vezi cupluri la vreo 40 de ani, fugiti cu valiza in gara, impartind o geaca si o tigara pana vine trenul sa-i duca cu nasul pe taramurile iubirii, adica sub primul pod. :rot: