Nu zic ca asta e neaparat topicul potrivit,insa o sa spun ceva despre iertare:
E dificil sa ierti,pentru ca rana nu e vindecata.Nu poti pur si simplu sa te desparti de acea parte din tine care sufera,cum sfatuiesc unii...sau sa o ignori,cum fac poate cei mai multi.Asta nu va ajuta,cum nu ajuta nici sa iti ignori o rana fizica,ori sa-ti tai un picior pentru ca te doare...nu merge asa.
E nevoie sa te vindeci,si primul pas cred ca e tocmai recunoasterea ranii,a durerii.
Falsa iertare,nu te va ajuta...nu vei reusi sa rezolvi ceva pretinzand ca esti ok,cand de fapt suferi in continuare.
Sigur ca intentia de a ierta conteaza,la fel cum conteaza si intentia de a te vindeca,insa nu e suficient sa vrei sa te vindeci,ca sa nu te mai doara.
Durerea e un semnal,intotdeauna este.Un semnal ca ceva e in neregula,ca se instaleaza boala.
Daca- ignori,nu rezolvi nimic...ba chiar agravezi probleme care puteau fi rezolvate usor...o zgarietura poate fi dezinfectata,si nu mai ajungi la infectie si cangrena -e la fel si cu ranile emotionale.
Nu poti sa fugi de tine insuti...de partea din tine care sufera,si e prostesc sa o demonizezi,sa o urasti,sa incerci sa scapi de ea.Nu poti fugi de propria umbra.
Asa ca,incepi cate un demers de constientizare a durerii tale...de intoarcere la sursa problemei -ceva ce face si un tratamet psihologic de fapt.
Sigur ca asta va durea...e durerea ascunsa,ignorata atata timp...poate din copilarie...ceva ce ai reusit sa pretinzi ca nu exista chiar.
E trist ca trebuie sa mai suferi inca odata ca sa incepi sa te vindeci...si cred ca e inevitabil.
Azi sora mea m-a sunat sa ma cheme la ea...ca nu se simtea bine (are atacuri de panica uneori).Nu doar ca nu aveam nici un chef si incercand sa-i explic de ce,mi-am dat seama ca e din pricina unui vis recent care a rascolit niste amintiri foarte triste din adolescenta,cand s-a purtat foarte urat cu mine...
I-am spus la telefon ca nu am iertat-o de fapt,ca imi amintesc si acum ce a facut.Ca am crezut ca am trecut peste,insa nu e adevarat.
Dupa acel vis,m-am trezit cu un sentiment de profunda revolta,de manie si tristete,convins ca situatia in care e ea acum e un raspuns la comportamentul ei de atunci,pentru ca,acum e tratata la fel...de ani de zile...
Pacat ca sunt oameni atat de nesabuiti incat sa imi faca rau...ca nu e nevoie sa traiasca vieti viitoare ca sa se intoarca asupra lor,mai cu seama daca ii reclam.
Sunt oameni care isi inchipuie ca pot sa faca raul si sa scape de consecinte.
Nu am iertat-o.Nu pentru ca nu vreau...ci pentru ca nu pot sa pretind ca nu ma mai doare nimic.E unul din oamenii care mi-au facut rau cu buna stiinta,iar la telefon a parut surprinsa de ce i-am zis.Cica ea nu se gandeste la "asta" niciodata...ca se mira ca eu ma gandesc...
Ei da,uite ca trecutul nu ramane in urma pentru ca vrei sa-l ignori.Iti iei durerile peste tot cu tine...unele devin cronice,din nepasare...
eu par sa las de la mine, dar nu uit si mai ales, nu iert. As vrea sa pot, da'.. odata ce-ai calcat pe bec, nu mai esti aceeasi persoana pentru mine, decat daca te pocaiesti in sac si cenusa, sa ma conving eu ca iti pare rau .. si a doua oara nu mai faci aceeasi greseala. 
