Ce intelegem prin filosofie?

Vriies a scris:

Ceea ce putea spera omul era sa se apropie cat mai mult de intelepciune, de aici si constructia si definitia imediata a filosofiei: iubire (in sensul de apropiere) de intelepciune.

Socrate s-a apropiat asa de mult, ca a atins-o. A inceput analizand cunostintele din vremea lui si constatand ca reprezinta cam nimic, a declarat ca `stie ca nu stie nimic` (recunoasterea propriei ignorante - de aici pana la falsificabilitatea lui Popper nu era mult ca distanta mentala; distanta temporala a fost de 2000 si ceva de ani), a cautat si a gasit cai de a obtine raspunsuri mai bune la diferite probleme, a baut cucuta linistit (filosofia ca pregatire pentru moarte).

Am incercat sa inteleg cam ce ar fi intelepciunea gandindu-ma la un intelept (grec :) ).

Allexandrra a scris:

Socrate s-a apropiat asa de mult, ca a atins-o. A inceput analizand cunostintele din vremea lui si constatand ca reprezinta cam nimic, a declarat ca `stie ca nu stie nimic` (recunoasterea propriei ignorante - de aici pana la falsificabilitatea lui Popper nu era mult ca distanta mentala; distanta temporala a fost de 2000 si ceva de ani), a cautat si a gasit cai de a obtine raspunsuri mai bune la diferite probleme, a baut cucuta linistit (filosofia ca pregatire pentru moarte).

Am incercat sa inteleg cam ce ar fi intelepciunea gandindu-ma la un intelept (grec :) ).

Socrate este aproape de ceea ce putem intelege prin intelepciune, bineinteles, plasandu-l in contextul nivelului societatii in care a trait, si chiar a primit ulterior supranumele de "inteleptul din cetate". El a inceput, intr-adevar, prin a-si pune problema propriei ignorante si a nivelului cunostintelor din vremea lui, fapt ce l-a impins catre o intelegere superioara a ceea ce se intampla in jurul sau si l-a facut sa reflecteze tot restul vietii asupra menirii omului si cunoasterii in general. Printre altele, doua lucruri se cuvin a fi mentionate in legatura cu Socrate, mai putin considerate de cei care i-au analizat ulterior viata si activitatea:

- unu, faptul ca Socrate nu a neglijat cunoasterea de sine, considerand-o complementara cunoasterii lumii inconjuratoare;

- doi, atitudinea echilibrata pe care Socrate a avut-o in viata de zi cu zi, imbinand pana-n ultima clipa a vietii ceea ce spunea cu ceea ce facea, cu alte cuvinte faptul ca el intelegea filosofia nu numai ca pe un "mod de a spune" (asa cum a ajund, din nefericire, sa fie receptata ulterior), ci, in primul rand, ca pe "un mod de a fi".

Vriies a scris:

Socrate este aproape de ceea ce putem intelege prin intelepciune, bineinteles, plasandu-l in contextul nivelului societatii in care a trait,

Nu ti se pare intelept, ci doar aproape de intelepciune? Mie mi se pare intelept si in contextul societatii actuale.

Te-a facut sa razi personajul Socrate din dialogurile lui Platon?

Allexandrra a scris:

Nu ti se pare intelept, ci doar aproape de intelepciune? Mie mi se pare intelept si in contextul societatii actuale.

Te-a facut sa razi personajul Socrate din dialogurile lui Platon?

Da, se poate vorbi despre intelepciunea lui Socrate si in contextul societatii actuale. Insa m-am exprimat asa, avand in vedere conceptele de intelepciune si filosofie pe care Socrate si Platon le vehiculau in vremea respectiva.

Da, m-a facut sa rad si mi-a placut mult umorul lui sanatos, valabil si azi, pe care lesne il poti sesiza cititnd dialogurile lui Platon.

Din dialogul Ion. :rot:

SOCRATE: Oricum, răm

Allexandrra a scris:

Din dialogul Ion. :rot:

SOCRATE: Oricum, răm

Vriies a scris:

Oki...si mai departe? Lipseste taman finalul .

Pai era prea lung, umpleam toata pagina. Ar fi o idee sa analizam dialogul asta pe bucatele. Numai ca ratiunea practica ma goneste spre alte preocupari.

Allexandrra a scris:

Pai era prea lung, umpleam toata pagina. Ar fi o idee sa analizam dialogul asta pe bucatele. Numai ca ratiunea practica ma goneste spre alte preocupari.

Eh, nuş daca ar fi taman indicat sa-l analizam pe bucatele. Insa, cu siguranta, am putea sa spunem cate ceva despre acesta, macar asa, in linii mari si ca titlu informativ.

Dar asta sa speram ca undeva in weekend, cand sper sa am mai mult timp ca sa abordez si alte probleme interesante care se discuta p'aci. Pana atunci...sunt si eu gonit tare de ratiunea practica, la fel ca tine, precum si de meandrele concretului :)

Pentru a nu amesteca borcanele, mi se pare mai potrivit sa discutam aici despre ceea ce a propus Marinel pe alt topic:

Marinel, la 19 March 2013 - 06:03 PM, a spus:

Bine. Citeşte la ce anume se referea Newton cu al său "Hypoteses non fingo". Şi reciteşte-l pe Popper.

Hai sa-l luam intr-o prima faza pe Popper...

Banuiesc faptul ca Marinel a vrut sa se refere la Criteriul falsificabilității, propus de Popper ca o incercare de diferentiere a stiintei de pseudostiinta. Pentru a distinge o teorie stiintifica de orice alt gen de teorii, filosoful Karl Popper a propus criteriul falsificabilitatii, care ne spune in linii mari ca o teorie este stiintifica daca ea este expusa in asa fel incat sa poata fi testata si eventual infirmata. Adica ea include niste interdictii (adica, concomitent cu afirmarea unor lucruri, nu ingaduie altora sa se intample), respectiv face o serie de predictii care pot fi testate si, in principiu, contrazise sau infirmate de experienta. Cand observatiile corespund prezicerilor, teoria supravietuieste iar pe masura ce noile experimente nu mai corespund prezicerilor, teoria trebuie modificata sau abandonata. Bine, nu discutam aici despre limita falsificationismului (vezi falficationismului naiv) insa e bine de retinut ca principul falsificabilitatii este util in a distinge teoriile stiintifice de cele metafizice, teologice precum si de cele pseudostiintifice.

In concluzie este lipsit de sens sa comparam o teorie stiintifica, care este intotdeauna temporara, putand fi imbunatatita sau respinsa, cu una metafizica sau teologica, de genul: "Dumnezeu a facut Lumea", care prin insasi natura ei se sustrage verificarii.

Vriies a scris:

Hai sa-l luam intr-o prima faza pe Popper...

Banuiesc faptul ca Marinel a vrut sa se refere la Criteriul falsificabilității,

In concluzie este lipsit de sens sa comparam o teorie stiintifica, care este intotdeauna temporara, putand fi imbunatatita sau respinsa, cu una metafizica sau teologica, de genul: "Dumnezeu a facut Lumea", care prin insasi natura ei se sustrage verificarii.

Si teoriile big-bangului si a intelectualului procreat de o maimuta; cum le verificam ? Prin intermediul filmelor de desene animate si a trucajelor cinematografice, propuse de marii tehnocrati ai stiintei !