Jurnalul

cand eram mica nu obisnuiam sa am jurnal eu vorbeam seara cu mine inainte sa ma culc...si imi povesteam tot

am avut o perioada in care faceam un fel de jurnal in versuri doar asa sa ma descarc si sa scriu ce faceam in timpul zilei...am avut un mic jurnal(caiet) dar nu m-am tinut de el cred ca comoditatea e mare

din 2000 pana in 2005 am avut jurnal pe comp si scriam mereu dar l-am pierdut din greseala si nu am mai scris..am zis ca unele lucruri sunt mai in siguranta cu mine..

Si eu am tinut un jurnal....acelasi caiet in care imi notam gandurile si visele.....la inceput numai cele triste si dureroase,recitindu-le peste un timp m-au durut atat de mult inca le-am rupt....apoi mi-am notat fericirea...si la prima dezamagire le-am rupt.....am totul insa in memorie si cred ca am sa incep sa le scriu din nou..nu e o refulare,cred ca e o metoda de introspectie,de autocunoastere si de perfectionare a personalitatii.....eu asa o vad,pe langa senzatia de imensa placere cand redescoperi lucruri ce te-au facut fericita...

dan-marius a scris:

Nu, nu s-a nascut in secolul gresit. Nu exista un secol gresit pentru a scrie un jurnal... trebuie doar sa vrei sa iti asterni gindurile si parerile pe hirtie. Unora li se potriveste blog-ul, altora doar hurnalul pe hirtie... poate ca blog-ul este o unealta prea publica pentru Sei Shonagon. In fond, e usor sa faci public un blog si sa il vada toti.

Nu am exclus blogul, chiar scriu in el, insa parca nu este acelasi lucru. La inceputul anului mi-am cumparat un caiet si tot ce am scris in el pana azi e o data: 25 februarie. Atat. In ziua respectiva am vrut s scriu ceva, dar pur si simplu m-am blocat si nici nu mai tin minte ce am vrut sa scriu. In blog insa am scris de mai multe ori...dar parca nu e la fel, lipseste un anumit "feeling". In blog e mai usor de scris, pentru ca daca nu-ti place click pe "delete" si gata dispare...dar cand scrii ceva in jurnal trebuie sa o iei mai in serios...poate de aici vine blocarea mea, nu stiu.

Scoatem de la praf vechile jurnale? Si redam cate un mic fragment din cum eram acum x ani? Nimic foarte personal, doar cate o idee? Voi incepe eu, dar trebuie sa cotrobai prin cutiile de sub pat

Sei Shonagon a scris:

Scoatem de la praf vechile jurnale? Si redam cate un mic fragment din cum eram acum x ani? Nimic foarte personal, doar cate o idee? Voi incepe eu, dar trebuie sa cotrobai prin cutiile de sub pat

Te rog. Asteptam cu nerabdare. 8)

Aducerea in discutie a acestor jurnale si faptul ca zilele trecute l-am reintalnit, dupa 5 ani, pe "protagonistul" acestora m-au facut sa scotocesc prin amintirile consemnate. Voi veni si eu cu cateva fragmente.

"28 Sept 1999

Libertatea nu este numai posibilitatea de a face diferite alegeri, pentru ca pentru a face o alegere cu adevarat libera, ar trebui sa cunoastem un numar cat mai mare de alternative; in extremis: libertatea absoluta inseamna cunoasterea tuturor alternativelor fiecarei decizii pe care o luam, ceea ce e imposibil, deci libertatea absoluta nu exista! Si daca nu cunoastem tocmai alternativa (singura) care ne-ar face fericiti?"

He he, anii de facultate cand aveam capul plin de filozofie si incercam sa desenez notiunile abstracte pe o foaie de hartie, pentru ca sunt mult prea vizuala si voiam sa vad cum arata infinitul ca sa-l pot accepta

Aveam timp pe atunci sa aberez, ca altfel nu-mi explic

Am incercat sa tin sa imi pun gandurile pe foaie dar nu am reusit..... :think: :P

cristy_05 a scris:

Am incercat sa tin sa imi pun gandurile pe foaie dar nu am reusit..... :think:

Dar sa iti tii gindurile in minte ai reusit? :P Nu e mare lucru sa le transferi dupa aia pe hirtie. :D Sau pe computer.

Buna! Si eu am incercat sa tin un jurnal acum vreo doi ani, eram ceva mai mica. mentalitatea, gandurile mele erau diferite de acum. si acum ma amuz cand le citesc. dar nu sunt sigura ca e o idee prea buna, pentru mine cel putin a fost un mod de a ma refugia, o incercare sa scap de singuratate. si ar trebui sa cautam mereu compania unor oameni, carora sa le spunem ce simtim, ce gandim, chiar daca exista sansa sa ranim si sa fim raniti. Jurnalul e un prieten rece. Si e mereu gandul cand cineva vine in vizita, oare ce face daca il gaseste? ce reactie ar putea avea la gandurile mele ?

Cred ca tocmai pentru ca jurnalul e ceva atat de intim risti sa te inchizi in tine , sa accepti faptul ca esti singur si ca nu e nimeni in jur sa te asculte. ceea ce n-ar trebui sa faci niciodata, de dragul celor care tin la tine. Asa vad eu lucrurile.