Nu meriti explicatii logice (te tratez ca atunci cand erai copil, nu raspund pentru vorbele mele in fata ta)
Unii parinti, obisnuiti sa raspunda cu ''pentru ca asa iti spun eu'' sau cu ''esti mic si prost, e cum zic eu'', sunt socati cand copiii lor, deveniti adulti,le cer explicatii pentru ceea ce spun sau fac.
Sunt atat de obisnuiti sa ii taie macaroana progeniturii cand reclama ceva, pentru ca oricum nu are cine sa ii traga la raspundere pentru lipsa de corectitudine, rautate, comportament prostesc, promisiuni incalcate etc, incat nu pricep cum de nu functioneaza si la maturitate, cum de cineva sta sa le analizeze cuvintele ca si cand nu ar fi litera de lege.
De pilda, pot incerca sa spuna ''nu am zis ce am zis'' si sa te minta in fata, apoi sa te faca nebun pentru ca indraznesti sa contesti asta. Un asemenea parinte ramane perplex ca nu te poate prosti cu o scuza infantila sau bloca printr-un simplu ''ia mai taci'', ''ia mai lasa galagia''.
Cand e mic, copilul chiar crede ce spune parintele, crede ca e el prost si nu poate accede la logica adultului, chiar si cand aceasta nu exista. Unui parinte obisnuit sa minta, sa imbrobodeasca si sa iasa cu basma curata mereu, ii va fi greu sa isi trateze copilul altfel peste ani si ani, insultandu-i inteligenta cu fiecare ocazie.
Cuvantul meu nu are valoare (nu raspund pentru promisiunile incalcate)
Exista persoane mieroase, care din gura sunt mereu dornice sa te ajute pentru a isi ridica stima de sine. Iti promit in mod nesolicitat marea cu sarea, asa incat te entuziasmezi, sau iti promit ca te vor ajuta intr-o anumita situatie, pentru ca in cele mai multe cazuri sa intervina ceva in ultimul moment, orice avand prioritate cuvantului dat.
Asemenea oameni isi manifesta cel mai des comportamentul asupra copiilor, alimentandu-si energia psihica din recunostinta si bucuria copilului pentru lucrul promis. Asa recunoastem un parazit emotional pentru ca de fapt pe el nu il intereseaza sa faca in mod concret o bucurie cuiva ci sa obtina acea initiala recunostinta, care il face sa se simta un om mai bun. Dupa ce o obtine, nu ii mai pasa ce se intampla; implinirea promisiunii devine ceva secundar si poate chiar neimportant. El practic joaca un rol. Daca nu mai reuseste/ nu mai are chef sa isi tina promisiunea, isi poate mangaia sufletul cu ''eu am avut intentii bune, lasa, poate altadata''. Rezultatul e ca, dupa cativa ani, oricand deschide gura i se raspunde cu ''nu te cred''. La fel este si omul care exagereaza semnificatia bucuriilor facute altora. Si asta e un comportament manifestat cu copiii; de pilda vorbeste 5 ore despre o plecare in parc, ca si cand ar fi o excursie in toata regula, pregateste copilul 1 ora si apoi il tine in parc 15 minute si se intoarce acasa. Pe el de fapt il intereseaza entuziasmul initial al copilului care tot alearga 5 ore prin casa strigand ca pleaca in parc, nu evenimentul in sine.
Si revenind la oamenii care se poarta asa cu adultii; daca nu sunt apropiati ii poti indeparta pur si simplu. Dar uneori sunt, si daca si-ar tine cuvantul ar fi cea mai usoara solutie la anumite probleme si de aceea accepti mai mereu favoarea sperand ca de data asta va iesi OK. Dar intamplarea (sau pornirea lor inconstienta de a te dezamagi) face ca mai mereu sa intervina ceva si acea persoana sa nu gaseasca alta solutie mai buna decat sa te lase cu fundul in balta, desi existau alternative.
De aici tragem concluzia ca nu te ajuta pentru tine ci pentru el - daca pe parcurs se iveste ceva din care sa capete o satisfactie mai mare decat cea obtinuta din a te ajuta, planurile se schimba instantaneu. Si repet, i se pare mai mult decat firesc, chiar daca te-a incurcat, chiar daca ti-ai fi facut alt program convenabil in lipsa promisiunii lui.
