Oricata psihologie veti face, nu o sa intelegeti vreodata diferenta intre iubire si dependenta.
Oricine iubeste, fie si un caine de exemplu, este cel castigat.
Va rog sa studiati problema in topicul 'dependenta emotionala' 
Jocuri psihologice
Început de _Undying_, Lun 29 mar 2010 · 326 răspunsuri · 45.502 vizualizări
O carpa, chiar daca e din aur, chiar daca sterge doar un om cu ea pe jos, ca pentru restul e plina de tepi, tot carpa e si asa va ramane.
Scorpionul_Rosu a scris:O carpa, chiar daca e din aur, chiar daca sterge doar un om cu ea pe jos, ca pentru restul e plina de tepi, tot carpa e si asa va ramane.
Conteaza asa mult parerea unui singur om? Atat de mult incat sa ajungi sa crezi ca ceea ce spune si gandeste respectiva persoana despre tine reprezinta realitatea? Daca el considera ca esti o carpa, si, mai ales, daca e singurul care crede asta, inseamna ca are dreptate, ca esti?
Z e r o a scris:Daca el considera ca esti o carpa, si, mai ales, daca e singurul care crede asta, inseamna ca are dreptate, ca esti?
Nu, ci daca permiti sa fi folosit ca o carpa de respectivul om. Acesta era sensul a ceea ce am spus.
Scorpionul_Rosu a scris:Nu, ci daca permiti sa fi folosit ca o carpa de respectivul om. Acesta era sensul a ceea ce am spus.
Am inteles. Daca tu ii dai voie sa demonstreze, prin acceptarea unui comportament urat fata de tine (tu sa nu ripostezi), ca are dreptate.
Athmy a scris:Oricata psihologie veti face, nu o sa intelegeti vreodata diferenta intre iubire si dependenta.
Un copil iubeste, isi iubeste parintii. Este dependent emotional de ei, pentru ca fara parinti ar muri. Copilul stie asta. Dar sentimentele lui sunt autentice.
Alice Miller spune ca da, copilul iubeste. Dar daca parintele nu-i raspunde, ce poate face copilul? Merge in continuare, nu poate accepta ca parintele pe care-l iubeste ii poate face si rau - isi refuleaza emotiile dureroase si vede numai "partea buna" a parintelui. Si spera in continuare la iubire din partea parintelui.
Hypathia a scris:Un copil iubeste, isi iubeste parintii. Este dependent emotional de ei, pentru ca fara parinti ar muri. Copilul stie asta. Dar sentimentele lui sunt autentice.
Nu prea cred ca ii iubeste. N-ar strica niste ghilimele la iubirea asta fata de agresor. E cam vag ce-mi vine in cap acum ca explicatie: trebuie sa fii liber ca sa poti iubi. Copilul e in lanturi de doua ori: o data ca e dependent de parinti, a doua oara ca trebuie sa accepte dresajul pt. a fi recompensat cu un gest de iubire.
Editat Joi 24 mar 2011 15:14
Allexandrra a scris:Nu prea cred ca ii iubeste. N-ar strica niste ghilimele la iubirea asta fata de agresor. E cam vag ce-mi vine in cap acum ca explicatie: trebuie sa fii liber ca sa poti iubi. Copilul e in lanturi de doua ori: o data ca e dependent de parinti, a doua oara ca trebuie sa accepte dresajul pt. a fi recompensat cu un gest de iubire.
Copilul are mintea prea simpla, prea neformata ca sa inteleaga subtilitati.
Pentru noi acum e simplu sa venim cu mintea noastra matura si experimentata, sa privim in spate si sa spunem ce ar trebui sa simta copilul. Dar privim de la inaltimea unor experiente si orizonturi pe care copilul nu le poate avea la varsta lui.
Creierul copilului e mai mic, capacitatea sa de decelare si de identificare corecta a emotiilor sale si ale altora este redusa. De aceea e asa usor de manipulat si de impresionat.
De aceea adultii il mint in fatza iar el nu se prinde. El crede ce i se spune.
Copilului trebuie sa i se spuna totul clar in fatza, altfel intra in confuzie. Daca simte o disonanta cognitiva va recurge la mecanisme de aparare ca sa o indeparteze, sau cel putin sa-i minimalizeze efectele neplacute.
Copilul are nevoie de iubire si el ofera simplu aceasta iubire. Ceea ce el ofera simplu si curat i se pare prin reciprocitate ca ar trebui sa ofere si parintele. El apreciaza parintele dupa sine insusi. Quidquid recipitur ad modum recipientis recipitur - ceea ce e primit e primit conform naturii celui care primeste.
Daca ceea ce primeste de la parinte e fals, atunci copilul intra in disonanta cognitiva si simte un conflict intrapsihic.
Pentru a anula efectele negative, el trebui sa nege, sau sa intre in conflict deschis cu parintele.
In marea majoritate a cazurilor, va nega ceea ce se intampla, si va refula. Unii vor continua toata viata sa nege tratamentul rau primit, si vor considera ca parintii au facut tot ce au putut mai bine, ca a fost spre binele lor, etc.
Abia prin "deschiderea ochilor" vor reevalua copilaria si relatiile din ea, si vor putea adopta alte strategii de relationare si dezvoltare personala.
Exista si cazuri in care iubirea parentala e autentica. Bravo lor.
Exista si cazuri exceptionale in care copilul intra in conflict deschis cu parintele (fie ajutat de celalalt parinte, fie de rude, profesori, autoritati, etc). Dar asta implica un risc de moarte, de abandon total, si nu orice copil isi permite.
Tim Guenard, cel abandonat in padure la 3 ani ca sa moara, apoi pe strazi, stie asta. El a crescut de mic pe strazi, de la 3 ani. Dar cati au puterea asta? Se poate spune ca nu toti parintii fac asta. Dar copilul simte instinctiv ca abandonul parintelui, de care depinde total, inseamna pentru el moartea. Atunci prefera sa se supuna.
Maica Tereza spunea: am vazut copii mici care s-au lasat sa moara de foame pentru ca nu erau iubiti.
Copilul nu intelege la vremea respectiva nuantele astea de diferentiere intre iubire si dependenta, intre libertate sau sclavie. Noi le facem, acum, pentru ca ni s-au deschis ochii. Copilul stie simplu, ca iubeste, si daca nu primeste iubire autentica e ca si mort, in lumea asta amenintatoare. Ganditi-va la puii de maimuta agatati de spatele mamelor lor. Daca nu pastreaza atasamantul fata de mame sunt ca si morti in jungla. Pentru asta vor fi gata sa rada daca sunt gadilati, sa ofere afectiune, sa se joace cu mamele, sa ajute.
Pentru ei totul e simplu: atasament sau moarte.
Pacat ca in lumea umana, cand e vorba de un copil mic dependent de parinti totul devine si mai complicat. Pus in fata unor retrageri conditionate ale "iubirii" parentale, copilul nu va intelege clar ce se intampla si nici nu va putea sa-si elaboreze o strategie evolutiva functionala. Cu resursele sale limitate sau catre zero, nici nu ar putea.
Pana la urma, parerile celor discuta pe aici nu sunt atat de radical diferite, sunt doar niste nuante care, mi se pare mie, nu au prea mare importanta.
Chestiunea vitala, adevarata problema de dezbatut ramane: ce e de facut ACUM!
Kosmotro a scris:Chestiunea vitala, adevarata problema de dezbatut ramane: ce e de facut ACUM!
REPARENTARE. Sa-ti fii tu propriul parinte. Sau terapeutul. Sau un prieten.
Allexandrra a scris:REPARENTARE. Sa-ti fii tu propriul parinte. Sau terapeutul. Sau un prieten.
Terapeut. E mai scurt drumul decat singur.