lupini a scris:
Şi atunci ce facem cu raţiunea ? Că ea ne spune că prima dată trebuie să mergem jumătate, apoi jumătatea jumătăţii, pe urmă jumătatea jumătăţii jumătăţii, şi tot aşa, astfel întât se tinde spre zero, adică spre nemişcare.
Raţiunea, cum rămâne cu raţiunea ? :)
In teoria cu pricina sunt doua idei de baza a doua concepte diferite si de aceea e un paradox.
1-Suntem invitati sa ne raportam la o lume macrocosmica, in care o entitate parcurge o distanta in conditiile enuntate si care stim foarte bine ca ajunge la destinatie.
2-Autorul paradoxului, trece treptat din rezolutia unei lumi macrocosmice, in rezolutia unei lumi microcosmice, altfel spus, aplica principiile fizicii newtoniene, dupa care continua cu cele ale fizicii cuantice, ori, este evident azi ca fizica clasica nu are aplicabilitate in lumea cuantica.
Principiul functionarii realitatii asa cum o percepem noi, este acela ca, functionam, interrelationam cu realitatea (realitizam) la un zoom si o rezolutie anume, schimbarea teoretica a acestor doi factori, duce la paradoxuri (teoretice?!).
Ratiunea gandeste multe, nu tot ce parea oamenilor logic candva, mai e logic si pentru ratiunea celor de azi, logica e o traire si e supusa relativitatii ca orice traire de altfel.
VEMANS a scris:
Intreaba-te asta cand doamne fereste da o masina peste tine. Daca mai ai timp !
Nu voi banaliza un asemenea eveniment, nu e de dorit cuiva o asemenea tragedie.
Vreau numai sa evidentiez ca, evenimentul respectiv, oricat de brutal, este o traire a creierului care poate sau nu sa aiba un corespondent si intr-o realitate martor (intr-un in afara).
Daca accidentul se soldeaza cu pierderea vietii, atunci inca e posibil a sustine conceptul, adica vom spune ca pana si creierul de fapt era o realitate a constiintei respective care, moare sau nu odata cu trauma suferita.
lynxul_negru a scris:
Ratiunea este un instrument al omului care nu se suprapune 100% peste realitate, este un mod de operare distinct decat realitatea. Ratiunea lucreaza cu concepte care in realitate nu exista.
De exemplu punctul este un construct imaginar: intersectia a doua drepte, el nu are nici o dimensiune. In realitate nu exista asa ceva, orice punct pe care-l desenam sau observam are dimensiuni.
La fel, in realitate miscarea este (cvasi-)continua, in vreme ce ratiunea noastra o poate descompune in puncte. Asta nu inseamna ca in realitate miscarea unui iepure care fuge se face din punct in punct, ci doar ca asa ne-o reprezentam noi. Este o diferenta de la cer la pamant.
De acord cu primele doua afirmatii, asa este.
In privinta celei de a treia insa am unele indoieli.
Consider ca e posibil ca realitatea sa fie compusa din "cadre de realitate", noi percepem cadre de realitate ce ruleaza cu viteza foarte mare, un cadru/"o unitate temporala etalon" (binenteles ca o unitate temporala este o unitate prezent, nu are temporalitate in sensul de trecut si viitor).
Miscarea, entropia, e data de rulajul cadrelor de realitate si nu exista doua cadre deodata ca existenta (vezi rularea cadrelor unei role de film prin fata "ochiului proiectorului").
Realitatea oricat de materila (stiinta a dovedit ca ceea ce numim tactilitate, durere, organicitate, ..., sunt trairi; consum de mediatori chimici cum sustin oamenii destiinta), poate functiona asemanator cu un extrem de complex film care ruleaza o realitate.
lupini a scris:
Vechea poveste: doar din raţiune. Adică din funcţia de undă. E valabilă şi aici gândirea lui Socrate, că nu putem afla din simţuri, ci numai din raţiune.
Păi vezi ? Raţiunea poate crea ceva, ce nu există altundeva. Adică în "realitate". Cum explici că deşi putem concepe ceva, altceva nu-l poate cuprinde ? Intuiţia mea spune că punctul nu poate exista în ceva inexistent, adică în ceea ce simţurile denumesc "lumea fizică", sau "realitatea obiectivă".
Aşa trebuiesc judecate lucrurile, folosind raţiunea, nu simţurile.
Asta e cu doua taisuri, daca ratiunea poate crea ceva ce nu exista, se poate insela.
Tocmai de aceea existenta materiala e un mare semn de intrebare, intrucat cuantica arata ca, realitatea punctului se pierde in infinit, adica dincolo de orice rezolutie si zoom, ceea ce nu prea era logic pana acum ceva vreme; ori tocmai infinitul este o notiune abstracta pe care ratiunea nu o poate cuprinde; nu cumva stiinta ne-a rapit infinitul (eternitatea)?
lupini a scris:
Doar gândirea există. Şi în sprijinul acestei idei a gândirii, ca singur reper al existenţei, e celebra vorbă a lui Decartes: "gândesc, deci exist".
Numai cine gândeşte există. Am mai scris eu şi cum stă cu gradele de gândire şi simţire ale omului şi animalelor, şi cum principiul lui Heisenberg se aplică şi..."pseudoconştiinţelor" animale.
harald a scris:
Raţiunea operează în realitate (şi asupra realităţii) cu un set de convenţii, nu cu realitatea obiectivă. Iar ce încearcă [lupini] să susţină este că realitătea însăşi nu există, în absenţa acelui set de convenţii. Ceea ce este nu paradoxal, ci doar aberant: de fapt, imaginea asupra realităţii nu există în absenţa acelui set de convenţii. Un alt set de convenţii ar produce o altă imagine asupra realităţii, iar absenţa oricărui set de convenţii înseamnă lipsa oricărei imagini asupra realităţii. Dar nu înseamnă lipsa realităţii obiective, aşa cum încearcă să susţină [lupini].
Dar daca ne-am afla intro stare contemplativa a "golului mintii", intr-o tacere isihasta, sau in contemplatia ce nu include nimic altceva in constiinta decat realitatea de a fi constient de tine, sinealitatea bazala (desigur nu e loc de un a fi corp), ori, o contemplatie intrinseca a fiinditatii bazale, oare, nu existam atunci?
lupini a scris:
Toate lucrurile noi sunt aberante la început. De fapt ce spun eu aici, nu e nou, ci vechi, foarte vechi, din vremuri antice. Eu recunosc, sunt adeptul şcolii eleate, care tocmai asta spune: că realitatea numită obiectivă, e numai o umbră a realităţii ideale. După 2500 de ani, subiectul revine în discuţie, după ce la început de nou mileniu, a apărut "argumentul simulării", a lui Nick Bostrom. Sigur, nici el nu e primul, că a mai fost înaintea lui şi Leonard Susskind, la începutul anilor 1970, dar atunci nu erau puternicele intrumente din prezent, numite calculatoare.
Au trecut 2400 de ani de când Democrit şi Leucip au formulat teoria aberantă a ...atomilor, cum că lumea, e formată toată din mici ...bucăţele (în ciuda a ceea ce vedea tot omul, că lumea e întreagă), ...şi până la final de secol 19, când au fost descoperiţi atomii. Şi iată că se repetă treaba: trec iar 2500 de ani de la Socrate, până la Bostrom, când se reia această ipoteză a realităţii iluzorii.
-
Toate lucrurile noi sunt aberante la început.
Subscriu.
-Realitatea exterioara, e doar posibil iluzorie, impresionismul personal, asta da, poate fi iluzoriu.
Two a scris:
In primul rand in enuntul tau sunt o serie de intrebari, si nu doar una, si de aceea se nasc atatea controverse si nu se poata da un singur raspuns universal valabil.
Unul ar fi ca, da, materialismul este o forma de spiritualitate doar in cazul fiintelor rationale. Aceasta spiritualitate fiind rezultatul manifestarii exterioare a spiritualitatii lor.
Lumea materiala, in universalitatea ei, poate fi perceputa doar de catre fiintele inzestrate cu ratiune si, implicit cu constiinta.
De aceea se face distinctia clara intre oameni si animale, si doar oamenii pot fi persoane. Animalele, cu toate ca fiinteaza nu au constiinta de sine, pentru ca nu detin ratiune. Adica, nu pot percepe realitatea intr-un mod obiectiv ca si noi, drept urmare nici nu pot crea, deci nu putem vorbi de spiritualitate.
Si ca sa revenim la inceput, da, lumea materiala este o existenta idealizata. Tot ce ne inconjoara si este viu, el exista, dar numai in acceptiunea noastra. Dar asta nu inseamna ca lumea materiala detine si constiinta, adica perceptia propriei existente.
Numai ca acest concept, de constiinta de sine, este unul inventat de fiintele umane pentru as putea defini diferetele intre entitatiile vii, si pana in prezent se considera ca numai ei detin acesta functie fiind mai evoluati fata de celelalte entitati dar, intr-o buna zi se poate dovedi ca ne-am inselat.
Constiinta de sine, consideri ca e un concept inventat?
Tu nu esti constient de tine ca unitate bazala si necompulsa de "a fi"?
lupini a scris:
Probabil, însă nu ştiu unde e. :)
Ai dovada că n-a fost aşa ? :)
Dacă până acum spuneai că a fost absurd ce am scris, ....ce voi scrie mai jos ţi se va părea şi mai absurd. Am mai scris acest text şi în altă parte aici pe forum.
Probabil că simularea în care trăim, se supune ideii de "infinit potenţial", adică apare şi se modelează pe măsură ce îl descoperim.
De exemplu, pentru a nu consuma resurse calculatorul care ne simulează, la început realitatea era plată, nu apă plată, ci Pământ plat. De fapt, era şi apa plată, pentru că Oceanul Planetar făcea parte din Pământul plat. :)
Apoi, pe măsură ce omul evolua, şi descoperea realitatea...simulată, Creatorul jocului a rotunjit Pământul, astfel încât, noi, personajele jocului (simulării), să nu putem ajunge la..."marginea realităţii", ca în filmul "The thirteenth floor". Urmăreşte acest film care exprimă exact ceea ce spun eu aici.
Apoi, cum tehnica omului se tot îmbunătăţeşte, şi s-a ajuns să ne uităm cu "ocheanul" înspre Univers, Creatorul jocului de data asta a mărit Universul, şi îl măreşte în continuare, prin expansiune accelerată, astfel încât să nu-i dăm de capăt.
E absurd...nu ? :roll:
Iata un concept care mie nu mi-a trecut prin minte, felicitarii pentru "deschidere" si daca e si daca nu e creatia ta
Restul, e apa de ploaie!