Şi aşa mă găsesc eu câteodată pe mine, cu gândul la vremea însorită a copilăriei...La bunici...la satul dintre dealuri, la iernile cu zăpadă mare şi albă când stăteam lângă focul de lemne din sobă, priveam luminile pe peretele văruit albastru şi adormeam în sunetul ritmic al războiului de ţesut din lemn. Bunica, Dzeu să o odihnească, a ţesut multe în anii aceia. Îmi plăceau mai ales ţoloabele în 2 sau mai multe culori, înflorate sau cu motive geometrice. Acum păstrez şi eu două în dulap drept amintire dragă. Ataşez aci trei poze cu aceste minuni ale răbdării unei femei.