mie
LACE (6)
Din cînd în cînd unul din noi dispare ca şi cînd nici n-a fost, sau ca şi cînd o umbră ca un semn de întrebare a răsărit, absurdă, din pămînt în locul omului ce altădată încă-ţi vorbea, încă îţi mai scria şi-acum n-a mai rămas decît o pată plutind tăcut pe amintirea sa ce poţi să spui în astfel de momente cum să mai poţi, din nou, să te-amăgeşti cînd sufletul se sparge în fragmente pe care n-o să poţi să le lipeşti mai poţi iubi, mai vrei, mai ai pe cine, mai poţi oare surîde, are rost, o să mai poţi păstra doar pentru tine aceste dulci iluzii ce ţi-au fost şi adăpost, şi sînge, şi culoare, şi anotimpuri blînd apuse-n gînd din cînd în cînd unul din noi dispare ca şi cînd nici n-a fost, sau ca şi cînd...
Eva
LACE (4)
Iubeşte-mă iarna, atunci te voi crede că noaptea din sîngele meu nu se vede că-n jur sunt doar globuri, şi vîsc, şi cadouri şi neaua ce lasă prin mine ecouri iubeşte-mă iarna, atunci sunt cuminte, atunci port iluzii o mie prin minte şi-s vie şi pot să-ţi rostesc pe de rost toţi anii aceia în care am fost femeia ce-aşteaptă, femeia ce moare, femeia cu crini dantelaţi la picioare, femeia albastră la care se-nchină heruvii de ceară, de nori şi lumină, iubeşte-mă iarna, atunci port în trup tot ceea ce nu pot vreodată să rup scrisori şi săruturi, amprente, minciuni, saci grei cu prăpăstii, distanţe, minuni, tot ceea ce ştiu că vreodată vei pierde iubeşte-mă iarna, atunci te voi crede.
de Fabian Anton