Simfonia a noua de Beethoven

Detalii

CategoriiCultura
TaguriMuzica
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari16474

Voteaza & Distribuie

Descriere

Simfonia a noua in Re minor, op. 125, reprezinta apoteoza simfoniilor lui Beethoven. Ideea acestei simfonii l-a chinuit pe compozitor timp de multi ani. Datand inca din 1809, au fost gasite note de idei muzicale, care vor fi folosite mai tarziu pentru aceasta simfonie. Materialul pe care l-a strans a fost folosit in cele din urma intre 1822-1824 cand marea simfonie a fost elaborata cu cor si solisti. Poemul lui Schiller, „Oda bucuriei" l-a interesat pe Beethoven din 1793, cand a incercat sa scrie un cantec, dar tema muzicala din partea a IV-a a fost scrisa doar cu un an inainte de finalizarea simfoniei.

Partea I – Allegro ma non troppo, un poco maestoso - constituie un moment vesnic in creatia compozitorului si face dovada geniului sau creator. Viorile secundare si violoncelele realizeaza fundalul muzical si, putin cate putin, sonoritatile imprastiate de cvarta si cvinta intra pe rand exprimand o indecizie usoara. Dar, dupa aceea, cu o forta incredibila, este introdusa prima tema in contrast cu temele secundare si motivele derivate din ea.

Partea a II-a – Allegro vivace - este un scherzo vesel, cu o tema inventata de Beethoven in 1815, initial menita pentru un fugato. Evident, nu a renuntat la aceasta idee din moment ce forma generala a aceastei parti este aceea a unui fugato. Ea exprima o bucurie de o asemenea intensitate si profunzime incat repetarea scherzo-ului nu o eclipseaza.

Partea a III-a – Adagio molto e cantabile - este marcata de o atmosfera diferita de partile anterioare, astfel incat ne aflam sub impresia ca incepe un nou ciclu. Acesta este un moment de mare lirism, din care compozitorul elimina orice urma de indoiala si conflict. Prima tema poate fi considerata un coral pe o constructie melodica, redata prin instrumentele cu coarda, si este urmata de o tema secundara, cu o structura diferita (in metru ternar). Prezinta o dispozitie de dans, rezultata din eliminarea anumitor motive, dand impresia unei "melodii infinite, eliptice".

Partea a IV – Allegro assai - reprezinta sinteza intregii simfonii, o pagina de neuitat in cartea culturii universale.