Liga Natiunilor

Liga Natiunilor

Detalii

CategoriiStiinta
TaguriIstorie, Organizatia Natiunilor Unite (ONU)
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari24421

Voteaza & Distribuie

Descriere

liga-natiunilorLiga Natiunilor a luat fiinta dupa ce primul razboi mondial a luat sfarsit. Sarcina principala a Ligii Natiunilor a fost simpla – sa se asigura ca razboiul nu va izbucni din nou. Dupa tulburarile provocate de Tratatul de la Versailles, multi s-au asteptat ca Liga sa aduca stabilitate in lume.
America a intrat in razboi in 1917. Atat intreaga tara, cat si presedintele, Woodrow Wilson, au fost ingroziti de macelul care a avut loc in ceea ce era menita sa fie o parte civilizate a lumii. Singura modalitate de a evita repetarea unui alt asemenea dezastru, a fost crearea unui organism international al carui unic scop sa fie cel de a mentine pacea in lume si cel de a rezolva disputele internationale atunci cand ele aveau sa se intample. Aceasta era rolul Ligii Natiunilor.
Dupa devastarile pricinuite de razboi, sprijinul pentru o astfel de idee a fost aproape unanim (cu exceptia Americii, unde izolationismul incepea sa prinda radacini).
Organizarea Ligii Natiunilor
Liga Natiunilor si-a stabilit bazele la Geneva, in Elvetia. Aceasta alegere a fost naturala deoarece Elvetia era o tara neutra si nu luptase in Primul Razboi Mondial. Nimeni nu putea disputa aceasta alegere, mai ales ca o alta organizatie internationala, Crucea Rosie, isi avea deja bazele tot in Elvetia.
In cazul in care se intampla totusi o disputa, Liga, in conformitate cu pactul sau, putea face trei lucruri - cunoscute sub numele de „sanctiuni":
Putea convoca statele aflate in litigiu sa se aseze si sa discute problema intr-o maniera civilizata si pasnica. Acest lucru urma sa se intample in cadrul Adunarii Ligii - care era, in esenta, parlamentul ei – si care asculta cele doua pareri, urmand sa ajunga la o decizie cu privire la modul in care urma sa se procedeze in continuare. Daca una dintre natiuni era considerata a fi contravenientul, Liga putea introduce sanctiuni verbale - avertizarea natiunii agresoare ca va trebui sa paraseasca teritoriul celeilalte natiuni sau va trebui sa suporte consecintele.
In cazul in care statele aflate in litigiu nu ascultau decizia Adunarii, Liga putea introduce sanctiuni economice. Acest lucru era dispus de catre Consiliul Ligii. Scopul acestei sanctiuni era sa loveasca din punct de vedere financiar natiunea agresoare, astfel incat, in cele din urma, sa faca asa cum cerea Liga. Logica din spatele acestei sanctiuni era de a impinge acea natiune agresoare spre faliment, astfel incat poporul acelui stat sa-si verse furia pe guvern, fortandu-l sa accepte decizia Ligii. Liga putea interzice membrilor ei orice comert cu o natiune agresoare pentru a aduce acea natiune in punctul in care il dorea.
Daca si acest lucru esua, Liga putea introduce sanctiuni fizice. Aceasta insemna ca se puteau folosi forte militare pentru a pune in aplicare decizia Ligii. Cu toate acestea, Liga nu avea o forta militara la dispozitia sa si nici un membru al Ligii nu trebuia sa ii puna una la dispozitie cand adera - spre deosebire de actuala Organizatie a Natiunilor Unite. Prin urmare, nu putea emite amenintari si orice tara care i-ar fi sfidat autoritatea ar fi fost constienta de aceasta slabiciune. Singurele doua tari din Liga care ar fi putut pune la dispozita ei forte militare, erau Marea Britanie si Franta, dar ambele au fost grav saracite in timpul rezistentei din Primul Razboi Mondial si nu puteau oferi organizatiei sprijinul de care avea nevoie. De asemenea, nici Marea Britanie si nici Franta nu erau in masura sa isi puna finantele la bataie pentru a plati o armata extinsa, pentru ca ambele au fost extrem de afectate financiar in timpul razboiului.
Liga a avut, de asemenea, si alte puncte slabe:
Tara al carei presedinte, Woodrow Wilson, a visat la ideea Ligii - America - a refuzat sa se alature. Cum ea era cea mai puternica natiune din lume, aceasta a fost o lovitura serioasa pentru prestigiul Ligii. Totusi, refuzul Americii de a adera la Liga se potrivea cu dorinta ei de a duce o politica izolationista fata de intreaga lume.
Germaniei nu i s-a permis sa se alature Ligii in 1919. Pentru ca ea a inceput razboiul, in conformitate cu Tratatul de la Versailles, una dintre pedepse era ca refuzul de a fi un membru al comunitatii internationale si, prin urmare, ea nu a fost invitata sa adereze. A fost o lovitura grea pentru Germania, dar, insemna, de asemenea, si ca Liga nu putea folosi orice forta a Germaniei pentru a-si sustine campania impotriva natiunilor agresoare.
Nici Rusiei nu i s-a permis sa se alature in 1917, din cauza faptului ca avea un guvern comunist care genera teama in Europa de Vest, iar in 1918, familia regala rusa - Romanov - a fost ucisa. Unei astfel de tari nu i se putea permite sa faca parte din Liga.
Prin urmare, trei dintre cele mai puternice natiuni din lume n-au jucat nici un rol in sprijinirea Ligii. Cei mai puternici membri ai ei erau Marea Britanie si Franta - ambele avand de suferit pe plan financiar si militar in timpul razboiului - si niciuna nu era prea entuziasmata sa se implice in disputele care nu priveau Europa de Vest.
Prin urmare, Liga a avut un ideal maret – sa puna capat razboielor pentru totdeauna. Totusi, daca o natiune agresoare era determinata sa ignore avertismentele verbale ale Ligii, tot ce putea face Liga era sa aplice sanctiuni economice si sa spere ca acestea vor functiona pentru ca nu avea nici o sansa sa-si execute deciziile folosind puterea militara.
Deoarece situatia in Europa se deteriora si se indrepta vertiginos spre al doilea razboi mondial, Adunarea Ligii i-a transferat suficienta putere Secretarului General pe 30 septembrie 1938 si pe 14 decembrie 1939 pentru a-i permite Ligii sa continue sa existe in mod legal si sa desfasoare operatiuni reduse. Sediul central al Ligii, Palatul Pacii, a ramas neocupat pentru aproape sase ani, pana cand Al Doilea Razboi Mondial s-a incheiat.
In 1943, la Conferinta de la Teheran, Puterile Aliate au convenit sa creeze un nou organism care sa inlocuiasca Liga: Organizatia Natiunilor Unite, iar in 1946, Liga Natiunilor s-a autodizolvat. Multe suborganisme ale Ligii, cum ar fi Organizatia Internationala a Muncii, au continuat sa functioneze si, in cele din urma, au devenit afiliate ale ONU. Structura Organizatiei Natiunilor Unite a fost destinata sa o faca mai eficienta decat Liga, dar in mod similar, ONU nu are are propriile forte armate, insa pare sa aiba mai mult succes decat Liga cand le cere membrilor sai sa contribuie la interventii armate, cum ar fi in timpul razboiului coreean sau in misiunea de mentinere a pacii in fosta Iugoslavie. ONU a fost nevoita in unele cazuri sa recurga la sanctiuni economice si a reusit mai bine sa atraga noi membrii, facand-o mai reprezentativa.