Cum se realizează broderia în zilele noastre

Detalii

CategoriiStiinta
Taguribroderie
Ultima actualizareMiercuri 17 februarie 2021
Vizualizari455

Voteaza & Distribuie

Descriere

Un meșteșug vechi și complicat, broderia reprezintă arta decorării țesăturilor cu ajutorul unui ac, pentru aplicarea de fire colorate și obținerea de forme, contururi sau imprimeuri. Cuvântul broderie provine din cuvântul franceză unde înseamnă chiar înfrumusețare, pentru că într-adevăr, aplicarea de broderii înfrumusețează orice material de stofă, piele sau alte texturi. Dacă aceste spectaculoase elemente decorative au fost sute de ani realizate manual, în prezent se utilizează mașini de brodat, care ușurează mult munca și permit obținerea unor modele deosebite, prin tehnici de broderie computerizată.

Iată care sunt cele mai interesante detalii despre acest meșteșug vechi, realizat cu unelte noi:

Cum funcționează o mașină de brodat

Broderia computerizată utilizează modele prestabilite, realizate pe computer, pe care mașina de brodat le reproduce automat pe materialul utilizat ca suport. Majoritatea modelelor de mașini de brodat au componente soft moderne care permit redarea unor modelele proiectate în prealabil și încorporate în ele, asemănător cu fișierele video stocate în memoria unui calculator. La aceste modele standard se pot adăuga și alte variante, care se pot descărca direct de pe USB și sunt redate întocmai, cu ajutorul acestor mașini pentru broderie computerizată.

Realizarea unei broderii de calitate depinde de trei factori:

  • tehnologia utilizată pentru realizarea broderiei (performanțele mașinii de brodat, număr de capete, volum de ace, precizia instrumentelor de tăiat);
  • calitatea ațelor și a materialelor folosite pentru realizarea broderiei și a diferitelor tipuri de cusături decorative;
  • nivelul de instruire și experiența persoanelor care realizează broderia.

Sunt disponibile diverse tipuri de mașini de brodat, atât pentru uz casnic, destinate pasionaților de modă și design, cât și pentru uz industrial, folosite pentru producerea pe scară largă a diferitelor obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii și alte elemente decorative. Se pot realiza broderii pe suprafețe plane, cu dimensiuni de până la 30 de centimetri, iar viteza de brodare este în medie de 850 impulsuri (împunsături) pe minut. Majoritatea modelelor de mașini de brodat au touchscreen și permit editarea facilă a modelelor alese, iar interfața este user friendly, meniul este tradus în română și permite o navigare ușoară.

Ce avantaje are broderia computerizată

Permite realizarea unor modele complexe Cu ajutorul unor mașini de brodat computerizate se pot realiza imagini complexe, care sunt imposibil de realizat manual. Pentru realizarea unor modele de broderie în relief, denumite și broderie 3D, se utilizează diferite inserții de materiale de calitate (denumite foam) , în jurul cărora se brodează pattern-ul dorit. Un alt efect vizual spectaculos este degradeul, care arată perfect atunci când e utilizează o mașină de brodat. Un astfel de detaliu poate să facă diferența între o ținută banală și o apariție wow sau poate să scoată din anonimat un accesoriu vechi, o geantă, o curea sau o beretă.

Este ușor de realizat

Broderia computerizată este mult mai ușor de realizat decât cea manuală, iar produsele se obțin mai rapid. Nu este nevoie de o pregătire îndelungată pentru a învăța cum funcționează o mașină de brodat, iar rezultatele sunt superioare calitativ, pentru că tehnologia utilizată și automatizarea proceselor de producție exclud apariția de erori, asimetrii și fire rupte.

Are o precizie superioară broderiei manuale

Pentru că toți parametrii funcționali și de design sunt prestabiliți, elementele decorative obținute cu ajutorul unei mașini de brodat beneficiază de o precizie superioară celor realizate manual, inclusiv în respectarea tonurilor de culoare solicitate și în desenarea unor contururi complicate, neregulate, care necesită o mare atenție la detalii.

Oferă flexibilitate în alegerea modelelor

Utilizarea unor mașini de brodat oferă flexibilitate în alegerea modelelor pentru aplicații brodate, etichete, ecusoane, patches, accesorii, desene grafice și alte elemente specifice pentru broderia computerizată. Posibilitatea de editare a desenelor înainte de aplicarea lor pe materiale oferă libertate maximă în alegerea culorilor, schimbarea nuanțelor sau adăugarea unor noi detalii la imaginile care urmează să fie brodate.

Cu ajutorul acestor mașini de brodat, arta străveche a cusăturilor meșteșugite trăiește o nouă tinerețe, iar tehnologia de secol XXI se împletește armonios cu obiceiurile din alte vremuri, când oamenii aveau răgaz să se ocupe de lucrurile frumoase și de micile detalii care dau stil și culoare vieții.

Sursa foto: piqsels.com/en/public-domain-photo-ifhzs