Aplicabilitatea practica a antropologiei culturale

Detalii

CategoriiEducatie
TaguriReferate
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari15009

Voteaza & Distribuie

Descriere

Antropologia aplicativa se refera la folosirea conceptelor, constatarilor, datelor si metodologiei proprii antropologiei pentru a identifica si rezolva probleme sociale si umane. Antropologia aplicativa este o investigatie stiintifica a "principiilor ce controleaza relatiile dintre oameni" si aplicarea acestor principii la programe practice. Cu alte cuvinte, antropologia aplicata este aplicarea metodelor antropologice asemanatoare cu observatia participativa si cu interviurile etnografice. Antropologia aplicativa se manifesta prin trei puncte de vedere distincte: 1.Cei care sustin viziunea turnului de fildes contesta implicarea antropologilor in probleme practice. Ei considera ca antropologul trebuie sa se ocupe doar cu cercetarea, publicarea si invatamantul specific. 2.Punctul de vedere schizoid care considera ca antropologii trebuie sa ajute doar la realizarea politicilor, fara a le critica (se refera la separarea judecatilor de valoare de investigatia stiintifica). 3.Pozitia de sprijin sau de aparare este de parere ca antropologii trebuie sa elaboreze politici care sa afecteze in mod benefic oamenii. Erve Chambers enunta cateva roluri particulare ale antropologiei aplicative: a)Reprezentativ - consta in faptul ca antropologul devine purtatorul de cuvant al unui grup particular supus investigatiei stiintifice si in legatura cu care este necesara elaborarea unei politici. b)Faciliator - antropologii ajuta efectiv la efectuarea unor schimbari in comunitatea studiata. c)Informant - transfera cunoasterea culturala obtinuta in urma studiilor etnologice spre Guvern sau alte organizatii in scopul promovarii schimbarii sociale intr-o directie anume. d)Analist - cand antropologul devine angajat in stabilirea si fundamentarea unor politici cu privire la realitatea sociala. e)Mediator - antropologul este un intermediar intre diferite grupuri de interes care participa la infaptuirea proiectului de dezvoltare culturala. Principalele domenii unde antropologia aplicativa este antrenata sunt urmatoarele: - antropologia medicala; - studiul abuzului de droguri; - studiul modalitatilor de conservare a trecutului; - studiul grupurilor etnice, a saraciei si a crimei; - studiul educatiei intr-un mediu multicultural; - cercetarea mediului urban; - studiul muncii sociale; - studiul mass-mediei. Nu exista etnii minoritare in sine, ele fiind astfel doar prin raportare la alte grupuri cu care sunt asociate in interiorul unui stat. Etniile minoritare sunt victimele dominarii si abuzurilor din partea societatilor globale, propriile lor interese fiind subordonate celor ale statelor-natiuni. Aceasta dominare culturala, politica si economica are ca rezultat negarea identitatii etniilor minoritare, supravegherea teritoriilor si a resurselor acestora. Unele grupuri devin obiectul discriminarilor diverse din partea membrilor societatii inconjuratoare sau a unora dintre ei sau sunt supuse unor reglementari "nationale" care impiedica o functionare normala a vietii lor economice si sociale. Un exemplu semnificativ este cazul aborigenilor din Australia ce reprezinta astazi o populatie de mai mult de 200000 de persoane. Ei raman puternic atasati de traditiile lor sociale si religioase, dar sunt tot mai mult constransi sa abandoneze vechile activitati care le asigurau subzistenta. Atitudinea autoritatilor federale australiene fata de aborigeni se caracterizeaza prin punerea in practica a unei politici sistematice de inchidere in rezervatii si de excludere din comunitatea nationala. Alte minoritati care se confrunta cu probleme asemanatoare celor descrise mai sus sunt si bosimanii, indienii din Amazonia, populatia kanak din Noua Caledonie, masaii din Kenia etc. Natura si tinta revendicarilor etniilor minoritare sunt foarte diverse: ele se pot limita la obtinerea de garantii in fata anumitor amenintari, pot viza concesionarea unor drepturi de natura economica, sociala, politica, sau, dimpotriva, egalitatea in drepturi cu cetatenii statului-natiune dominant. Mijloacele puse in serviciul revendicarilor pot merge de la actiuni care se inscriu in limita legislatiei tarii respective si pana la lupta armata.

Notiunea de "protectie juridica internationala" garanteaza etniilor minoritare respectarea drepturilor si satisfacerea revendicarilor vitale. La fel ca si organizatiile indigene si indigeniste nationale care reprezinta interesele etniilor minoritare in interiorul guvernelor lor, organizatiile internationale nonguvernamentale prezinta o deosebita importanta pentru acestea. Fenomenul minoritar in mediul urban a fost analizat sub aspectele sale etnice, religioase, sau in termeni de varsta, gen sau clasa sociala. Unele grupuri minoritare se pot identifica prin una singura din aceste caracteristici, in timp ce altele pot combina mai multe: varsta si genul, etnia si clasa sociala, etnia si religia. Monografia este forma cea mai curenta de studiu a unei minoritati urbane. Cele mai clasice monografii s-au dovedit a fi cele din anii 20 in Chicago. Tot atunci au fost realizate primele studii asupra formelor delincventei in mediul urban. Bandele, cel mai frecvent mono-etnice, erau expresia unei forme de rezistenta la descompunerea culturala impusa minoritatilor de origine straina sau rurala. Aceste studii au dus la inventarea termenului de "subculture" pentru a desemna fenomenele de recompunere culturala in mediul urban. Orice grup care manifesta propriile sale obiceiuri, norme si jargon poate fi considerat o subcultura. Minoritatile urbane s-au dovedit neasimilabile de catre comunitatile traditionale, deoarece ele sunt inserate in societati complexe mult diferite din punct de vedere cultural, economic si politic. Conceptul de "retea sociala" permite descrierea relatiilor sociale intretinute de membrii unei comunitati si conturarea unei imagini a interactiunilor individuale in afara cadrului teritorial al minoritatii. Studiul minoritatilor urbane de tip etnic a contribuit la promovarea notiunii de "etnicitate": "grupul etnic" este inteles ca un grup solidar care nu se intemeiaza numai pe interese proprii, ci si pe legaturi culturale, familiale in jurul carora se construieste solidaritatea etnica. Conceptul de "minoritate urbana" a fost intrebuintat de antropologia americana pentru a desemna comunitatile (amerindieni, chicanos, chinezi americani) ce locuiesc in marile metropole nord-americane, precum si cele din America Latina si Centrala, indeosebi New Mexico si San-Juan de Porto-Rico. Cu mult inainte sa se ocupe de minoritatile marilor orase industriale, antropologia britanica a realizat in timpul perioadei coloniale importante studii, consacrate minoritatilor rezultate din exodul rural inspre orasele miniere ale Rhodesiei (astazi Zambia si Zimbabwe). Antropologia africanista franceza s-a interesat in mod special de fenomenul migratiilor in cautarea unui loc de munca, in masura in care acestea contribuie la dezvoltarea oraselor. In Franta, etnologii au incercat la inceput sa puna in evidenta existenta subculturilor de la marginea societatii, rezultate din coexistenta grupurilor de diverse origini si in prezent, studiile s-au indreptat spre pluriculturalitatea din Franta. Aceasta pluriculturalitate are mai multe origini: vechea prezenta a minoritatilor, migratiile economice si politice recente sau optiunea unor grupuri pentru practici sociale si culturale deliberat minoritare, prin care ele isi construiesc identitatea. Dezvoltarea exploziva a oraselor in care locuiesc 2/3 din populatia globului, a condus la aparitia unei noi tendinte in cercetarea antropologica, interesul acordat studierii orasului. De cateva decenii antropologii au inceput sa se intereseze din ce in ce mai mult de mediile urbane, atat ca referential general la inceput, cat si ca spatiu al memoriei colective. Scoala de la Chicago, o grupare mai degraba sociologica, dezvolta un program de cercetare a urbanului insistand asupra relatiilor de rudenie in oras, asupra relatiilor de vecinatate, de intr-ajutorare in cadrul unor retele sociale bine delimitate. Gerard Althabe considera ca exista trei orientari majore in ceea ce priveste antropologia: 1.O etnologie in oras care are ca scop studierea spatiului de coabitare si care se intereseaza de raporturile sociale ce se dezvolta si de influentele ce se stabilesc cu familia si cu felul de a munci. 2.O etnologie a orasului ce stabileste diferentele de socializare in mediul urban si cel rural. 3.O etnologie a imaginarului urban care dezbate relatia dintre spatiul urban si practicile locuitorilor. Orasul apare ca un spatiu social specific in cadrul caruia se elaboreaza o cultura specifica. Antropologia urbana descrie comportamentele acelor actori sociali urbani, componenti ai unor retele de socializare in cadrul carora sunt supusi unor multiple interactiuni, care definesc in cele din urma diversitatea urbana, caci este absurd sa se creada in universalitatea noilor spatii urbane, ele nefiind altceva decat o succesiune de sub-culturi. Se poate vorbi despre interventie in antropologie atunci cand cunostintele disciplinei sunt utilizate pentru a "rezolva o problema", sau pentru a raspunde la nevoile unei comunitati. In 1941, cativa antropologi nord-americani, printre care si M. Mead si G. Bateson au fondat Society for Applied Anthropology, au pus bazele unei reviste - Human Organization si au organizat intalniri anuale in cadrul carora se analizeaza dinamica interventiei si se prezinta rezultatele experimentelor sociale. In cocluzie, se poate afirma faptul ca unele experimente au contribuit la definirea principalelor orientari ale interverntiei in antropologie, a tehnicilor si deontologiei specifice. Bibliografie: 1.Bonte, P., Izard, M. (1999). Dictionar de etnologie si antropologie, Iasi, Editura Polirom 2.Mihu, Achim (2002). Antropologia culturala, Cluj-Napoca, Editura Dacia 3.Panea, Nicolae (2000). Antropologie culturala si sociala, Craiova, Editura Omniscop 4.http://romlit.sfos.ro 5.http://astra.museum.com 6.http://archaeology.about.com