7 aliați de încredere în lupta împotriva coșurilor

Detalii

CategoriiSanatate
TaguriTratamente faciale
Ultima actualizareLuni 4 mai 2020
Vizualizari644

Voteaza & Distribuie

Descriere

Tenul acneic îți poate da multe bătăi de cap, din cauza coșurilor sau a petelor pigmentare. O problemă hormonală, o dietă necorespunzătoare sau o îngrijire superficială a tenului pot duce la o explozie de coșuri pe față care îți diminuează încrederea în tine. Din fericire, există aliați de încredere pe care îi poți folosi în lupta cu coșurile, astfel încât tenul tău să arate din ce în ce mai bine. Printre aceștia:

Dieta echilibrată

Primul pas pentru un ten curat și luminos? Mănâncă sănătos! Alimentația corectă, alături de hidratarea corespunzătoare, joacă un rol esențial în menținerea sănătății pielii. Redu consumul de pâine albă, cartofi sau produse de tip fast-food și problema coșurilor va rămâne doar o amintire. Înlocuiește-le cu pâine integrală, fructe sau legume, alături de cereale și leguminoase neprocesate. Totodată, încearcă să renunți și la dietele bazate pe carne și alimente procesate, precum mezelurile. Apariția acneii poate fi legată și de intoleranțele alimentare sau de expunerea la toxine provenite din mediul extern. Un specialist în nutriție, care să-ți recomande o cură de detoxifiere, și un dermatolog te vor ajuta să ai un ten de invidiat.

Exercițiile fizice

Pe lângă alimentația corectă, exercițiile fizice sunt la fel de importante pentru menținerea unui ten tânăr, fără imperfecțiuni. Dacă nu te pasionează fitnessul sau exercițiile intense, care ajută pielea să fie mai bine irigată, află că o simplă plimbare pe jos poate face minuni pentru ten. Nu uita să aplici o cremă cu factor de protecție solară înainte să ieși din casă!

Produsele de machiaj antiacneice

Produsele de machiaj, aplicate în exces peste coșuri, nu le elimină. Ba, dimpotrivă! Un astfel de ten are nevoie de fonduri de ten lichide, care nu conțin uleiuri, de pudră matifiantă și de creioane corectoare antibacteriene. Chiar și așa, nu folosi un machiaj excesiv! Lasă porii să respire!

Exfolierea blândă a tenului


Dacă ai coșuri sau un ten acneic, nu apela la gomajul cu creme abrazive sau bureței aspri. Iritarea constantă a feței poate agrava acneea, așa că mai bine fă o exfoliere blândă. La fel de util este și peelingul cu acizi din fructe, cu acțiune blândă asupra tenului, care contribuie la îndepărtarea coșurilor.

Măștile pentru combaterea coșurilor

Pentru combaterea coșurilor, cele mai bune măști pentru față sunt cele cu minerale, care purifică porii și elimină excesul de sebum. Caută măști care nu usucă și nu irită pielea, mai ales dacă ai un ten gras, cu pori încărcați sau dilatați. Dacă ai coșuri pe față, aceste măști te-ar putea ajuta să obții un ten curat și strălucitor.

Gelurile de curățare a tenului

Aliați de nădejde în lupta cu acneea sunt săpunul special pentru față sau gelul de curățare. Nu îți spăla niciodată fața cu un săpun pentru mâini, pentru că riști să agravezi problemele.

Produsele pentru ten, fără alcool


Dacă te confrunți cu un ten acneic, alege produse dermato-cosmetice fără alcool, care curăță tenul în profunzime, fără să-l irite. Nu utiliza creme sau loțiuni tonice pe baza de alcool, deoarece îți usucă pielea excesiv.

Una dintre afecțiunile dermatologice întâlnite la persoane de toate vârstele este acneea. Ține cont de sugestiile noastre dacă vrei s-o combați definitiv.

Sursa foto: unsplash.com/photos/fvInY-Gh7sc