5 trucuri pentru o igienă impecabilă în locuinţă

Detalii

CategoriiCasa/gradina
Taguricuratenie
Ultima actualizareMarti 26 octombrie 2021
Vizualizari419

Voteaza & Distribuie

Descriere

Igiena a căpătat o importanţă deosebită odată cu declanşarea pandemiei, însă era importantă și înainte de apariţia virusului care ne-a dat vieţile peste cap. Dincolo de regulile elementare care țin de igiena personală, acum parcă trebuie să ne îngrijim mai mult de curățenia locuinței, pentru că și propria casă poate deveni ușor o sursă de infecție. Igiena locuinței ține în mod special de curățenie, iar în cele ce urmează îți vom arăta cum trebuie să procedezi pentru a evita dezvoltarea bacteriilor și a altor agenți patogeni la tine acasă.

Nu lăsa praful să se așeze

Orice ai face, nu poți scăpa definitiv de praful în casă. Asta nu înseamnă că trebuie să te resemnezi și să înveți să conviețuiești cu el. Dincolo de disconfortul estetic provocat, praful este o sursă generoasă de alergeni, iar atunci când se acumulează în straturi groase, poate genera iritații la nivelul pielii sau al aparatului respirator. Ca să nu se întâmple asta, aerisește zilnic locuința, dă cu aspiratorul prin toată casa cel puțin odată pe săptămână și șterge mobila de câte ori este nevoie.

Curăță bine pardoselile

Podelele sunt un teren propice pentru dezvoltarea bacteriilor, mai ales în zonele cele mai circulate din locuință. De aici sunt purtate pe tălpi în toată casa și reprezintă un pericol mai ales pentru copiii care își petrec majoritatea timpului jucându-se pe jos. Pentru a evita ca pardoselile să devină adevărate colonii de bacterii, este recomandat să le speli săptămânal, folosind detergenți profesionali pentru curățarea și întreținerea oricărui tip de suprafață. Aceștia au capacitatea de a distruge bacteriile și alți agenți patogeni, eliminând totodată și petele de mizerie de pe podea.

Dezinfectează baia

Cei mai mulți germeni care îți pot afecta sănătatea se dezvoltă în baie, iar acest lucru se poate întâmpla chiar dacă spațiul respectiv lasă impresia că este foarte curat. Curățenia băii presupune și dezinfectarea instalațiilor sanitare, în special a vasului toaletei și a căzii. Detergenții obișnuiți curăță suprafețele de pete, dar nu au capacitatea de a distruge germenii, așa că aceștia continuă să se dezvolte pe suprafețe. De aceea, trebuie să folosești substanțe dezinfectante, pe care să le lași să acționeze pe suprafețe, conform indicațiilor de pe eticheta fiecărui produs. Există o serie de astfel de produse recomandate pentru baie, dar ai grijă ca după ce le folosești să speli suprafețele dezinfectate.

Schimbă așternuturile de două ori pe lună

Sună puțin înfiorător, dar trebuie să știi că lenjeria de pat este mediul preferat de acarieni (organisme de dimensiuni foarte mici, aproape invizibile). Sunt inofensivi dar pot provoca alergii severe, de aceea nu e indicat să le dăm posibilitatea să se înmulțească. Hrana lor preferată o reprezintă celulele moarte rezultate din descuamarea pielii și care rămân pe cearșaf sub forma unor fire fine de praf. De aceea, chiar dacă lenjeria este curată, este recomandat să o schimbi o dată la două săptămâni și să o speli la 40 de grade C pentru a distruge acarienii. De asemenea, la câteva luni trebuie să cureți și pernele, păturile și pilotele, care reprezintă un alt refugiu pentru acarieni.

Nu lăsa vasele murdare în chiuvetă

De multe ori, nu ai chef să speli vasele după ce te ridici de la masă, însă acesta nu este un obicei prea sănătos. Resturile de mâncare lăsate în chiuvetă favorizează dezvoltarea bacteriilor, fiind și o sursă de atracție pentru insecte precum muștele sau gândacii de bucătărie. De aceea, e bine să îți faci un obicei din a spăla vasele imediat ce termini de mâncat, fără a uită să cureți și chiuveta, la final.

După cum se vede, nu e dificil să menții igiena în locuință, fiindcă beneficiile depășesc efortul minim pe care trebuie să îl depui.

Sursa foto: pixabay.com/ro/photos/curatenie-menajera-menntine-2799470/