Cum să alegi pompa de apă potrivită - recomandări de la experții Masif

Detalii

CategoriiCasa/gradina
Taguriapa
Ultima actualizareVineri 6 ianuarie 2023
Vizualizari337

Voteaza & Distribuie

Descriere

Pompa de apă este un utilaj de nădejde în gospodării, fie că este vorba de cele în jurul cărora întreprinzi activități agricole, în care ai nevoie de o sursă de apă potabilă sau dacă ai nevoie de evacuarea apei murdare din anumite zone precum fosele, bazinele sau piscinele. Deoarece este atât de versatilă, pompa de apă se alege în funcție de specificațiile fiecărui tip și model.

Iată care sunt caracteristicile care te ajută să alegi pompa de apă, câte tipuri există și cum să faci alegerea corectă:

În funcție de adâncimea de la care ai nevoie să tragi apa


Adâncimea puțului pe care vrei să-l exploatezi joacă un rol important în alegerea tipului de pompă de apă pentru locuința ta. Iată care sunt opțiunile tale și care sunt adâncimile specifice fiecărui model de pompă de apă:

  • Pompa de apă de suprafață

Aceasta se instalează la suprafață și se poate folosi pentru adâncimi de maximum 8 metri.

  • Pompa de apă cu ejector

Pompa de apă cu ejector este tot un model de suprafață, dar poate fi folosită la adâncimi mai mari de 8 metri, dar nu mai adânci de 20 de metri. Ejectorul oferă o presiune mai mare apei, motiv pentru care modelul poate fi folosit pentru puțuri de adâncime medie cu ușurință.

  • Pompa de apă submersibilă

Pentru puțurile de mari adâncimi, adică de peste 25 de metri, pompa de apă submersibilă este soluția ideală. Aceasta are un motor etanș, care se depozitează adânc sub suprafața apei dintr-un puț sau dintr-o fântână. Este important să alegi pompa de apă doar după ce te ocupi de săparea puțului sau dacă deja cunoști bine detaliile și poziționarea sursei de apă.

În funcție de scopul utilizării

Pompele de apă pot fi folosite atât pentru alimentarea locuinței cu apă potabilă, curată, cât și drenarea apei murdare. În cazul în care vrei să te bucuri de o soluție pentru apa potabilă într-o locuință de la țară sau o pensiune, alege o pompă de apă curată, de suprafață sau submersibilă. De asemenea, poți alege un model cu posibilități de filtrare a impurităților din apă. Pompa de apă pentru apa murdară se alege atunci când ai nevoie de un utilaj pentru drenarea apei murdare dintr-un subsol sau o piscină. O pompă de apă pentru canalizare poate să îndepărteze reziduuri precum nămolul și murdăria fibroasă. O astfel de pompă este rezistentă, destul de silențioasă și durabilă.

În funcție de debitul apei


Înainte de a alege o pompă de apă este important să faci calculele necesare pentru a nu da greș când alegi utilajul potrivit. Debitul apei este un detaliu esențial, deoarece dacă alegi o pompă de apă prea puternică, aceasta va fi și mult mai costisitoare. De asemenea, dacă alegi o pompă mai slabă și debitul este mai mare, te vei lovi de o problemă la fel de mare. Calculează debitul necesar locuinței tale, ținând cont de punctele principale și află aproximativ de câți litri ai nevoie.

Alegerea pompei de apă este o sarcină obligatorie dacă vrei să te bucuri de confort și să ai acces la facilitățile necesare oricărei gospodării, așa că ocupă-te cât mai rapid de detaliile care influențează procesul.

Sursa foto: pexels.com