SkaterGirl 2 Raportează post Postat Decembrie 21, 2010 Oricat incerc, nu reusesc sa ma atasez de oameni. Pentru perioade scurte de timp, ma pot minti ca-mi pasa, dar apoi ma trezesc brusc la realitate si-mi dau seama ca nu dau doi lei pe acea persoana. Inainte nu prea ma interesa acest aspect, dar acum foarte multe persoane au ajuns sa tina la mine. Ma simt vinovata ca nu le impartasesc sentimentele, dar nici nu pot vorbi cu ele despre asta, pentru ca in mod sigur le-as face rau. Dar, faptul ca nu tin la ele, ma face sa pastrez o oarecare distanta sau sa fug direct. Deci, iar le fac rau. :cat: Adevarul e ca nici macar nu stiu daca vreau sa-mi pese. Oscilez intre dorinta de a-mi pasa si dorinta de a nu-mi pasa... Si totusi ma simt vinovata. Ce as putea face? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
CavalerulJedi 787 Raportează post Postat Decembrie 21, 2010 Adevarul e ca nici macar nu stiu daca vreau sa-mi pese. Oscilez intre dorinta de a-mi pasa si dorinta de a nu-mi pasa...Si totusi ma simt vinovata. Ce as putea face? Ai putea sa te tratezi de depresie. Just in case ca ai asa ceva si nu-ti dai seama. Recomand un regim de exercitii fizice aerobice de 3 ori pe saptamana, meditatie mindful si eventual apelarea la un terapeut specializat pe terapia cognitiv-compotamentala. In lipsa de cognitiv comportamentala, unul specializat pe analiza existentiala/logoterapie. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Iris_Lulea 6 Raportează post Postat Decembrie 22, 2010 Buna, Voi evita in a-ti spune care este dificultatea ta in acest caz. Ceea ce vreau este sa iti raspunzi la urmatoarele intrebari: 1. Ce anume te face sa te indepartezi de persoanele care tin la tine? 2. Ce te astepti sa faca in raport cu tine? Cum te astepti sa se poarte cu tine? 3. Daca ti-ai permite sa te apropii in alt fel de ele ce crezi ca s-ar intampla? Ce ti s-ar intampla? 4. De cat timp te confrunti cu aceasta stare? Si in cum se petreceau lucrurile in alte dati? "Adevarul e ca nici macar nu stiu daca vreau sa-mi pese. Oscilez intre dorinta de a-mi pasa si dorinta de a nu-mi pasa... Si totusi ma simt vinovata." Mi se pare ca esti putin in contradictie aici: " nu stiu daca vreau sa imi pese" versus "ma simt vinovata". Este clar ca undeva in tine se poarta o lupta pentru a reusi sa iti dai voie sa te exprimi si a fi retrasa si neimplicata. Ceea ce trebuie sa afli tu este motivul aparitiei acestei stari. Inca ceva: ce varsta ai? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
SkaterGirl 2 Raportează post Postat Decembrie 23, 2010 Adevarul e ca nici macar nu stiu daca vreau sa-mi pese. Oscilez intre dorinta de a-mi pasa si dorinta de a nu-mi pasa... Si totusi ma simt vinovata." Mi se pare ca esti putin in contradictie aici: " nu stiu daca vreau sa imi pese" versus "ma simt vinovata". Este clar ca undeva in tine se poarta o lupta pentru a reusi sa iti dai voie sa te exprimi si a fi retrasa si neimplicata. Ceea ce trebuie sa afli tu este motivul aparitiei acestei stari. Inca ceva: ce varsta ai? 20 de ani am. Sunt constienta de lupta din mine si, in mare parte, si de motivele care au condus la nepasare. Au trecut atatia ani, incat ma gandesc ca poate nu mai am drum de intoarcere. Poate tocmai din cauza trecerii anilor, am inceput sa ma gandesc daca mi-a pasat vreodata si daca motivele n-au jucat doar un mic rol in trezirea acestui caracter. Problema cea mai grava este ca vad in oameni cam ce vede un copil intr-o jucarie: distractie, curiozitate, iar cand ma plictisesc... Se intelege ce urmeaza. Si asta se intampla oricat de ok s-ar purta ceilalti cu mine. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Iris_Lulea 6 Raportează post Postat Decembrie 23, 2010 Poate ca intr-adevar nu mai este drum de intoarcere, dar oare chiar trebuie sa fie? Ceea ce poti face in acest moment este sa iti reevaluezi experientele, sa le dai alt sens, sa afli ce anume ai invatat trecand prin anumite experiente si cum au putut sa te ajute sa te descurci in alte situatii. Prin simplul fapt ca te simti vinovata pentru ceea ce ai putea trezi in ceilalti.. tie iti pasa. Teama ta probabil ca are legatura cu motivul pentru care se da lupta ta interioara sau poate ca are legatura cu reactia pe care o vei starni in cei carora le vei acorda sentimentele si dorinta ta de a-ti pasa. Imi imaginez ca totusi este destul de dificil sa vrei sa iti pese si sa iti dai seama ca nu poti, chiar sa iti pui intrebari daca ti-a pasat... dar tocmai ai observat ca au existat momente cand ti-a pasat si chiar si acum iti pasa, doar ca altfel decat ti-ai dori. Si iti spun si tie ca altora: ai putea merge la un psiholog pentru cateva sedinte sau in cazul tau la cateva work-shopuri de deblocare emotionala. Te-ar putea pune mai bine in contact cu ceea ce simti si ai putea afla daca iti pasa sau cum sa faci sa iti pese, cum sa te exprimi mai bine, mai frumos. Ce te astepti sa se intample daca te implici mai mult sau daca iti exprimi sentimentele? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
The Bitch 15151 Raportează post Postat Decembrie 23, 2010 Poti preciza cine anume sunt oamenii aia de care nu te poti atasa si nu-ti pasa ? Membri de familie, prieteni, baieti ? Ca sa intelegem mai bine espre ce poate fi vorba, altfel tragem concluzia ca nici de parinti nu esti atasata. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
K0ntr0VerSy 630 Raportează post Postat Decembrie 24, 2010 Si totusi ma simt vinovata.Ce as putea face? Cand ai sa intelegi ca omul vine cu o serie de calitati (sau defecte) din constructie, cand ai sa te accepti asa cum esti, chiar daca nu te incadrezi in pseudo-normalitate, ai sa incetezi sa te mai simti vinovata si sa iti inoculezi sentimente. Sentimentele sunt spontane, nu se pot induce. In timp, cu cat interactionezi cu oameni mai diferiti, vei vedea ca nu esti atat de abominabila pe cat ti se pare. Am mai cunoscut persoane antagonice cu tine, extrasensibile, care nici mai mult-nici mai putin, se si indragostesc de oricine, oricum, rezoneaza excesiv. Deci se poate chiar mai rau. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
SkaterGirl 2 Raportează post Postat Decembrie 24, 2010 Poate ca intr-adevar nu mai este drum de intoarcere, dar oare chiar trebuie sa fie?Ceea ce poti face in acest moment este sa iti reevaluezi experientele, sa le dai alt sens, sa afli ce anume ai invatat trecand prin anumite experiente si cum au putut sa te ajute sa te descurci in alte situatii. Prin simplul fapt ca te simti vinovata pentru ceea ce ai putea trezi in ceilalti.. tie iti pasa. Teama ta probabil ca are legatura cu motivul pentru care se da lupta ta interioara sau poate ca are legatura cu reactia pe care o vei starni in cei carora le vei acorda sentimentele si dorinta ta de a-ti pasa. Imi imaginez ca totusi este destul de dificil sa vrei sa iti pese si sa iti dai seama ca nu poti, chiar sa iti pui intrebari daca ti-a pasat... dar tocmai ai observat ca au existat momente cand ti-a pasat si chiar si acum iti pasa, doar ca altfel decat ti-ai dori. Si iti spun si tie ca altora: ai putea merge la un psiholog pentru cateva sedinte sau in cazul tau la cateva work-shopuri de deblocare emotionala. Te-ar putea pune mai bine in contact cu ceea ce simti si ai putea afla daca iti pasa sau cum sa faci sa iti pese, cum sa te exprimi mai bine, mai frumos. Ce te astepti sa se intample daca te implici mai mult sau daca iti exprimi sentimentele? Nu am un raspuns sigur. Cred ca ma astept ca prin implicarea mea sentimentala sa ma simt mai umana. In plus, ma gandesc ca nu as mai rani multi oameni care nu merita lucrul asta. Poate suna ciudat, dar sunt curioasa ce simti atunci cand suferi sincer la pierderea unei persoane dragi. ce simti cand ti-e dor de cineva... ;) Poti preciza cine anume sunt oamenii aia de care nu te poti atasa si nu-ti pasa ? Membri de familie, prieteni, baieti ? Ca sa intelegem mai bine espre ce poate fi vorba, altfel tragem concluzia ca nici de parinti nu esti atasata. Prieteni, baieti si chiar si de unii membrii ai familiei (unii dintre ei foarte apropiati, persoane care m-au crescut ). :roll: In momentul de fata, imi pasa de parinti, dar ce ma fac daca intr-o zi ma trezesc si realizez ca acolo unde ar trebui sa fie sentimentele fata de ei... e doar un gol? Cand ai sa intelegi ca omul vine cu o serie de calitati (sau defecte) din constructie, cand ai sa te accepti asa cum esti, chiar daca nu te incadrezi in pseudo-normalitate, ai sa incetezi sa te mai simti vinovata si sa iti inoculezi sentimente.Sentimentele sunt spontane, nu se pot induce. In timp, cu cat interactionezi cu oameni mai diferiti, vei vedea ca nu esti atat de abominabila pe cat ti se pare. Am mai cunoscut persoane antagonice cu tine, extrasensibile, care nici mai mult-nici mai putin, se si indragostesc de oricine, oricum, rezoneaza excesiv. Deci se poate chiar mai rau. Nu ma descurc prea bine la capitolul acceptare, sincera sa fiu... Sunt foarte confuza. Nu stiu spre care parte sa alerg, ce ar fi mai bine pentru mine. Nu mai stiu daca adevarata mea natura este sa nu-mi pese sau daca m-am ales cu ea in timp. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
nightwish 27 Raportează post Postat Ianuarie 3, 2011 20 de ani am.Sunt constienta de lupta din mine si, in mare parte, si de motivele care au condus la nepasare. Au trecut atatia ani, incat ma gandesc ca poate nu mai am drum de intoarcere. Poate tocmai din cauza trecerii anilor, am inceput sa ma gandesc daca mi-a pasat vreodata si daca motivele n-au jucat doar un mic rol in trezirea acestui caracter. Problema cea mai grava este ca vad in oameni cam ce vede un copil intr-o jucarie: distractie, curiozitate, iar cand ma plictisesc... Se intelege ce urmeaza. Si asta se intampla oricat de ok s-ar purta ceilalti cu mine. :> Chiar voiam sa te intreb cati ani ai. O sa mai cresti putin si o sa vezi ca lucrurile stau putin altfel. Nu sunt psiholog, dar ma vad in tine, intr-o oarecare masura. Si eu ziceam ca nu imi pasa de oamenii din jurul meu. Si nu pentru ca mi-ar fi facut ceva rau, ci pur si simplu. Credeam ca nu imi pasa, ca nu exista motive sa-mi pese. Si uite asa, dupa un timp, viata mi-a aratat ca ma minteam singura. ^_^ Poti preciza cine anume sunt oamenii aia de care nu te poti atasa si nu-ti pasa ? Membri de familie, prieteni, baieti ? Ca sa intelegem mai bine espre ce poate fi vorba, altfel tragem concluzia ca nici de parinti nu esti atasata. Conteaza si nu prea. Sunt momente, mai ales pentru un adolescent, cand nici macar parintii nu ii inghiti, daramite sa-ti pese de ei. Poate suna ciudat, dar sunt curioasa ce simti atunci cand suferi sincer la pierderea unei persoane dragi. ce simti cand ti-e dor de cineva... :) Pe moment, s-ar putea sa nu simti nimic. Sufletul sa-ti fie amortit. Dar in timp.. diverse lucruri, situatii, oameni etc iti vor aduce aminte ca acea persoana nu mai e langa tine sa te incurajeze, sa-ti ofere un umar, sa te certe cand ai nevoie, sa va bucurati de compania celuilalt. Nu-ti dori asta. Nu este placut. Si chiar daca esti tentata sa-mi spui ca tu oricum nu simti nimic pentru ca "nu ai sentimente", crede-ma, in timp o sa resimti puternic lipsa. Maine se fac cinci ani.. si inca o simt. :) Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
SkaterGirl 2 Raportează post Postat Ianuarie 7, 2011 :airkiss:Chiar voiam sa te intreb cati ani ai. O sa mai cresti putin si o sa vezi ca lucrurile stau putin altfel. Nu sunt psiholog, dar ma vad in tine, intr-o oarecare masura. ... Nu-ti dori asta. Nu este placut. Si chiar daca esti tentata sa-mi spui ca tu oricum nu simti nimic pentru ca "nu ai sentimente", crede-ma, in timp o sa resimti puternic lipsa. Maine se fac cinci ani.. si inca o simt. :roll: Multumesc mult pentru mesaj. Imi da o oarecare speranta ca intr-o zi va fi mai bine, ca intr-o zi, poate, imi voi da si eu seama ca ma mint singura si ca , de fapt, imi pasa. Iar in legatura cu lipsa... Tocmai mi-am dat sansa sa aflu daca o sa simt lipsa. Am facut o greseala de curand... Mi s-a tot reprosat ca sunt rece, ca nu ma port cum trebuie. N-am mai suportat si le-am spus unor anumite persoane cum sunt de fapt, ca nu-mi pasa. Au reactionat cu ma asteptam, ma judeca, ma acuza ca am mintit. Nu mai au incredere in mine. Le dau dreptate, am facut asta, merit si suport consecintele. Dar stiu ca este dureros pentru ei sa-mi fie alaturi asa, au retineri, a intervenit teama. Daca as fi corecta, as pleca din viata lor. Asa ar fi cel mai bine, pentru ca stiu sigur ca in momentul in care o sa treaca faza cu vinovatia, o sa rastorn totul in favoarea mea, o s-o dau la intors. Deci i-as rani iar. Dar nu vreau sa raman singura. E asa complicat... 8) Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
