[**Lux**]

plecind de la ideea ca o relatie se bazeaza pe incredere , sunt partenerii constienti de calitatile si defectele lor? le spun sau incearca sa le ascunda? intra intr-o relatie cunoscindu-se bine sau asteapta sa se dezvolte prin partener?
este sinceritatea un atuu sau un inconvenient? ce credeti?

[Al Micu']

la inceputul unei relatii e greu sa vezi defectele partenerului.
nu-ti ajunge o viata sa cunosti un om destul de bine

[**Lux**]

amicul_tau, la Jul 27 2010, 01:11 PM, a spus:

la inceputul unei relatii e greu sa vezi defectele partenerului.
nu-ti ajunge o viata sa cunosti un om destul de bine

Este vorba de autocunoastere si despre felul in care te prezinti. Cum esti de fapt? Proiectezi imagini false? Sau esti tu insuti, cu bune cu rele?

[peter bahuczki]

**Lux**, la Jul 27 2010, 01:08 PM, a spus:

plecind de la ideea ca o relatie se bazeaza pe incredere , sunt partenerii constienti de calitatile si defectele lor? le spun sau incearca sa le ascunda? intra intr-o relatie cunoscindu-se bine sau asteapta sa se dezvolte prin partener?
este sinceritatea un atuu sau un inconvenient? ce credeti?

Relatia este un parteneriat, in care fiecare lasa de la el. In momentul in care nu reusesti sa-i accepti partenerului mai ales defectele, s-a incheiat relatie. Sinceritatea isi are rostul ei, dar doar in cazul in care partenerul face fata adevarului crunt

[Ravl]

Bazuki a punctat bine !

**Lux**, la Jul 27 2010, 01:08 PM, a spus:

plecind de la ideea ca o relatie se bazeaza pe incredere , sunt partenerii constienti de calitatile si defectele lor? le spun sau incearca sa le ascunda? intra intr-o relatie cunoscindu-se bine sau asteapta sa se dezvolte prin partener?
este sinceritatea un atuu sau un inconvenient? ce credeti?

Insa nu poti cunoaste omul de langa tine cu adevarat, nici dupa o viata de convietuit impreuna .

Aceasta postare a fost editata de Ravl: 27 July 2010 - 12:40 PM

[Andruta*]

**Lux**, la Jul 27 2010, 01:23 PM, a spus:

Este vorba de autocunoastere si despre felul in care te prezinti. Cum esti de fapt? Proiectezi imagini false? Sau esti tu insuti, cu bune cu rele?

Când eram mai mică, proiectam imagini false, încercam să par ceea ce nu sunt, mă prefăceam. Mai târziu mi-am dat seama că doar cel care mă acceptă exact așa cum sunt (clișeistic, dar adevărat) este persoana pe care trebuie să o am lângă mine.

Așa că am devenit îngrozitor de sinceră, am devenit prea eu, fără a pretinde că pot fi altcineva, fără a simula lucruri pe care nu le pot face bine doar de dragul celuilalt.
Ba mai mult decât atât, sunt în etapa în care pun în evidență defectele pe care le am, într-o discuție sau relație, pentru ca persoana de lângă mine să știe clar cu cine are de-a face. Așa mă feresc de dezamăgiri și nici nu există riscul de a supăra/amăgi/răni pe cineva.
Poate că sinceritatea în anumite momente poate durea, însă e chestiune de timp,de acceptare, de înțelegere. Cred că mai mult rănesc descoperirile unor așa-zise calități pe care ni le-am atribuit,dar pe care nu le avem. Corect este să fim noi - măcar așa nu vom fi judecați,poate doar pentru o sinceritate mult prea brutală.

[peter bahuczki]

De multe ori nici cu prietenii nu poti fi sincer. Si asta ma pune pe ganduri. Se poate ca apartenenta la grup sa fie un motiv pentru care nu arunc adevarul in fata. Nu mint, dar nici nu zic . De multe ori asa imi vine sa arunc din mine tot ce tin, dar ma gandesc la urmari.

[**Lux**]

Ravl, la Jul 27 2010, 01:38 PM, a spus:

Bazuki a punctat bine !


Insa nu poti cunoaste omul de langa tine cu adevarat, nici dupa o viata de convietuit impreuna .

omul de linga tine are importanta atita timp cit e sinceritate la mijloc . daca se pleaca de la premisa falsa a unei imagini atunci cunoasterea lui nu mai are importanta , deoarece minciuna intr-o relatie ,mai devreme sau mai tarziu determina sfarsitul relatiei .
fiecare om are si calitati si defecte dar sinceritatea, din punctul meu de vedere este si va ramine o calitate .

Bahuczki, la Jul 27 2010, 02:21 PM, a spus:

De multe ori nici cu prietenii nu poti fi sincer. Si asta ma pune pe ganduri. Se poate ca apartenenta la grup sa fie un motiv pentru care nu arunc adevarul in fata. Nu mint, dar nici nu zic . De multe ori asa imi vine sa arunc din mine tot ce tin, dar ma gandesc la urmari.

minciuna da urmari mult mai grave decit sinceritatea. adevaratii prieteni nu se pot supara pe tine spunindu-le ce crezi . te pot insa combate cu argumente si deseori ai putea sa fi tu cel in eroare . comunicarea dintre voi aduce multe beneficii .

amicul_tau, la Jul 27 2010, 01:11 PM, a spus:

la inceputul unei relatii e greu sa vezi defectele partenerului.
nu-ti ajunge o viata sa cunosti un om destul de bine

nu e necesar neaparat la inceputul relatiei sa cauti defectele partenerului, ci sa incerci sa te depasesti pe tine ca om. daca partenerul va ramine cu tine e ok , daca va pleca e ok. daca ramine cu tine intelege cum esti caci te-ai prezentat exact cum esti , daca pleaca nu era pentru tine. a fi dezamagit pe ceva ce oricum iti facea rau este lipsa de a te cunoaste pe tine insati -insuti .
toti cautam parteneri care sa ne inteleaga dar multi dintre noi ne prezentam cum nu suntem. cine este vinovat de neintelegere?

Aceasta postare a fost editata de **Lux**: 27 July 2010 - 02:57 PM

[lupini]

Ravl, la Jul 27 2010, 01:38 PM, a spus:

Insa nu poti cunoaste omul de langa tine cu adevarat, nici dupa o viata de convietuit impreuna .

Asta e o idee populară foarte larg răspândită, pe care eu o consider neadevărată. Un om poate fi bine cunoscut, dacă îi cunoşti părţile esenţiale ale caracterului, pentru că, acest caracter ne arată ce e capabil sau ce e incapabil să facă un om.

Vrem să cunoaştem un om ? Atunci va trebui să ne uităm la efectele prezente pe care le are faptele lui din trecut, sau să ne uităm la faptele lui din prezent şi efectele lor în viitor, sau, la visurile şi dorinţele pe care le are, şi chiar la familia de unde provine, pentru că ăsta e un aspect esenţial.

Din ce am văzut eu până acum în lumea reală, cei care spun că un om nu poate fi cunoscut o viaţă întreagă, sunt cei care sunt parteneri de viaţă fără a avea gânduri comune, idealuri asemănătoare şi vise identice. Aceşti parteneri, într-adevăr, din cauză că au gânduri şi idealuri diferite, au împresia că nu se pot cunoaşte toată viaţa. Chiar de asta nu se pot cunoaşte, pentru că sunt diferiţi, şi au fost diferiţi încă de la început.

[**Lux**]

andruta_, la Jul 27 2010, 01:41 PM, a spus:

Când eram mai mică, proiectam imagini false, încercam să par ceea ce nu sunt, mă prefăceam. Mai târziu mi-am dat seama că doar cel care mă acceptă exact așa cum sunt (clișeistic, dar adevărat) este persoana pe care trebuie să o am lângă mine.

Așa că am devenit îngrozitor de sinceră, am devenit prea eu, fără a pretinde că pot fi altcineva, fără a simula lucruri pe care nu le pot face bine doar de dragul celuilalt.
Ba mai mult decât atât, sunt în etapa în care pun în evidență defectele pe care le am, într-o discuție sau relație, pentru ca persoana de lângă mine să știe clar cu cine are de-a face. Așa mă feresc de dezamăgiri și nici nu există riscul de a supăra/amăgi/răni pe cineva.
Poate că sinceritatea în anumite momente poate durea, însă e chestiune de timp,de acceptare, de înțelegere. Cred că mai mult rănesc descoperirile unor așa-zise calități pe care ni le-am atribuit,dar pe care nu le avem. Corect este să fim noi - măcar așa nu vom fi judecați,poate doar pentru o sinceritate mult prea brutală.

sinceritatea poate exista si fara brutalitate. felul comunicarii informatiei este esential. nu cred ca cineva se poate supara daca ii spui ce nu e in regula pe un ton adecvat si cu argumente . el are dreptul sa ia sau nu in considerare ce ai spus. asa cum tu ai dreptul sa spui ce iti place si ce nu. daca de la inceput ar exista aceasta sinceritate multe drame in relatii nu ar mai fi. oamenii ar vedea din start daca se potrivesc sau nu. dar in zilele noastre goana dupa faima si imagine determina la multi stres , probleme psihologice etc.

lupini, la Jul 27 2010, 03:55 PM, a spus:

Asta e o idee populară foarte larg răspândită, pe care eu o consider neadevărată. Un om poate fi bine cunoscut, dacă îi cunoşti părţile esenţiale ale caracterului, pentru că, acest caracter ne arată ce e capabil sau ce e incapabil să facă un om.

Vrem să cunoaştem un om ? Atunci va trebui să ne uităm la efectele prezente pe care le are faptele lui din trecut, sau să ne uităm la faptele lui din prezent şi efectele lor în viitor, sau, la visurile şi dorinţele pe care le are, şi chiar la familia de unde provine, pentru că asta e esenţial.

Din ce am văzut eu până acum în lumea reală, cei care spun că un om nu poate fi cunoscut o viaţă întreagă, sunt cei care sunt parteneri de viaţă fără a avea gânduri comune, idealuri asemănătoare şi vise identice. Aceşti parteneri, într-adevăr, din cauză că au gânduri şi idealuri diferite, au împresia că nu se pot cunoaşte toată viaţa. Chiar de asta nu se pot cunoaşte, pentru că sunt diferiţi, şi au fost diferiţi încă de la început.

nici un om nu e identic cu altul .
a te cunoaste nu inseamna a fi identic. frumusetea si magia unei relatii este si in descoperirea partenerului DACA acesta este SINCER. asta se aplica mai intai la tine , ca om.
fiecare om mai si greseste si daca vrea se poate schimba. cum vezi tu efectele prezente pe care le au faptele lui din trecut? daca il analizezi prin prisma asta inseamna ca vrei sa fie perfect si asta e imposibil . nimeni nu e perfect
cit despre faptele lui din prezent , ca sa le intelegi trebuie sa intelegi mai intai ideile , dorintele , etc respectivului . asta se face din nou prin comunicarea SINCERA.

Aceasta postare a fost editata de **Lux**: 27 July 2010 - 03:08 PM