Contact
Facebook
Twitter
RSS
Privind în urmă din nou la „mama" falsei religii - Babilonul -, aflăm că oamenii se rugau şi onorau o pluralitate de zei. De fapt, sistemul babilonian s-a dezvoltat până acolo încât a avut vreo 5.000 de zei şi zeiţe. In mare parte asemănător modului în care catolicii cred despre „sfinţii' lor, babilonienii credeau că „zeii" lor au fost odată eroi care au trăit pe pământ, dar se aflau acum la un nivel mai înalt.5 „Fiecare lună si fiecare zi din lună se afla sub protecţia unei anumite divinităţi".6 Exista un zeu pentru fiecare gen de problemă, un zeu pentru fiecare meşteşug, un zeu pentru cutare şi cutare lucru.
Chiar şi budiştii din China aveau o “închinare la diferite zeităţi, cum ar fi zeiţa marinarilor, zeiţa războiului, zei ai unor regiuni sau ai unor meşteşuguri speciale".7 Sirienii credeau că puterea anumitor zei era limitată la anumite zone, după cum relatează un incident din Biblie: „(Dumne)zeii lor sunt (dumne)zeii dealurilor: de aceea au fost mai puternici decât noi; dar hai să ne luptăm împotriva lor pe câmpie, şi precis că o să fim mai tari decât ei" (l.Re.20:23).
Dar de ce să te rogi sfinţilor atunci când creştinii au acces la Dumnezeu? Catolicii sunt învăţaţi că prin rugăciunile adresate sfinţilor ar putea obţine un ajutor pe care altfel Dumnezeu nu l-ar da! Lor li se spune să se închine lui Dumnezeu şi apoi să se „roage, mai întâi Sfintei Maria, apoi sfinţilor apostoli, sfinţilor martiri, şi tuturor sfinţilor lui Dumnezeu... să-i considere ca prieteni şi protectori şi să le implore sprijinul în ora necazului, cu speranţa că Dumnezeu va acorda patronului ceea ce El altfel ar putea să refuze celui care cere"
Sfinţii catolici sunt în mod obişnuit desenaţi cu un cerc sau o aureolă în jurul capului. Aşa făceau artiştii şi sculptorii din anticul Babilon în jurul capului oricărei fiinţe pe care doreau s-o reprezinte ca zeu sau zeiţă!" Romanii o zugrăveau pe Circe, zeiţa soarelui, cu un cerc în jurul capului. Cu toate că aceasta nu este o chestiune majoră în sine, o comparare a desenelor care îi reprezintă pe Circe, Buda şi St. Augustin - fiecare cu un simbol circular în jurul capului - arată că acest uzaj a fost influenţat de un obicei precreştin.
Biserica din primele patru secole n-a folosit imagini ale lui Cristos. Scripturile nu dau nici o descriere a trăsăturilor Lui fizice ca să I se poată face cu ajutorul lor un portret fidel. Ca urmare, pare vădit că tablourile cu Cristos, ca şi cele cu Maria şi cu sfinţi, au provenit din imaginaţia artiştilor. Nu trebuie decât să aruncăm o scurtă privire în arta religioasă ca să vedem că în diferite secole şi în diferite naţiuni au fost găsite multe tablouri diferite ale lui Cristos. Este evident că nu toate îl pot zugrăvi aşa cum a arătat El cu adevărat! Pe lângă aceasta, acum că S-a înălţat la cer, nu-L mai cunoaştem “în felul cărnii" (2.Cor.5:16), fiind „glorificaţi" (Io.7:39) şi cu un „trup glorificat" (Fil.3:21), nici chiar cel mai bun artist din lume nu I-ar putea face portretul Regelui în frumuseţea lui. Orice pictură, chiar cea mai bună, n-ar putea arăta niciodată cât de minunat este El cu adevărat!
.
Dumnezeu a zis într-un fel, iar oamenii îi repetă cuvintele, dar fac tocmai pe dos. Eu aş numi asta duplicitate, făţărnicie. Nu e nici o "autocontrazicere".
