[robertzica]

Am citit parerile voastre despre cum stim cand ne gasim jumatatea... si m-a pus pe ganduri apoi mi-am amintit de ce mi-a spus odata cineva: "eu nu cred ca un cuplu este format din doua jumatati. Exista suflete pereche, suflete care se cauta si uneori se gasesc alte ori nu. Dar fiecare dintre noi trebuie sa fie un intreg, trebuie sa poata suferi si sa-si vindece ranile singur, sa poata fi fericit singur, sa poata trai singur. Pentru ca lucrurile sa mearga bine intr-un cuplu trebuie ca fiecare sa fie un asemenea intreg si sa gaseasca un al doilea asa incat sa nu depinda niciodata in totalitate de celalalt".

Stiu ca de multe ori comfundam dependenta (de orice natura: emotionala, sexuala, materiala etc) de cineva cu dragostea pentru acea persoana. Stiu ca iubirea este foarte greu de inteles si de explicat si totusi este cel mai frumos sentiment. Stiu ca atunci cand iubesti si esti iubit daruiesti si primesti enorm si asta te leaga foarte mult de celalalt. Si totusi, suntem fiecare un intreg sau, doar o jumatate?

Roberta

[fire]

eu as intreba altfel.....stim sa traim, comportam, ca un intreg si ca o jumatate....ptr. ca toti avem anumite "nevoi"....la anumite momente /perioade din viata....

cred ca fiecare dintre noi sintem vazuti ca "un intreg" si totusi intr-o relatie sintem o completare ptr. celalalt...ori sintem completati de celalat....eu asa ma vad....

[Black CAT]

Buna, robertica, nu stiu daca ti-am mai urat, oricum - bun venit pe roportal!

Intrebarea ta m-a pus si pe mine pe ganduri: adevarul este ca, dupa parerea mea, ai dreptate sa te gandesti ca fiecare trebuie sa fie propriul stapan, complet independent, inainte de a putea face o alegere, pentru ca daca esti dependent de cineva, sau cineva este dependent de tine, pe undeva este sacrificata libertatea. Este ca si cum i-ai taia cuiva aripile ... parerea mea. Si aia, aia nu mai este iubire.
Pe de alta parte, viata e asa de plina de contraste, incat probabil ca raspunsul depinde de la caz la caz. Asa ca, pentru a-ti gasi jumatatea perfecta, trebuie mai intai sa te gasesti pe tine, sa te analizezi si sa te cunosti cat mai bine. Pentru ca, totusi, in opinia mea, jumatatea fiecaruia exista.

[robertzica]

Multumesc pentru urare blacca_cat!

E foarte adevarat ca atata vreme cat nu ne cunoastem pe noi insine nu reusim sa sustinem o relatie normala, care sa nu constranga sau sa nu dea senzatia de neimplicare... dar... sunt un intreg din momentul in care ma cunosc in totalitate?

Si... daca o relatie inseamna un intreg format din doua jumatati care se potivesc perfect, se completeaza si, implicit, se sustin... ce se intampla atunci cand din marea iubire nu mai ramane nimic si cei doi se despart? Au fost vreodata un intreg? Sau... fiecare a dat cat a putut si... atat...

Culmea e ca pe masura ce ma gandesc la lucrurile astea... apar tot mai multe intrebari si tot mai putine raspunsuri...

Oricum... e clar ca nimic nu e mai placut decat sa ai langa tine un om care sa te inteleaga si sa-la simti aproape de tine, de sufletul tau.


Roberta

[D3us]

Bun venit pe roportal si din partea mea, robertica!

Foarte interesant...Votez intregul. Si sustin ce ati spus mai sus. Nu putem sustine o relatie stabila daca nu ne cunoastem limiele, neajunsurile etc. Intotdeauna vor fi intrebari fara raspuns, de aceea e frumoasa vieata...

[robertzica]

D3us, la Feb 6 2005, 09:25 PM, a spus:

Bun venit pe roportal si din partea mea, robertica!
Intotdeauna vor fi intrebari fara raspuns, de aceea e frumoasa vieata...  
[snapbacca]26627[/snapbacca]

Multumesc pentru urare

Dar... cateodata simti nevoia si sa te intelegi sa stii ce esti, de ce simti intr-un fel sau altul, sa ai incredere in tine ca sa poti fi un intreg.

Roberta

[aLat]

Intr-adevar, interesant subiect.
Nici eu nu puteam sa inteleg de ce cupluri ce pareau ca formeaza un intreg se despart pana la urma.
Ati auzit explicatia cromatica a pasiunii? probabil nu.
Unele culori rezoneaza atunci cand sunt alaturate, plac atunci cand sunt privite impreuna mai mult decat daca ar fi privite separat. De exemplu ROSU aprins si ALB.
Daca ar fi sa atribuim fiecarei fiinte o culoare (nu neaparat pura, o nuanta) atunci am putea sa comparam asta cu atractia dintre persoane(atat iubire cat si prietenie).
Buun, deci cele doua culori se plac si se alipesc, totul e minunat! Numai ca in acest moment incepe un schimb intre cele doua nuante, mai lent sau mai rapid, depinde de intensitatea celor 2 culori (cei doi se cunosc mai bine si invata unul de la altul, se schimba reciproc). Astfel ca dupa un timp mai exista tot 2 cantitati, dar amandoua au aceeasi culoare, in cazul nostru ROZ.
Iar rozul nu rezoneaza bine cu sine insusi ci cu altceva. Deci cei 2 realizeaza ca acea atractie initiala a disparut.
Si daca ma gandesc mai bine, explicatia este valida pentru orice pasiune, singurul lucru care difera este timpul in care se face "schimbul de nuanta".
Teoria nu-mi apartine, dar o gasesc foarte inspirata. Voi ce credeti?

[robertzica]

aLat, la Feb 12 2005, 12:36 AM, a spus:

Teoria nu-mi apartine, dar o gasesc foarte inspirata. Voi ce credeti?
[snapbacca]27407[/snapbacca]

Toate bune si frumoase dar... cum explicam atractia culorilor intr-un cuplu care rezista mai bine de 50 de ani impreuna si... sentimentele lor sunt cu mult mai profunde decat la inceput? Stiu ca sunt foarte putine cazuri, dar sunt. Le consideram exceptii de la regula, au o alta explicatie...?

Roberta

[aLat]

hmmm... buna intrebare. Se poate referi si la acei artisti care dupa multi ani de activitate creeaza cu tot atata pasiune si placere ca in tinerete, pe cand altii se plictisesc dupa cativa ani. In cazul asta schimbul de culoare are loc intre artist si... sculptura, sa zicem. Artistul invata de la materialul pe care il modeleaza si de la formele pe care le studiaza si le creeaza, iar sculptura ca arta se schimba (mai mult sau mai putin) prin operele lui. Daca schimbul se desfasoara incet, minutios, omul va imbatrani si va muri innainte sa apuce sa exprime tot ce ii sta in putere. Sau poate ca artistului ii corespunde o culoare foarte pronuntata, care are o putere de exprimare foarte mare.
Cam acelasi lucru se intampla si cu un astfel de cuplu. Sunt alaturate doua culori foarte intense.
Mi-a venit o idee! Poate ca una dintre culori se mai afla in contact cu alta. Sa luam exemplul artistului pasionat de ceea ce face. Sa zicem ca este indragostit. Trei culori pot armoniza impreuna mai mult timp. Nu m-am mai gandit la asta pana acum. Fiecare individ se poate afla intr-o astfel de simfonie de culori. Doua, trei, mai multe, cine stie? si gandeste-te ca pot fi alaturate si culori ce nu armonizeaza. CATE POSIBILITAtI!!!
Ce zici e buna explicatia, sau am mers prea departe?

[Crystal_C]

Urasc sa incep o discutie cu un citat dar fac o exceptie. Blaise Pascal spunea asa: " A iubi inseamna cautarea jumatatii intregului din care ai facut candva parte".

Fraza cu jumatatea este cel mai frumos mod de a exprima iubirea in cuvinte: jumatatile sunt egale, jumatatile se completeaza una pe cealalta, se cauta sa formeze intregul si ating perfectiunea doar impreuna. Acum fiecare cu orgoliul lui: e normal sa nu va simtiti jumatati ci intregi.

E logic insa ca fiecare este intreg, independent, la urma urmei, cine si-a gasit jumatatea initial a cautat un intreg, nu? Eu consider problema cu jumatatea si intregul in felul urmator: te simti intreg langa persoana iubita, pentru persoana iubita si datorita ei si te simti jumatate atunci cand este departe de tine.

Idealistii si romanticii vad iubirea ca pe un intreg format din doua jumatati in sensul ca locul fiecaruia dintre noi este langa o persoana anume. In cautarea ei merita sa alergam toata viata.

Aceasta postare a fost editata de Crystal_C: 02 March 2005 - 09:58 PM