În această categorie găsiți toate spectacolele de teatru, dans și operă din România. Fiecare spectacol are o scurtă descriere, data, ora și locația unde se desfășoară, precum și un afiș sau galerie foto.
Dublul concert pentru pian, saxofon tenor, orchestră simfonică și bigband (1971) - care va putea fi ascultat vineri, 6 septembrie - este una dintre puținele reușite la nivel mondial în genul de fuziune jazz simfonic.
Joi, 5 septembrie, de la ora 16:00, publicul este invitat la Sala de concerte aCastelului Peleș la un nou eveniment parte din Stagiunea „Citadela Artelor”. Deschiderea sezonului de toamnă al stagiunii va avea loc printr-un concert aparte care va omagia personalitatea creatoare a compozitorului Anatol Vieru, de la a cărui dispariție se împlinesc mai bine de 20 de ani.
Concertul va avea loc în data de 3 septembrie la ora 19:00 în Biserica Romano-Catolică Millenium Timișoara-Fabric în prezența celor două personalități din Germania.
„Ideea că putem fi mai buni e minunată. Putem exprima foarte multe prin ceea ce ne unește, iar dansul ne unește. Lucrurile complexe sunt formate din altele mai simple, iar pe acestea, dacă le putem structura, pot rezulta forme infinite.
Coregrafa spectacolului „Someone from Home” Silke Grabinger este din Linz și provine dintr-o familie de șvabi plecați din Banat după al Doilea Război Mondial, iar proiectul a fost gândit ca o cercetare a originilor sale și a conceptului de identitate etnică.
După o căsnicie tumultoasă, alături de o soție temperamentală (Adriana Titieni) și după o întâlnire aproape fierbinte cu o tipă luată dintr-un bar ( Ana Odagiu, recunoscută din spectacolele „Soț de vânzare” / „Un bărbat și m...
Producție Arte-Factum în regia lui Kocsárdi Levente, montarea propune o abordare dramatic premonitivă a unui subiect care răscolește în aceste zile societatea românească.
Institutul Cultural Yunus Emre sarbatoreste 10 ani de la infiintare Institutul Cultural Turc „Yunus Emre“ / Yunus Emre Enstitüsü organizeaza la Bucuresti un concert sustinut de Orchestra de Muzica Populara„Kazahstan Tattimbet”, dedicat aniversarii unui deceniu de la infiintare.
Asociația Culturală "Cantarad" prin proiectul cultural "Aradul cântă" finanțat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, vă invită la Concertul Coral "Gala Cantarad" ediția a II-a ce va avea loc sâmbătă ...
Vă oferim șansa de a afla Cum să scapi de maturitate timp de zece minute asistat de o marionetă, o interacțiune one-to-one imaginată de Ovidiu Mihăiță (Teatrul Auăleu) și Cuța Gornic (Teatrul de păpuși Merlin).
Pentru cei care doresc să petreacă vacanța de Rusalii într-un mod autentic, parte dintr-un spațiu parcă descris de basme, comunitatea locală din Alma Vii își așteaptă vizitatorii cu tot ce are mai bun în perioada 15 - 16 iunie 2019, printr-un nou eveniment inițiat de programul Transylvania Live.
Stagiunea „Citadela Artelor” continuă la Castelul Peleș cu un recital aparte susținut de Costin Soare, unul dintre cei mai apreciați virtuozi ai chitarei clasice din România. Concertul va marca finalul turneului național „De la Schubert la Sting” și avea loc sâmbătă, 15 iunie 2019, de la ora 16:00, la Sala de Concerte a Castelului Peleș.
Continuând seria de concerte dedicate familiilor de interpreţi, Filarmonica Banatul ne oferă de această dată întâlnirea muzicală cu o familie care vine din Germania, toţi membrii fiind violonişti.
O abordare nouă a textului „Sonetului 66”, care reprezintă un punct de pornire pentru discutarea problemelor universale ale societăţii. Un spectacol viu, cu muzică originală, bazat în cea mai mare parte pe mişcare şi un limbaj teatral universal.
"Dansul (core-) şi scrisul sau desenul (-grafia) sunt plămădite la fel şi aparţin aceleaşi substanţe. Aceleaşi nevoi. Aceluiaşi dor. Scriu şi desenez de când mă ştiu. Mereu. Fără întrerupere. În toate limbile în care îmi este dat să gândesc.