În această secțiune veți regăsi informații despre instituții publice, index de avocați, notari, mediatori, cabinete și societăți de avocatură, birouri notariale, birouri de mediatori, executori judecătorești, firme de recuperări creanțe etc.
Asociația Young Europe Society implementează în perioada 2-10 aprilie 2015 proiectul ,,Săptămâna Descoperirii Empirice”, finanţat prin programul Comisiei Europene, Erasmus+.
Marți, 7 aprilie, în grădina de vară a Căminului cultural din Giroc va avea loc a VIII-a ediţie a Festivalului de toacă din Banat intitulat ,,În glas de toacă”. Vor fi pregătite 33 de toace, după anii Mântuitorului petrecuţi pe pământ, la care işi vor arata maiestria toti cei care stiu sa bata toaca, dar şi cei care doresc sa invete sa o bata.
În perioada 7 – 9 aprilie 2015 Timișoara, Inspectoratul Școlar Județean Timiș și implicit Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” vor găzdui din nou Olimpiada Națională de Arta Actorului. După opt ani, Olimpiada Națională de Arta Actorului se întoarce acasă pentru că aici s-a născut.
Proiectul FABRICăm este o încercare inedită de a îmbunătăți calitatea vieții în cartierul timișorean Fabric, printr-o serie de activități de reconfigurare urbană realizate prin participarea și implicarea directă a comunităților locale, cu sprijinul unui grup de tineri ce formează Asociația În comunitate.
Intre 28 - 29 aprilie 2015, Universitatea Politehnica Timisoara alaturi de un important partener din industria sigurantei autovehiculelor va organiza o serie de prelegeri cu tematica „Vehicle safety”.
Orange dă startul la înscrieri pentru o nouă sesiune de ateliere de educaţie digitală din cinci orașe din țară: Bucureşti, Constanţa, Cluj, Iaşi și Timişoara.
Workshop-ul "Emotiile, prietenele mele" ii ajuta pe cei mici sa descopere taramul emotiilor, cunoasterea si gestionarea eficienta a acestora printr-o modalitate creativa ce ii va incanta si ii va ajuta sa se dezvolte.
Asociația ProVita, împreuna cu un grup de voluntari, organizează a doua ediție a Ultramaratonului caritabil “100 for Children”, sâmbătă 30 mai 2015. Vor alerga 100 de kilometri într-o zi, pentru 400 de copii orfani.
Centrul de Asistență Socială și Cercetare a Interacțiunii Copil-Părinte (CASCICOP), în parteneriat cu Departamentul de Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara, vă invită la conferinta/dezbatere cu titlul "Uşor cu pianul pe scări.
Vineri, 15 mai, ora 19:00, în librăria Cărtureşti Mercy discutăm cu psihologi despre motivele îmbolnăvirii. Te invităm la o sesiune de întrebări şi răspunsuri pentru a învăţa să descifrezi mesajele rănilor interioare şi să descoperi ce poţi schimba în viaţa ta, astfel încât bolile cu care te confrunţi să îşi piardă din însemnătate, făcând loc vindecării.
40 de studenți ai Facultății de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară București au participat pe o perioadă de cinci luni (februarie - iunie 2015) la concursul studențesc de "Cercetare-inovare...
Bucureștenii vor protesta astăzi, 14 mai, ora 17:00, în fața ambasadei Republicii Moldova (Aleea Alexandru, nr. 40) pentru a-și exprima dezaprobarea față de abuzurile comise de autoritățile de la Chișinău împotriva cetățeanului român George Simion
Pentru a trece peste un moment dramatic poate fi nevoie de un singur pas curajos. La invitaţia Ambasadei Statului Israel în România şi Fundaţiei Scheherazade, Linor Abargil, Miss World 1998 vine la Bucureşti
În perioada 1-3 iunie, Shopping City Timisoara te invită să descoperi lumea fascinantă a cărămizilor LEGO® în cadrul expoziției YOUNG BUILDERS, organizată de Clubul Clever FROG!
Pe 23 mai, începând cu ora 10.00, psihologul Roxana Alina Olaru organizează o întâlnire de tip grup terapeutic care ajută participanții să înțeleagă cum se poate face față cel mai bine unei despărțiri.
Poliția Locală Timișoara va marca și în acest an, în data de 21 mai 2015, între orele 10.00-13.00, la sediul de pe str. Avram Imbroane nr. 54, Ziua Poliției Locale, ocazie cu care va fi organizată pentru al treilea an consecutiv Ziua Porților Deschise.
Te invităm să pui în practică tehnici de mindfulness pentru a-ți mări claritatea mentală și capacitatea de concentrare, pentru a te autocunoaște și pentru a-ți crește nivelul de fericire și mulțumire în viață.
Duminică, 31 mai, la ora 21:00, vă așteptăm să facem împreună Acatistul celor 14000 de prunci uciși de Irod, amintind astfel de cele peste 20 de milioane de avorturi care au avut loc în România. Acatistul va avea loc în fața Catedralei Mitropolitane unde vom așterne o cruce formată din candele, iar împreună cu noi va fi prezent și părintele Silviu Damșe, preot misionar slujitor la Maternitatea Bega, Pediatrie și Spitalul C.F.R.
Cum să fim mai buni pentru a fi mai fericiți, invitat YONATHAN DOMINITZ, fondatorul companiei Mindscapes și profesor de Insight Meditation la Centrul Tovana din Israel
A fi om, presupune inevitabil să fii expus la dificultăți, frici, slăbi...