Această categorie cuprinde manifestările de natură sportivă din România. Fiecare eveniment cuprinde o scurtă descriere, data, ora și locația unde se desfășoară, precum și un afiș sau galerie foto.
Tradiționalul turneu de la Timișoara, care precede Liga Națională de baschet masculin, a ajuns la ediția a XI-a. În acest an, meciurile ”Cupei Timișoara” se vor disputa în zilele de 8 și 9 septembrie.
Prima etapă a Ligii Naționale (ediția 2017 - 2018) ne va aduce în Giulești un adversar asupra căruia handbalistele noastre nu se pot gândi decât la victorie, oltencele fiind cel puțin pe foaie sub valoarea noastră.
Workshop "Functional Training cu Per Markussen". Per Markussen a dezvoltat un concept inovator bazat pe un mix de exerciţii pliometrice şi de gimnastică naturală pentru o condiţie fizică supremă. Programul este equipment-free, lucrați doar cu propria greutate, pe diverse intervale și supuneți corpul la antrenamente energice, intense, destinate creşterii forţei, rezistenţei şi flexibilităţii.